luni, 7 mai 2012

Scriitorul zilei: George Ciprian; poezia zilei: Lucian Blaga; fotografii...

George Ciprian  

   
Încă un buzoian, acesta născut dintr-un tată grec - de meserie brutar în cartierul Biserica Greci (original din insula Cipru! - Ciprian...), a făcut şcoala primară în cartierul buzoian deja amintit, apoi s-a mutat cu mama sa la Bucureşti, urmând liceul la Gh. Lazăr, coleg cu Vasile Voiculescu şi Dem. Demetrescu-Urmuz, cu care pe-atunci făcea diverse farse adolescentine, reamintite în scrierile sale memorialistice. Urmează Literele, cu licenţa în 1907, după care se înscrie la Conservator, devenind emulul lui C. Nottara. Actor şi publicist,  a jucat cu mare succes în piesele de bază ale vremii. Răzvan şi Vidra, Vlaicu Vodă şi în alte piese din repertoriul autohton, dar şi în piese din dramatzurgia universală, adesea în rolul principal. S-a exersat încă de la început în film, jucând în Războiul independenţei, 1912, dar şi în O noapte furtunoasă, 1942, până şi în 2-3 filme de după război. Va rămâne însă ca unul dintre cei mai talentaţi dramaturgi interbelici.
Prima sa piesă, Omul cu mârţoaga, 1927, va avea un succes fără precedent, ca urmare a fost jucată la Paris, Berlin, Praga şi Berna, fapt fără precedent la acea dată pentru dramaturgia românească.
Piesa sa Capul de răţoi, 1938, reluată după a doua conflagraţie mondială, a dat de gândit exegeţilor, datorită mijloacelor avangardiste şi absurde, fiind de aceea considerată ca prefigurând teatrul lui Eugen Ionescu. (Mai reticent. G. Călinescu îl numeşte "un mic Calderon al nostru"). Nici n-ar fi de mirare, din moment ce bunul său prieten Urmuz a fost considerat unul dintre iniţiatorul absurdului în literatură - un Jarry al României.
Prea puţin jucat şi citit şi cu atât mai puţin cercetat exegetic, George Ciprian este fără dubiu una dintre piesele de rezistenţă ale dramaturgiei noastre. Din păcate, comunismul a căutat să eludeze tocmai aspectele de absurd indicate în operele acestor mari precursori, strecuraţi parcimonios, cu diverse stratageme şi deturnări ale atenţiei de la "direcţia loviturii principale", cum se spune în termeni militari. Mai greu de explicat este faptul că în noile împrejurări, ale absurdului generalizat, este în continuare neglijat unul dintre clasicii dramaturgiei ce cultivă absurdul, grotescul, oniricul, fantasticul etc, ca mijloace de distanţare şi de indexare a metehnelor vremii. La Buzău a fost înfiinţat un Teatru ce-i poartă numele, inaugurat  în aprilie 1996 cu piesa Capul de răţoi, cum se şi cuvenea.
Sunt de neuitat serile în care au fost transmise piese de George Ciprian la emisiunea Teatru la microfon.

Teatru: Omul cu mârțoaga (1927); Nae Niculae (1928); Capul de rățoi (1938); Ioachim - prietenul poporului (1947); Un lup mâncat de oaie (1947), la care se adaugă volumele de memorialistică: Cutia cu maimuţe; Măscărici şi Mâzgălici

Citeşte mai mult: http://www.teatrulgeorgeciprian.ro/pagini/george-ciprian.php
http://yorick.ro/george-ciprian/
 http://ro.wikipedia.org/wiki/George_Ciprian

Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale. (în manuscris)
5 iunie 2007, duminică:  (...) De acolo, ajung pe fosta Ştefan Furtună, acum Mircea Vulcănescu, la nr. 65-B, pentru George Ciprian. Apare un domn în vârstă, Buzatu, îmi dă telefonul său, să-l sun seara; aflu că a fost director la editura Litera, care scotea pe vremuri cărţi în regie proprie. Dl Buzatu l-a cunoscut bine pe G. Ciprian, dramaturgul a stat în apartamentul de la parter. Da, convenim, casa e cam retrasă de la stradă şi fără bună vizibilitate, să vedem cum facem cu fixarea plăcii. Într-o curte vecină, mi se spune, a existat o statuie de zeu grec, a dispărut, nimeni nu ştie cum... Iar în curticica asta văd cu mirare şi încântare o imensă geodă, înaltă de vreo 60 cm, cu frumoase cristale de cuarţ-ametist. De mare efect, însă locul fiind strâmt, practic doar o cărăruie de acces şi lumina precară, între clădiri, nu e lesne s-o identifici, s-o admiri... Îmi rămâne gândul la surprinzătoarea geodă.
17 august 2007: (...) . În fine, ajungem cu plăcile memoriale pe Berthelot 22, pentru Ch. A. Cantacuzino. Dna Rocco foarte mişcată, punem placa foarte sus, să se vadă pe deasupra gardului înalt; de acolo telefon la dl Buzatu, pentru placa lui George Ciprian. Acolo am vrea să o punem la balcon, dar scara nu ajunge, aşa că o plasăm sub balcon, cam departe de la stradă, totuşi vizibilă cumva. Vorbe cu dl Buzatu, fost director de editură particulară, l-a publicat pe Caius etc. Geoda de ametist, de mare efect, încă la locul ei, pe  cărăruia spre portiţă. Pornim la drum, avem de fixat încă 4-5 plăci. De la Muşatescu nu răspunde nimeni, deci mergem prin Griviţa în Buzeşti şi Al.I. Cuza să punem placa lui Octavian Paler...



Poezia zilei
Lucian Blaga (n. 6 mai 1895):
 
trăim sub greul văzduhului:

Dacă lumina ar putea cânta:
http://youtu.be/-K-g5N7wrg8


Ion Lazu: Fotografii... 

Mai întâi surpriza de ieri: O floare de trandafir supraetajată, de culoare roşu-cardinal, pe care "japonezul nostru" ne-a expus-o încă de la prima oră - zic expusă, pentru că îndeobşte, cum toată coroana arbustului s-a aplecat spre fereastră, în adorarea Luminii, florile sunt mai greu de observat, de aceea îl şi cercetăm în fiecare dimineaţă, să nu ne pomenim spre seară că floarea deja s-a trecut, căci e ştiut - floarea de trandafir japonez se termină o dată cu ziua... Or, de data asta floarea era expusă "în vârful crengilor", la vedere, parcă anume ca să nu treacă neobservată... Apoi, marele şoc din partea "vecinei" de la fereastră, Violeta peruană, care în seara precedentă, inspectată, nu dădea chiar nici un semn, ca acum să se prezinte cu ditamai tija de 20-25 de centimetri înălţime - este vorba despre "lancea" verde, cu o măciulie din care se vor desface, pe rând, câte una-două pe zi, cele vreo 12-15 flori miraculoase, albe-înstelate, pe care nu mă mai satur să le fotografiez, într-atâta sunt de frumoase... Şi iată că, peste noapte, iar mai exact în doar câteva ore, ca din nimic, apare această tijă miraculoasă-viguroasă, păstrând în vârf, într-o teacă străvezie, mugurii viitoarelor flori...
Am legat aceste două semne florale de iminenta naştere a nepotului ot Athena. I-am comunicat Lidiei premoniţiile mele, bine fundamentate. A fost de acord întru totul: Vine nepoţelul nostru!
Apoi, plecând spre Biblioteca Metropolitană, pe aleea dintre blocuri se revarsă asupră-ne mirosul de salcâmi în floare, umrat de un al doilea val înmiresmat: parfumul de sălcioară; acesta te propulsează de-a dreptul în ireal, pe cât este de bine-mirositor. Pe trotuarul de la bulevard, am zărit o femeie cu panerul plin de bujori... În metrou, lângă mine se aşează o adolescentă învârtind între degete un fir de măceş înflorit. Gata, mi-am spus, Gata!, s-au descărcat în plin toate piesele grele ale Artileriei Miresmelor de primăvară. După care nu mai  urmează să dea în floare decât Teiul sfânt, nu-i aşa? Floarea florilor...
Iar a doua zi, pe la nămiezi, primirăm vestea înflorită că s-a născut nepoţelul nostru, aşteptat cu atâta emoţie!
Fii binevenit! Fii binecuvântat, Nepoţelule drag!
IMG023.jpg

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu