joi, 8 martie 2012

Scriitorul zilei: Radu Tudoran: poezii; fotografii


Scriitorul zilei: Radu Tudoran, n. 8 martie 1910 - d.1992

    Fiul unui funcţionar din marina comercială, de la care s-ar părea că a moştenit tentaţia călătoriilor, RT, pe adevăratul său nume Nicolae Bogza, frate mai mare al poetului Geo Bogza, de care s-a îndepărtat pentru toată viaţa, a făcut şcoala primară la Ploieşti, urmând apoi Liceul militar de la Mânăstirea Dealului, mai mult constrâns de dificulăţi materiale, întrucât tatăl murise. Tot de nevoie şi-a continuat studiile militare la Şcoala de Ofiţeri din Sibiu, absolvită în 1932, după care a rămas în armată doar până în 1938. 
Publicase prin ziare reportaje şi unele proze în reviste, iar din 1940, cu apariţia primului său volum de nuvele Oraşul cu fete sărace, recurge la pseudonimul Radu Tudoran, spre a nu se face vreo legătură cu numele turbulentului frate avangardist şi nu numai. În anul următor, 1941, publică romanul Un port la Răsărit, una dintre cărţile performante ale autorului, unde îşi dă întreaga măsură a înzesrării pentru roman: fluenţa, eleganţa stilului, care îl plasează printre marii maeştri ai scrisului românesc, vocaţia de povestitor,  trăirea intensă a sentimentelor, chemarea spre călătorii şi alte universuri umane... Vreme de război fiind, romanul nu a fost corect receptat, deşi s-au tras mai multe ediţii şi aceasta se va răsfrânge asupra perceperii întregului său demers scriptural - şi este vorba despre unul dintre cei mai prolifici autori români, dar şi despre un autor de multe best -seller-uri.  În 1943, n aceleaşi condiţii de  război, îi apar în 1943 Anotimpuri şi Flăcări, scriere inspirată din mediul petrolier, căci s-a născut într-o astfel de regiune, pe valea Dofteana. Din 1947, timp de 7 ani trăieşte retras, câştigându-şi existenţa din traduceri. Nu se putea aduce în discuţie un roman precum Un port la răsărit, localizat la Cetatea Albă, în Basarabia  înşfăcată pentru a doua oară de soviretici...
La un moment dat exclus din Societatea scriitorilor de culturnicul Mihai Novicov. Dedat visătoriei, jinduind să călătorească, se mută la Brăila şi acolo îşi încropeşte cu greu o goeletă, numită Speranţa, care nu a ridicat niciodată ancora, însă pe puntea căreia, în imposibilitatea de a porni în larg, îşi trăieşte mental marile aventuri acvatice: vaporaşul însăilat cu propriile mâini îl va ajuta să re-descopere lumea pe care tot navele o descoperiseră, iar în acest timp al călătoriilor aventurierul nostru spera să se descopere/cunoască pe sine.  
A fost teribila răzbunare a visătorului, căci în 1954, cu romanul de aventuri pentru tineret Toate pânzele sus!, apărut în plin proletcultism, dă marea lovitură a carierei sale scriitoriceşti: un succes fulminant, ediţii peste ediţii, tiraje de milioane. Autorul, tot nevindecat, se va gândi în mod serios să-şi construiască altă ambarcaţiune, vis oprit la jumătate, date fiind vremurile dejiste, când libertatea putea fi obţinută numai în visarea pură. Îşi va continua aventurile pe hârtie, publicând: Ultima poveste, 1956; Dunărea revărsată, 1961; Marea şi Maria, 1973: Acea fată frumoasă, 1974. În timp, s-a ivit şi prilejul unor călătorii reale, pe patru roţi..., iar RT a scris într-un stil inconfundasbil minunate jurnale de călătorie: Al optzecişidoilea, 1966, Oglinda retrovizoare, 1970, La nord de noi înşine, 1979; Frumoasa adormită, 1981. Mari delectări pentru un cititor împătimit, precum eram pe-atunci. Omul singuratic, pornit la drum, atent la ce se petrece în preajmă, notându-şi scene la faţa locului, recuperând sensul uman al unor clipe de viaţă, fără prejudecata elitistului care se înfiinţează la Palatul Pitti din Florenţa şi ne livrează cugetări sagace despre arta universală. Nici gând de aşa ceva! Iată dar secretul marelui succes al acestui scriitor cu instinct sigur, concentrat pe lumea sa de gânduri şi trăiri.  La New York sau altundeva în USA, reuşeşte să-i adune la aceeaşi masă pe câţiva mari exilaţi - nu stau să-i enumer - iar după o discuţie de 2-3 ore, vizitatorul excedat se scuză, se urcă în maşină şi porneşte mai departe la drum, simţind că a adunat suficiente impresii ce merită a fi consemnate; că altundeva este substanţa cărţii sale, în lumea sa lăuntrică... Pe când faimoasele State Unite nu sunt pentru automobilistul ce şi-a pus cap-compas ţărmul de dincolo, al pacificului, decât o "frumoasă adormită". Anume această abordare îl singularizează pe Radu Tudoran şi asta face substanţa scrierilor sale, autenticitatea relatărilor.
Începând cu 1978 autorul dă la lumină un ciclu de romane: Sfârşit de mileniu, din care au apărut, la intervale de 1-2 ani un număr de 7 romane, începând cu Casa Domnului Alcibiade, o uriaşă frescă a societăţii româneşti din veacul XX, adusă cu romanul Sub zero grade, apărut postum, la perioada 1941-1944 - războiul şi ocupaţia sovietică - un  sfârşit de lume şi începutul scrâşnit al unui mare chin comunitar.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Tudoran
 http://www.jurnalul.ro/arte-vizuale/radu-tudoran-si-revansa-prin-literatura-517442.htm
http://www.romlit.ro/radu_tudoran

Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:
15 aprilie 2007. (...) Seara, discuţie cu Barbu Cioculescu, îmi dă adresa lui Constant Tonegaru şi opinează că Ion Negoiţescu a locuit la parter în ultimul imobil pe stânga când cobori pe Calea Victoriei spre Dâmboviţa. Iar D. I. Suchianu în blocul Spicul, la scara dinspre intrarea în Cişmigiu, deci a lui Astaloş. Regina Elisabeta 44. Iar Radu Tudoran pe Şipotul Fântânilor nr. 5, înainte de a intra în parc.
(...)
16 aprilie 2007: ... Ieşind de la Uniune, o iau pe la Palat, biserica Creţulescu, cobor spre blocul turn, numai printre straturi şi ronduri de flori. Mă îndrept spre Cişmigiu, dau de vila cu placa memorială şi efigia lui Victor Eftimiu, e o placă fixată cu ocazia a 110 ani de la naşterea albanezului. Pe următorul colţ e placa lui C.Titel Petrescu, a locuit aici până să fie arestat. Întreb oamenii de pe stradă despre Radu Tudoran, nu ştie nimeni, nici doi bătrâni care plimbă căţei, ceea ce mă pune pe gânduri. De nevoie şi fiindcă mi-e în drum, intru la Biblioteca pedagogică din str. Zalomit, mi se spune că George Anca e de găsit la etaj, bat, secretara spune că este foarte ocupat. Îi spun că sunt de la Uniune, bagă capul pe uşă, îi spune domnului director că este căutat, acela iese, cam aiurit dar amabil ca totdeauna, ne îmbrăţişăm, cu urări de sărbători, îi spun de DIS şi RT, imediat dă telefon unui domn Dumitrescu, fost avocat al lui Tudoran, aflu că l-a scos dintr-o pasă gravă, când s-a spânzurat la el în casă tânăra lui soţie. Rezultă că RT a stat pe Puţul cu Plopi la nr.5, pe lângă o benzinărie. Mă cam mir, dar iau însemnărica de la George Anca.
(...)
Plec spre celălalt capăt al Cişmigiului, tot cercetând. Şi, dincolo de Valter Mărăcineanu, după ce abordasem câţiva bătrâni care nu ştiau de Radu Tudoran, de Toate pânzele sus! sau au auzit de el dar nu ştiu unde a locuit, dau de o străduţă care mă incită, în capătul celălalt zăresc un fel de monument, sau o fi staţia de benzină? Asta s-ar potrivi cu descrierea avocatului, care îşi amintea numărul şi poziţia străzii, nu însă şi numele ei, pe moment. Dau ocol imobilului, intru, sun, nu răspunde nimeni, cobor, pozez; asta e strada, Şipotul Fântânilor, de aici confuzia bătrânului avocat, fiind vorba tot despre ape potabile...O babă cu dinţii în fierăstrău, urcând cele câteva trepte ale imobilului vecin, pentru ea o grea problemă, îmi spune: Da, aici a locuit Radu Tudoran, să nu aveţi nicio îndoială. Mai sun, nu iese nimeni, apoi o fată cam zăludă mă lasă să intru şi să merg la etajul I, unde mi se vor da detalii. În hol, cutii poştale, inclusiv a administraţiei, îmi notez nume de locatari; sun la parter, la etajul I, la II, însă nu răspunde nimeni. Voi recurge la telefoane. 

























ion lazu: fotografii de autor: strănepotul Giovanni şi porumbeii din piaţa Sintagma, Atena, 2010






4 comentarii:

  1. ce legatura au fotografiile cu Radu Tudoran? Multumesc

    RăspundețiȘtergere
  2. Şi eu mulţumesc de întrebare. Se vede că sunteţi un vizitator nou pe acest blog de scriitor (îl ţin zilnic, de la 23 iulie 2011), deci am la ctiv nu mai puţin de 240 postări...) Între timp, vizitatorii mai vechi se vor fi lămurit cam care sunt intenţiile mele - de altfel le-am declarat la început; ce-i drept, au survenit unele modificări de abordare, una importantă fiind aceea că de la 3 noiembrie am introdus rubrica "Scriitorul zilei", unde spun unele lucruri despre autor, dau titluri, fotografia casei unde a locuit, uneori şi un fragment din jurnalul ţinut cu ocazia fixării plăcilor memoriale în Bucureşti, vreo 200... Sau descriu vreo întâlnire cu autorul, cândva... La rubrica "Scriitorul zilei" se adaugă Consemnări despre alţi scriitori la a căror comemorare am luat parte: Şora, Râpeanu, Brad, etc. M-am decis să simplific lucrurile, fiecare zi reprezintă o postare, căci altfel, cu 3-4 rubrici zilnice: poezia zilei, fotografii de autor, ar ieşi un număr prea mare, greu de ţinut sub control la "Postări"... Cele 3-4 rubrici ale zilei nu au deci o legătură tematică propriu-zisă şi la vedere, deşi unele conexiuni se pot face. Când am scris despre Timotei Cipariu, trăitor la Blaj, am postat o poezie de-a mea din 1991, scrisă la Blaj. Etc.
    Venind la întrebarea Dvs. Nu este o legătură strictă între Radu Tudoran (decedat în 1992) şi fotografiile de la rubrica zilei de ieri. Dar de fapt, în mintea mea măcar, o legătură tot este. RT a scris multe cărţi de călătorie, toate excelente, vorbesc despre ele în textul meu. Amintesc despre Palatul Pitti din Florenţa, în acel context spun că spectacolul străzii era agreat de scriitor. Or, copilul ce se joacă pe caldarâm, între porumbei, încântat nevoie mare, deşi într-o piaţă din Atena, el este de fapt născut în Toscana-Florenţa. Iată legătura...
    Însă, repet, fiind vorba despre rubrici diferite, eu postez poezii de-ale mele, care pot avea sau nu legătură cu tema zilei, pun fotografii de-ale mele (cât mai multe, căci am de unde...), în speranţa că ele ar putea să-l bucure pe privitor. În cazul dat, sunt 8 fotografii, dar de fapt pentru privitorul atent este un vorba de mic film, se pot observa atitudinile copilului, ale celorlalţi 6-7 actanţi. Într-un moment de relaxare familială, toţi călători în Grecia, adunaţi de prin toată Europa: Spania, Luxemburg, Italia, România... Descrise şi de Radu Tudoran în jurnalele sale de călătorii. Cam asta e povestea fotografiilor de ieri. Astăzi propun vizitatorilor mei o altă poveste, tot cu copii...
    Vă invit să urmăriţi în continuare acest blog. Ion Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. Prin intermediul acestei postări, ţin să-i salut pe toţi constănţenii mei, şi vor înţelege de ce. Nu era unul de seama mea, ori ceva mai mic, care, după filmul "Toate pânzele sus", vorbeau pe limba lui Ismail, pocită de renumitul actor Jean Constantin, care, devenise atât de popular după acest film de succes. Îmi aduc aminte, eram soldat în Marina română, cunosc în detaliu succesiunea episoadelo turnate la dana din portul Mangalia. Văzând filmul, credeai că nava aceea chiar aluneca pe mări şi oceane, în schimb, legănarea navei era produsă de parâmele legate de prova şi pupa navei, de care trăgeau cu sârg băieţii, iar valurile imense care se repezeau asupra punţii, năvălea din jgheaburile montate deasupra, venind din butoaiele căţărate pe nişte parapeţi în lateral. Făceam de gardă în jurul portului, şi mai alunecam uneori pe urma navei civile "Speranţa", când mai ieşea , destul de rar, în larg. Ce amintiri! Dar mai ales ce roman ne-a dat tuturor: prichindei, adolescenţi sau oameni în toată firea acest Radu Tudoran. Nu ştiam că a fost fratele lui Geo Bogza.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dle Tudor Cicu, mulţam de vorbele bune. Ce amintiri însufleţite, legate de turnarea filmului Toate pânzele sus! Sunt momente privilegiate. Şi sunt împrejurări formative pentru tânărul receptiv...
    Da, mare scriitor acest RT, povestitor plin de farmec, de fantezie, de haz, în cazul Toate pânzele..., dar şi aiurea. Un scriitor de profunzime, şi subliniez că fluenţa nu înseamnă neapărat superficialitate. Poate însemna vocaţie specială. Să nu vă miraţi că nu a fost corect cotat de critica noastră ultraexigentă, de fapt snoabă, fals elitistă. Câţi condeieri au mânuit limba română cu atâta adecvare şi acurateţe, ca pe-o harfă, unduios, nestrident, aplicat... Cică, "scriitor de dicţionar", auzi Matale! Dar nici acolo, în dicţionare, nu este tratat cu admiraţia cuvenită unui excelent performer. În schimb Elena Şte... merită articol în Istoria cr...Te cruceşti. Păi cu tot neamul ei nici măcar n-ar putea scrie prima pagină din "Casa domnului Alcibiade".
    Şi da, RT era fratele mai mare al poetului avangardist (şi nu numai) Geo Bogza. Deja îşi făcuse un nume foarte rău, cu pornografiile sale, cu scandalurile sale..., aşa că la debut, RT a considerat obligatoriu să adopte un pseudonim. În fapt, cei doi s-au ţinut la mare distanţă, nu au comnicat nicicum, unul sacerdat al proletcultismului, un sicofant, ridicând ode leniniste, pe când romancierul, după 47 n-a publicat nimic timp de 7-8 ani. Ani grei. S-au regăsit abia cu câţiva ani înainte de obştescul sfârşit...
    Radu Tudoran era un scriitor de mare succes, dar un ins retras. Primea pe sprânceană, numai scriitori de prima mînă. L-am condus cândva pe Sorin Titel până la colţul străzii unde stătea RT, bănăţeanul de mare talent părea să fie un obişnuit al casei. Altcândva, dintr-o discuţie cu George B. care vorbea cu admiraţie despre senior, reieşea că RT scria în fotoliu, nicidecum la masă, pe unul dintre braţele acestuia, într-un caiet dictando. Şi tot scria pe caiet, pe caiete, până termina un nou roman. Totul era în capul lui, nu avea nevoie decât de deconectare...
    Nu fecventa lumea literară, evitând această tristă zădărnicie. Auzeam că ar fi fost căsătorit cu o actriţă, poate Ileana Iordache, dar nu sunt sigur...
    L-am văzut la prima conferinţă naţională a scriitorilor, din 1990: un venerabil înalt, distins; apoi şi la cea din 92, de fiecare dată la prezidiu, ales în Comitetul Director. Ca să înţeleagă lumea că alde Geo B et co. au fost daţi de-oparte... Un gând bun, Lazu

    RăspundețiȘtergere