vineri, 6 ianuarie 2012

Scriitorul zilei: Ionel Teodoreanu, fotografii, poezii.


În întâmpinarea aniversării mele din 6 ianuarie, Redacţia Editurii Ideea Europeană mi-a luat un scurt interviu:

http://blog.ideeaeuropeana.ro/la-multi-ani-domnule-ion-lazu-1665.html


Noi suntem stelele...

ion lazu: TRÈS HAUT, EN SILENCE
                              à Felix Sima


Au milieu du jardin, autour de moi

les pruniers tors,

j’entrevois le village au-delà de l’enclos;


S’il n’y avait pas l’orme

jauni avant le temps,

je verrai le gué du ruisseau;



S’il n’y avait pas le merle dans l’orme chantant,

mon paradis confinerait à l’enfer;


S’il n’y avait pas ce silence au hasard,

on entendrait la source de la terre pressée

sous le poids d’un nouveau fondement;


S’il n’y avait pas les paroles qui me cernent,

on verrait qui je suis

charnellement.


1980, Păuşeşti-Vâlcea
(din volumul Muzeul Poetului, 1982)

Poezia Foarte sus, în tăcere a fost tradusă în franceză de poeta Elisabeta Isanos, şi transmisă autorului cu ocazia împlinirii vârstei de 72 ani.


Scriitorul zilei: Ionel Teodoreanu, n. 6 ianuarie 1897 - d. 3 februarie 1954.

    

Născut la Iaşi ("dulce târgul Ieşilor" este o expresie ce-i aparţine), dintr-o familie de intelectuali (tatăl avocat, mama profesoară de pian la conservator, cu antecesori de acelaşi calibru, printre care Gavriil Musicescu, Ionel Teodoreanu, fratele mai mic al lui Al. O. Teodoreanu (Păstorel), şi-a făcut şcoala primară la Bucureşti, Liceul internat de la Iaşi şi Dreptul în acelaşi oraş, luându-şi licenţa în 1920, şi devenind foarte curând unul dintre faimoşii avocaţi-scriitori, alături de Barbu Delavrancea. În acelaşi an se căsătoreşte cu Ştefana Lupaşcu, viitoarea scriitoare Ştefana Velisar Teodoreanu. De timpuriu se raliază grupului literar de la Însemnări ieşene, în frunte cu Garabet Ibrăileanu, care vedea în el un talent de mare viitor. Începând cu primul număr al nou apărutei Vieţi romîneşti publică fragmente dintr-un roman în trei volume care îl va face celebru în epocă: La Medeleni, 1924.  Privit cu mefienţă de G. Călinescu, care îi reproşa stilul încărcat, baroc, "medelenismul" şi metaforita, Ionel Teodoreanu este în interbelic scriitorul poate cel mai cunoscut şi citit, publicând aproape anual câte un roman. În 1935 dă o frumoasă carte de dragoste Lorelei. În 1938 se mută la Bucureşti, pe urmele Vieţii româneşti. Începe seria romanelor şi scrierilor memorialistice, de mare succes, pandant al mai vechiului roman Uliţa copilăriei, 1929. Apar pe rând: În casa bunicilor, 1938, Masa umbrelor, 1041, Întoarcerea în timp, 1946, deşi în paralel scrisese alte romane precum Prăvale Baba,1940, Tudor Ciaur Alcaz, în 4 volume, 1940-1942. Idolatrizat de cititorul român romanţios, este taxat aspru de Călinescu în Istoria sa din 1941. O face şi cu alţi scriitori, pentru simplul motiv că aveau succes de public.  După cum am văzut, alţi scriitori îl ţineau la mare preţ, inclusiv Liviu Rebreanu.
Îl întâlnisem în biblioteca unchiului meu, alături de Sadoveanu. Dar cele mai importante cărţi ale sale le-am citit spre sfârşitul anilor 60, poate pentru simpul motiv că era asociat de culturnici grupului de la Viaţa Romînească, lui Ibrăileanu în primul rând, care avea idei de stânga. Aşa ne-am putut nutri din opera unor Calistrat Hogaş dar şi din scrierile memorialistice ale lui Mihail Sevastos. Oricum, Topârceanul era în preferinţele noastre, la acea vârstă, dar şi: Păstorel, Ionel Teodoreanu, Ion Minulescu. La Medeleni, Uliţa copilăriei, În casa bunicilor, Masa umbrelor, sunt cărţile minunate ale adolescenţei mele întârziate. Şi o carte stranie, pentru gusturile mele de atunci: cartea de poeme, apărută postum, La porţile nopţii.  Să nu se înţeleagă că Ionel Teodoreanu era reeditat în acei ani - îi citeam cărţile pe sub mână. Ca să sporească legenda scriitorului-avocat imbatabil, se spunea că scriitorul murise sărac, neluat în seamă, într-o noapte din iarna de pomină a lui 1954, când nămeţii au atins 2 m înălţime. Ar fi fost găsit îngheţat, în nămeţi...
Mai târziu, când s-a publicat corespondenţa lui Ionel Teodoreanu că alţi confraţi, m-am mirat să citesc mărturisirea sa că nici unul dintre personajele sale nu este inspirat din realitate, ci absolut toate sunt rodul imaginaţiei scriitorului. O mărturisire prea tranşantă,ce m-a şocat. Practic n-aş fi vrut să aflu care este sorgintea acelor personaje: în realitate, în imaginaţie.


Din Ion Lazu: Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris:

31 aprilie 2007. (...) Merg în strada Parfumului, cu gând să fotografiez cele câteva locaţii: Voronca, Ştefan Popescu, Francisc Munteanu, apoi  ajung în Romulus 55, pentru Ionel Teodoreanu, care a făcut din vila respectivă un loc de faimă. Ar fi de văzut cum s-a transmis în scrisul lui Ionel Teodoreanu această simbioză om-artist-palat-ograda vastă, teiul superb, secular. Eu însă trec prin alte chinuri. Nu am cu cine trata. În poarta de fier forjat, identific o sonerie. Iese un bodyguard. Cel care a ieşit şi data trecută. Îi spun: Nu s-a răspuns la adresa noastră. Cum se numeşte firma? Au un număr de telefon? Îi găsesc în pagini aurii? El nu ştie. El păzeşte. Dar salariaţii? Patronii? Nu prea vin...  omul de pază, parcă picat din cer, nu-mi poate spune nimic despre patroni, cine sunt, când pot fi găsiţi, ce telefoane au, etc. Pare să nu-i fi văzut măcar la faţă. O altă firmă fantomă, unde se spală bani? Greu de spus. Îmi spun că omul acesta ştie ceva dar tace mâlc - din asta se alege cu un biet salariu, făcând mai nimic...Dar îmi e clar că nu am pe cine aborda, pe cine aştepta/ pândi etc. Ce să fac pentru acest scriitor de mare succes între cele două războiaie? Faimos avocat, om de lume, prieten cu marii scriitori de la Viaţa Românească: Sadoveanu, Ibrăileanu, Botez... La Medeleni, dar şi În casa bunicilor, Masa umbrelor, mai puţin romanul în multe volume al lui Ciaur Alcaz. Şi ocultarea de după venirea bolşevicilor. Mort în cumplita iarnă 53-54, noaptea, la coadă la pâine. Legendă sau  nu, e o poveste care se potriveşte vremurilor maştere de după război... Mă îndepărtaz de poartă. E vreun semn „fotografiatul interzis”? O clădire mândră ca un palat, cu frumoase scări şi frontoane. Deasupra curţii largi, boiereşti, se ridică un tei multisecular, rămăşiţă din codrii Vlăsiei, presupun. Aici trebuie să fi fost cuibul în care a descins, venind de la Iaşi, tânăra familie a celor doi scriitori care mi-au luminat adolescenţa. (Mort apoi la viscolul din februarie ’45. Iar Ştefania Velisar supravieţuindu-i până hăt, în anii optzeci. Citeam ca vrăjit paginile evocatoare ale Ştefanei Velisar despre începuturile lor ieşene. (Notă ulterioară: Le-am pus placă memorială dincolo, în Intrarea Mihai Eminescu, la sugestia prietenului poet I. Murgeanu, care mi-a furnizat amănuntul că vila respectivă îi fusese donată lui Ionel teodoreanu de Comunitatea evreiască, pentru că le câştigase un proces cu mijă uriaşă...)

29 nov. 2007. (...) Pornim spre Dacia şi  ajungem la Intrarea M. Eminescu, oprim cum putem, căci de intrat ... pe Intrare nici vorbă, luăm totul în spinare, mergem la fostul imobil unde a funcţionat Tribuna României; la biroul din marele hol cu scară interioară de marmoră, o domnişoară: dna directoare Maria Georgescu lipseşte, administratorul lipseşte şi el, secretara consimte să ne dea nişte curent electric. Intru şi la Societatea Amicii Americii, două doamne în vârstă, îmi fac legătura la priza lor, secretara dă un telefon pentru o scară mai lungă, între timp venise şi administratorul, scoate scara, punem placa Ştefana Velisar şi Ionel Teodoreanu la colţul clădirii, deasupra firmelor, pe cât se poate vizibilă din stradă, peste poarta de tablă, înaltă. Iese şi dna de la Amicii Americii, îi spun că a existat o asemenea societate înfiinţată prin 1926 de Regina Maria, se miră că ştiu asemenea lucruri, îmi dă o revistă – asta e tot ce pot ei face: editează o revistă trimestrială, desigur fără difuzare. Nu au un corespondent dincolo, în America. Prieteni cu nimeni? Îmi sugerează să le dau vreo colaborare.






5 comentarii:

  1. Adevaratul scriitor (contemporan) al zilei este chiar ... Ion Lazu! LA MULTI ANI!!!Din modestie nu ati precizat acest lucru, dar Editura Ideea Europeana va aduce acest mic omagiu: http://blog.ideeaeuropeana.ro/la-multi-ani-domnule-ion-lazu-1665.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Într-un alt registru decît "La Medeleni", romanele altui Sărbătorit al Zilei de 6 Ianuar (mă refer la Gazdă, cu "Veneticii", cu "Ruptura") se vor ceti şi cînd noi n-om mai fi.
    La Mulţi Ani, alături de Cei Dragi!

    RăspundețiȘtergere
  3. La mulţi ani, stimate domnule Ion Lazu!
    Sănătate şi inspiraţie, să vă împliniţi în tihnă, alături de cei dragi, proiectele literare şi cele, atât de generoase, dedicate confraţilor!

    Cu stimă,
    Sânziana Batişte

    RăspundețiȘtergere
  4. Copy+Paste, de pe Contemporanul:
    "Mă bucur, de a vă fi accesat, chiar dacă nu doar prin “click” pe albăstreală…
    Aveţi dreptate şi puteţi fi mîndri că îl cultivaţi, la fireasca-i valoare, pe Omul de Cultură Ion Lazu.
    Geologii nu mai ştiu dacă-l mai pomenesc, dar în literatură e un Nume, iar în Uniune un om de acţiune şi deloc de sforării.
    Eu îl cunosc de foarte puţin timp, dar îl admir necondiţionat în tot ce-a făcut şi mai face.
    Contemporanul nostru Ion Lazu va dura şi după ce noi nu vom mai fi, asta-i sigur!"

    RăspundețiȘtergere
  5. Urari de la prieteni:

    La mulţi ani cu sănătate !
    O viaţă de calitate!
    Poezii - pe săturate !
    Prietenii adevărate !

    ... Şi nu te lăsa,măi frate !
    Doru Motoc

    Fa, Doamne, curcubeie si mari bucurii
    Atuncea cand cu viata noastra scrii...
    Felix Sima

    bucurosi om fi de toate

    si de inimi impacate


    bun pe frigul de afara

    un poem de vita rara

    si-un vin fiert cu scortisoara
    Anda Mihaela

    RăspundețiȘtergere