miercuri, 14 martie 2012

Scriitorul zilei: Alexei Mateevici; consemnări; poezii, fotografii de autor

Scriitorul zilei: Alexei Mateevici, n.14 martie 1888 - d.24 august 1917
 



Alexei Mateevici: Limba noastră
Limba noastră-i o comoară
În adâncuri infundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.


Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte,
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere ce spintec
Nouri negri, zari albastre.

Limba noastra-i graiul painii,
Când de vânt se mişcă vara;
În rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunza verde,
Zbuciumul din codri veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Limba noastră-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le-nşirate,
Te-nfiori adânc si tremuri.

Limba noastră ii aleasă
Să ridice slavă-n ceruri,
Să ne spuie-n hram ş-acasă
Veşnicele adevăruri.


Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng si care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul
Ruginit de multa vreme,
Ştergeţi slimul, mucegaiul
Al uitării-n care geme.

Strângeti piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Nu veţi plânge-atunci amarnic
Că vi-i limba prea săracă
Şi-ţi vedea cât ii de darnic
Graiul ţării noastre dragă.
            
Răsări-va o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.
          Chişinău,17 iulie 1917

***
Născut  la Căinari, sat pe malul drept al Nistrului, ca fiu al unui preot şi al unei fiice de protopop, familia se mută după 5 ani în satul Zaim, unde viitorul poet îşi petrece copilăria, într-o ambianţă românească, păstrătoare a tradiţiilor neamului. Va face şcoala primară în localitate, apoi şcoala teologică de la Chişinău, absolvită în 1902 "cum laude": Urmează seminarul, terminat în 1910 după care merge la Academia teologică din Kiev, unde îşi desăvârşeşte pregătirea telogică dar şi cercetările privind moştenirea culturală românească, până în anul 1914, când revine la Chişinău, deja căsătorit. 
Încă din 1907 publicase poezii şi articole pe teme de folclor, limbă şi credinţă. O activitate febrilă, mai ales în anul 1917, când scrie numeroase poezii, studii telogice şi filologice. Limba noastră este scrisă pe data de 17 iulie, iar după nici o lună va deceda, la numai 29 de ani, bolnav de tifos exantematic, în condiţiile războiului.  N-a mai apucat să trăiască, precum ar fi meritat din plin, bucuria Unirii din anul ce avea să vină, nici celelalte bucurii şi pătimiri ale neamului urgisit din care s-a ridicat şi pentru care a vibrat ca nimeni altul. Poezia Limba noastră este nu doar capodopera poetului basarabean, ştiută pe dinafară de toţi românii de pretutindeni, murmurată în clipe de adevărată spiritualitate, ci este poate cea mai frumoasă odă ridicată limbii române, , de când s-a ivit pe pământ şi până astăzi.
Un cult al acestei poezii este întreţinut de intelectualii basarabeni, în nădejdea redeşteptării conştiinţei naţionale a românilor dintre prut şi Nistru. Bustul poetului, sculptat de unul dintre foştii colegi de seminar, se află la Chişinău, pe Aleea clasicilor.

***
poezia zilei
ion lazu: Nistrul, prima mea amintire

Un om intrat până la genunchi în apă
Şi cu prostovolul pe umărul stâng –
Îl văd din spate, o siluetă neagră
Pe fondul plumburiu al fluviului
Spre sfârşitul zilei – sau e vreme închisă –
Nu-l cunosc, dar e din sat
Poate mai sunt doi trei copii pe prund
Şi simt pe-aproape grija fratelui mai mare:
Nu mă ţine de umăr, dar ar putea întinde mâna
De ar fi să fac un pas în plus.
Un lung stop-cadru pe silueta omului
Care parcă aşteaptă să-l văd mai bine.
Apoi, cu braţul drept arcuit
Face un gest larg asupra apei –
Plasa se desfăşoară cu un fâşâit moale,
Se aud la rând zeci de plescăituri mici
Şi din locul unde plumbii au fost însămânţaţi
Ţâşnesc ochi albi, ţuguiaţi, care deodată clipesc
Fac cearcăne şi iată cum, prodigios
Încep să izvorască pe faţa lucie a apei
Cercuri concentrice care tot cresc,
Aleargă, se întors şi tresar fără astâmpăr -
Şi ţin luciul apei într-un freamăt viu
Reverberat la nesfârşit, de-o jumătate de veac.
Iar eu sunt prins într-o vibrare
Care mă strânge şi mă risipeşte şi
Mă multiplică într-un extaz fertil
Într-o durere blândă, continuă şi fără leac.
Fără leac...
                 iulie 1991, Blaj

ion lazu: fotografii de autor.

biserica din str. parfumului

biseric sf. silvestru












biserica de la hanul manuc








4 comentarii:

  1. Multumesc pentru aducere aminte, domnule Lazu!
    Am fost de doua ori la Zaim, la casa memoriala Alexe Mateevici...
    Paseam ca intr-un sanctuar printre obiectele care au apartinut familiei, prin odaile in care a trait-atat de putin- Alexe Mateevici...Se simtea in jur , pregnant, prezenta familiei pe care si-o intemeiase, dar de care prea repede s-a si desprins...
    Ne-a ramas insa... ceea ce a ramas:"Limba noastra..."

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce surpriză, acest comentariu, la vreo 3 săptămâni de la postarea textului meu...
    Da, am scris cu mult drag şi caldă emoţie despre autorul celei mai frumoase poezii ce ne vine din Basarabia. Eu provin din Cioburciu, deci la nici 20 km de Căinari, de Zaim, practic din acelaşi judeţ Tighina...
    Mă bucur că aţi deschis paginile blogului meu, unde în fiecare zi prezint un scriitor care merită atenţia noastră, fie că mai este în viaţă, fie că, îndeobşte, ne-a părăsit de multă vreme... Pentru poetul nostru de suflet, Alexei Mateevici, am găsit printre fotografiile mele câteva imagini cu biserici, cu turle, clopotniţe, ca spre a sugera atmosfera în care a trăit acest brav basarabean, care la doar o lună după ce a scris "Limba noastră", a fost răpus de boală. Cât nenoroc pe alde noi, basarabenii, aracan di mama noastră...
    Vă rog să cercetaţi blogul meu şi să comentaţi tot ce vă interesează.
    Devotat, Ion Lazu

    RăspundețiȘtergere
  3. "Înviaţi-vă dar graiul
    Ruginit de multa vreme,
    Ştergeţi slimul, mucegaiul
    Al uitării-n care geme.

    Strângeti piatra lucitoare,
    Ce din soare se aprinde,
    Şi-ţi avea în revărsare
    Un potop nou de cuvinte.

    Nu veţi plânge-atunci amarnic
    Că vi-i limba prea săracă
    Şi-ţi vedea cât ii de darnic
    Graiul ţării noastre dragă."
    Emoţionant acest îndemn şi metaforele lui.
    Întotdeauna am spus, şi cred cu tărie aceasta, că acolo departe înspre Răsărit, peste Prut, înspre Nistru, există o românitate aleasă ce e în măsură să energizeze cu forţele ei tot neamul. Chiar e necesar acest vânt cu sentimente naţionale, cu emoţii şi suflet latino-daco-getic. Suntem pe punctul de-a ne pierde identitatea colectivă, naţională, iar acest lucru ne afectează şi identitatea individuală.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu nu regret dispariţia prematură Compozitorului poemei Limbii noastre!
    Fiindcă eu mă bucur că Soarta ni l-a trimis la Timp sorocit, ca să ne lase un Imn limbii, cum n-am mai cetit pentru alte graiuri!

    Iată-l Înveşnicit şi în acest fel în iubirea noastră!

    RăspundețiȘtergere