luni, 2 ianuarie 2012

Scriitorul zilei: Aron Cotruş; poezii, fotografii de autor

ion lazu: Un comentariu pe blogul de scriitor al lui Tudor Cicu:
Da, e vorba de Osip Mandelştam, evreu rus şi poet avangardist, dintre puţinii care nu s-a lăsat atras de noua putere sovietică. L-au ispitit în fel şi chip. Dar era teribil de rezistent la sărăcie, mizerie suferită, disconfort. A răbdat cît zece. Cândva, l-au înhăţat şi n-a mai ştiut nimeni de el. Semnalat ici şi colo, prin Gulag, mereu însingurat şi de neîncovoiat. O mândrie vecină cu demenţa. După vreo 13 ani, prin 1939 parcă, s-a aflat că murise în închisoare, poate pe Amur, poate spre Vladovostok. Am citit cele două volume de poezii traduse în româneşte şi am luat un vers de-al lui ca motto la partea a doua din romanul-jurnal Sălbaticul. "Secol al meu, sălbaticule, cine te-ar putea privi în ochi?".
 La lansarea cărţii, vorbind Vasile Andru, a spus că el cunoaşte altă traducere a versului respectiv. Ca în decembrie trecut să asist la lansarea unei cărţi de-a lui: "Secolul meu, fiara mea."

Dar încă mai mult m-a cutremurat cartea de memorii ân două mari volume a soţiei lui Osip, apărută mai întâi în Apus, "Fără speranţă", 1970, 630 p. şi "Speranţa abandonată", 1972, 620 p.: Nadejda Mandelştam, care i se dedicase acestui neajutorat încăpăţânat, inflexibil, din stirpea lui Iov. O carte cutremurătoare, de o forţă fără egal, scrisă de această soţie devotată, năpăstuită, trimisă prin toată Rusia bolşevică. Femeie care până la aceste memorii nu scrisese un singur rând. Considerând ea că nu se poate compara cu Osip, ci îl poate doar sluji. Nu ştii de cine să te minunezi mai mult...

ION LAZU

 
Noi suntem stelele...

ion lazu

Textul


Bărbat – şi să naşti

Singur, neasistat. Să-ţi moşeşti cuvintele

Să le burichezi pe nevăzute cu

Mâini îmbălate. Pentru fiecare cuvânt încă o naştere

Încă un chin în plus. Şi apoi: scâncetul

Literelor pe albul scutec de hârtie, încât

Abia albul coalei le va face vizibile –

Negrul obidei pe albul indiferent

Cel care face lizibil textul


Scriitorul zilei: Aron Cotruş, n. 2 ianuarie 1891 - d. 1 nov.1961
 

Aron Cotruş 

Pe pustă


Plâng vânturile...

Mânjii se joaca si necheaza,

Si pusta-ntreaga plânge în dulcea dupa-amiaza,

Iar iepele robuste

Pasc lenese-n racoarea nemarginitei puste...

Trec lenese în soare, cu pasi marunti, superbi,

Si din belsugul verde al fragedelor ierbi,

Brusc capetele mândre si le ridica arare,

Ca niste voluptoase femei de vita mare...



Prin pulberea solara, ca subt vrajite pânze,

Neastâmparate-alearga stralucitoare mânze...

Salbatice, aprinse, capricioase mânze...

Le-mbata zarea alba si vântu-atâtator...

Zefiri rasfata coama pe gâturile lor,

Le umplu de fior...

Si ele-alearga-alearga

Si se opresc apoi,

Pentru-a porni din nou, cu pasi tot mai vioi...

În carnea-nfloritoare, porniri nebune ard

Si ca fardate straniu c-un nestatornic fard


Lucesc în ceasul astor însângerari solare...

Pe pusta necuprinsa, cu iarba grasa, -nalta,

Alearga furtunatic,

Alearga mânze una mai mândra ca cealalta...

Se-ntorc si pleaca iarasi în salturi tot mai vii..

Parc-au scapat din stranii, nomade herghelii...

Din când în când în fata-mi s-opresc...

Si – majestoase,

Dulci, ma privesc asemeni femeilor frumoase...

Si-uimit ramân cuprins de-o-nfiorare veche,

Ca-n fata unor vii statui fara pereche...

August anina-n coame multicolore jerbe,

Iar vântu-atâta pofte în mânzele superbe.

***
S-a născut într-o comună de lângă Sibiu, a urmat gimnaziul la Blaj şi liceul Andrei şaguna din Braşov, după care s-a înscris la facultatea de Litere din Viena, colaborând la reviste de orientare naţionalistă precum Românul, Gazeta Transilvaniei. Iconar, Gândirea. În timpul Primului război mondial a lucrat la Legaţia din Roma. Revine în ţară şi devine directorul bibliotecii Sămănătorul, apoi ataşat de presă la Roma şi Varşovia. Al doilea război mondial îl prinde la ambasadele din Madrid şi Lisabona. După conflagraţie, se exilează politic în Spania, unde organizează exilul românesc. În 1957 se mută la Long Beach, California unde locuieşte până la moarte, în 1961. Cunoscut ca mare poet şi respectat ca unul dintre reprezentanţii de frunte ai exilului românesc.O bibliografie selectivă: a debutat cu volumul Poezii, 1911, au urmat: Sărbătorile morţii, 1915, Neguri albe, 1920, Versuri, 1925, Mâine, 1928, Strigăt pentru depărtări, 1927, Horia, 1935, Ţara, 1937, Rapsodie valahă, 1940, Drumuri prin furtună, 1951. Opere complete, editate abia în 1978, la Madrid.

ion lazu: fotografii de autor:





2 comentarii:

  1. Mai rar se poate întâmpla, ca soţiile să susţină în timpul vieţii "golgota " sufletului de lângă ea, a celui care scrie, şi e ;i cel care ştie ca se poate muri din asta. Nu am cunoscut, decât soarta poetului Osip, care nu a mai rezistat în drumul infernal spre lagărele siberiene şi se pare că s-a prăbuşit în drumul acela impus de regimul stalinist al morţii spre unul din gulagurile de care vorbea Soljeniţân. Nu am citit din acest poet, doar, câte ceva despre cele scrise despre el. Realizez, însă, cât de temut ca poet, îi putea fi lui Stalin. Un singur vers de-al său însemna cât o bombă aruncată de americani, mult mai târziu la Nagasaki. Cuvântul poetului, era precum cuţitul întors în ideologia stalinistă. Iisus a avut nu numai discipoli, ci şi urmaşi. Mulţumesc pentru completările făcute.

    RăspundețiȘtergere
  2. "Mai rar se întâmplă...", cum bine spuneţi. Dar se întâmplă, spre lauda Femeii, ca muzele să nu se complacă doar în această postură decorativă, ci să se implice până la capăt în povestea de iubire şi de viaţă. Gerda l-a urmat pe Barbilian în România, deşi el pe vremea Gottingen se comporta ca un "desperado", cu beţii, cu droguri etc. Paraschiva e un caz prea cunoscut. Iar Cornelia Brediceanu, ca să rămânem la poveşti clasicizate, dintre războaie - de cum a pus ochii pe Lucian Blaga dar şi pe poeziile sale, nu s-a mai desprins de lăncrănjan. Deşi Poetul se îndrăgostea una-două, şi rău de tot. Pleca la ele cu lunile, la Gura Rîului, la Domniţa Gherghinescu ot Braşov, la grădina celei din Cluj. Cornelia strângea din dinţi, le primea cu maximă demnitate în casă pe ibovnicele lui Lulu, îi traducea la prima mână din poeţii englezi, pe care el îi prelucra, noaptea bătea poeziile la maşina de scris şi lui Lulu nu-i spunea doar atât: Poezia să iasă bună! Aceste ibovnice au venit şi la înmormântarea poetului... Multe doamne s-au devotat, noi nu ştim absolut nimic din sacrificiul acestor suflete de aur. Pe când reversul ne este prea cunoscut. Pe cât de savuroase sunt aceste poveşti de lume...
    Însă cazul Osip&Νadejda Mandelştam este demn de legendă. Ea ar fi murit la fiecare pas pentru Osip, fără ezitare. Poate veţi găsi aceste cărţi de mare preţ...
    Ion Lazu

    RăspundețiȘtergere