Noi suntem stelele...
ion lazu
Un ochi...
Un ochi tot mai departe de uimire
Se lasă peste lucruri, le desparte
De tot ce-avură sclipăt şi roire
Şi mi le-aşează împrejur uscate.
Numai la peştii nălucind pe sus
Numai la pasărea ce se scufundă
Numai la oamenii care s-au dus
Se uită şi acum ca în oglindă.
1969, Patarlagele-Buzau
(din volumul Muzeul Poetului, 1981)
Scriitorul zilei: Tudor Vianu, n.27 dec 1897 - d. 21 mai 1964
Dintr-o familie de evrei autohtonizaţi şi creştinaţi (bunicul luptase pe front, fusese decorat, tatăl era medic primar la Giurgiu), Tudor Vianu învaţă la Giurgiu şi apoi la facultatea de Drept şi Filosofie din Bucureşti, perfecţionându-se la Tubingen, unde face un doctorat cu tema Schiller, 1923. În mare prietenie şi corespondenţă cu colegul din liceul gurgiuvean, matematicianul Dan Barbilian, cel ce va deveni poetul Ion Barbu, deocamdată aflat, tot pentru desăvârşirea studiilor în Germania, însă la Gottingen. Tudor Vianu revine la Bucureşti unde va face carieră în estetică şi literatură univerasală şi comparată. Fără să-şi aroge dreptul de a unge poeţi şi artişti, deci nefăcând critică de întîmpinare, şi-a concentrat atenţia pe valorile deja afirmate, contribuind la corecta lor plasare pe scara permanenţelor, în subsidiar acreditând ideea că literatura română poate părea provincială doar în absenţa comparaţiei cu reuşitele din alte literaturi. În 1925, Dualismul artei şi Fragmente moderne, în 1930 Poezia lui Eminescu, insistând pe formaţia germană şi pe influenţa lui Schopenhauer; în 1931 Arta şi Frumosul, în 1932, Arta actorului, în 1933 Influenţa lui Hegel, în 1934 Tratatul de Estetică, în două volume. Istoria esteticii de la Kant până astăzit în literatura română , în 1936, alte câteva studii, până la cartea de căpătâi, din 1941: Arta prozatorilor români şi în 1942 Introducere în teoria valorilor.
Dar deja pentru Tudor Vianu începuseră anii de nesiguranţă; indicat de legionari ca evreu ce nu poate educa tineretul român, este eliminat din Universitate. După război, este trimis ambasador în Jugoslavia, 1945-1947, dar la revenire deja era identificat ca promotor al idealismului burghez, neconform cu marxismul; eliminat de la Universitate, de la Academie, rămâne simplu cercetător la Institut. Reprimit la Academie abia în 1955, când preia şi catedra de literatură universală. Urmează un deceniu al împlinirii profesionale, scriind despre Cervantes, Shakespeare, Camoes, Voltaire, Goethe, Dostoievski, Stendhal, Odobescu. Dar survine un atac cardiac şi Vianu dispare la numai 56 de ani, lăsând un mare gol în estetica românească, dar şi lucrări fundamentale; dar şi câţiva continuatori destoinici. Studiile de literatură română, plecate la tipar în ziua atacului fatal, apărute în 1965, suferiseră drastice croşetări ale cenzurii. În mare parte acest neajuns a fost surmontat la ediţia din 2003, îngrijită de Vlad Alexandrescu, nepotul de fiică.
La Editura Vinea a existat un proiect de mare frumuseţe: un Album Tudor Vianu, cuprinzând cca 1500 fotografii de familie. Ar fi fost o premieră naţională în gen. Ne-am pierdut nopţile paginând, colaţionând texte şi imagini etc. Numai că, un accident la tipografie a distrus şpalturile şi lucrarea, atât de dorită de emulii maestrului, nu a mai apărut. I-am scos un volum de versuri, poemul Arcadia, inedit, căci atacânt relele rânduieli ale orânduirii. Un lung poem, de frumoase resurse umaniste, turnate în impecabilă formă clasică. Ilustraţii de Tudor Jebeleanu.
În câteva rânduri, cu treburi redacţionale, am intrat în casa unde a locuit Vianu. Am reţinut: un hol mare, care funcţiona şi ca sală de primire, cu fotolii, măsuţă, banchetă; şi, în dreapta, camera de lucru a profesorului, izolată de restul camerelor şi zidită cu cărţi. Le-am privit fascinat, cu indicibil jind, cu admiraţie pentru cel ce le-a avut la îndemână. O fereastră mare, spre sud, spre lumină, spre pulsul tihnit al străzii Andrei Mureşan. Asta mi-a dat ideea de a propune, pentru ultima secţiune a Albumului Vianu, intitulată "Fereastra luminată", o pagină complet neagră, în care luminoasă era numai "fereastra susă", la care se zărea un om scriind. Practic un desen de Durer, însă în negativ, aşa încât fereastra luminată să strălucească în faptul nopţii: savantul se cufundase în lucru şi uitase numărul orelor...Un fel demn de a învinge Timpul.
Aflaţi mai mult:
Pe faţada imobilului din str. Andrei Mureşan nr. 33, colţ cu Piaţa Dorobaniţi, există o placă memorială cu basorelief în bronz înfăţişându-l pe Tudor Vianu. Pe placa de marmură stă scris: "In această casă a locuit filosoful şi omul de litere TUDOR VIANU, 1898-1964." Iar la numai câteva străzi mai încolo, în acelaşi cartier, se află casa lui Mihail Ralea, prietenul de o viaţă al lui Vianu. Care avea şi o casă de vacanţă la Zamora- Sinaia.
Ion Lazu: Biserica din Samurcăşeşti-Ciorogârla- Ilfov
Să se distrugă un şpalt într-o tipografie,
RăspundețiȘtergereasta nu ţine de neprofesionalism, nici de prostie, ci de o direcţionată, cert, ticăloşie!
Şi după'90, pînă acum, aceiaşi "tipografi" ne stau în drum!
Eu nu-i blestem, îi vreau în pipa-mi scrum!
O schiţă de portret a profesoului Vianu reuşeşte Dna Mariana Şora,plecată şi ea la cele veşnice chiar în acest decembrie, într-un splendid interviu, publicat fără întrebări de Dl Şimonca, dacă reţin bine,în Observatorul Cultural, la împlinirea vârstei de 90 de ani-Mai a.c.,TV ca om era arogant şi impenetrabil,drept care tânăra, pe atunci studentă, fu repezită de profesorul rece şi distant, la o lucrare de seminar,predată, şi căreia ar fi vrut să-i aducă îmbunătăţiri: "Eu, duduie, nu sunt arhivă!" Povesteşte nonagenara ce gust amar i-a lăsat profesorul "preferat": pe care singură şi-l alesese din simpstie pentru calităţile lui literare zărite de la distnţă;s-a mutat, deci, la Gusti,şi a rămas cu acea amintire nu tocmai plăcut a unui Vianu închipuit şi, cum spuneam, prea arogant; nu ştiu de ce îmi vine să spun:rasa!Deşi, venind vorba despre legionari, îmi aduc aminte de o povestire a lui Teohar Mihadaş, student şi el "la Vianu" în epocă, şi care, spre cinstea lui, l-a scos pe profesor dintr-o situaţie critică,înurma unui curs, atunci când, un comando legionar se manifestă zgomotos,împotriva "jidanului"...
RăspundețiȘtergereCa o contrapondere,nici Căpitanul Codreanu nu a lăsat amintri mai "blonde"; povesteşte, De data aceasta, Dna Marieta Sadova,cum l-a cunoscut personal pe Căpitan, ea răsfăţata generaţiei sale, ca actriţă deja cunoscută, mergând la sigur, cu îndrăzneală în faţă:"Eu sunt Marieta Sadova!". "Nu ştiu,n-am auzit, nu cunosc." Tânăra, care avea să facă ani grei de închisoare ca fostă legionară, sau numai "simpatizantă", în grupul "Noica-Pillat" mărturiseşte şi ea, gustul amar lăsat de ignoranţa, sau poate aroganţa(sic!) vestitului Căpitan, faţă de o tânără zvăpăiată, îm fond. "Cherchez la femmes"!
Înainte să-mi spun părerea în chestiune, am citit de câteva ori textul de mai sus (nesemnat, de ce oare?!), tot cumpănind lucrurile. Iată ce cred: Mai întâi, nu e defel o excepţie că s-a găsit între miile de referiri la persoana sa, o caracterizare nefavorabilă a marelui estetician şi extraordinarului dascăl Tudor Vianu, fără îndoială unul dintre cei mai importanţi literaţi interbelici. Despre oricine, dar mai ales despre personalităţi remarcabile se găsesc şi cârteli, pe ici pe colo. N-a avut duşmani însuşi Iisus Christos? Ba mi se pare că abia datorită uneltirilor duşmanilor Săi, poate chiar mai mult decât ataşamentului celor ce-L urmau (şi la ananghies-al lepădat de El, povestea Sa a devenit Istorie. Nu insist. Şi nici nu-i pun pe cei doi pe acelaşi plan...
RăspundețiȘtergereFaptul că dna Mariana Şora l-a încondeiat pe TV, într-un interviu dat la 90 de ani e interesant, e chiar psihanalizabil. Nu mă îndoiesc că scena relatată e reală. Dar ce-ar fi să analizăm contextul - ceea ce distinsa doamnă MŞ nu avea cum să facă. Cursurile şi seminariile lui Tudor Vianu făceau săli arhipline. Se înghesuiau în anii 30 atâţia tineri să-l asculte. Inclusiv multe tinere, unele pasionate de Litere, altele doar snoabe. MŞ nu face nicicum parte din a doua categorie.(Am cunoscut-o, am simpatizat-o, am citit-o). Dar să ne gândim câte domnişoare i se băgau în suflet Maestrului, care (căsătorit, şi încă foarte tânăr) trebuia să rămână mereu sobru, conform principiilor de la care nu se abătea. Nu arogant şi închipuit, nu distant şi cum mai e descris de MŞ. Adresarea ei către profesor s-a lovit de inaderenţa Olimpianului. Atât de tare a lovit-o acest răspuns/tratament distant, cum îi voi spune, că studenta, ce-l admirase!- a decis să se transfere la cursul lui Gusti. Chiar această decizie radicală spune câte ceva.
Iar celălalt exemplu pe care îl daţi, cu Marieta Sadova primind acelaşi duş rece de la Căpitanul, pune lucrurile în adevărata lor lumină. Avem a face cu două studente personalităţi accentuate, care s-au cam repezit să iasă în faţă, iar cei doi corifei le-au tăiat avântul. Asta e tot. Nimic personal.
Scena a doua e relatată nu de Sadova, ci de Teohar Mihadaş, martor ocular. Or, acelaşi Mihadaş ne povestea, în altă parte, despre ataşamentul său pentru Blaga, pe care l-a vizitat în ultima zi de spital. Apoi l-a însoţit în camionul care transporta cosciugul la Lancrăm. Dar, aici vine ceea ce vreau să aduc în discuţie: Cine fusese în vizită la Blaga, pe patul de moarte, cu cîteva minute înainte, plecând distrus,răvăşit? Nimeni altul decât Tudor Vianu, care venise special de la Bucureşti să-l vadă pentru ultima dată pe Poet. Nu făcuseră ceva similar nici admiratorii din Cluj ai marelui Blaga. Scena, atrag atenţia, se întâmpla în 1961. Cei doi; Blaga şi Vianu se cunoşteau din anii 20, Blaga îi lăudase primele scrieri ale lui Vianu. Este acest gest al lui Vianu comportamentul unui ins arogant, rece, distant, închipuit,neomenos, rău la suflet? În tot ce am citit despre Vianu, nu am găsit decât aprecieri pentru sobrietatea, cumpătarea, echidistanţa lui Vianu, dar şi pentru felul cum se purta cu cei ce se dedicau studiului. Personal am cunoscut destui care îi fuseseră studenţi. Nimic de reproşat marelui Profesor. Dar trebuie citită monografia lui Ion Biberi,studiile Ecaterinei Ţerălungă, mărturisirile şi interviurile Venerei Antonescu, asistenta sa, studiul lui Traian Podgoreanu, fost student, cele două volume ale lui Vasile Lungu: Tudor Vianu Viaţa şi Opera, cele trei cărţi ale lui Henri Zalis. Sau, ca să contracarăm caracterizarea Marianei Şora, frenetica studentă vexată de răspunsul ca un duş rece al Profesorului, fapt ce i-a schimbat tinerei opţiunile, poate chiar destinul, vom spune că această imagine, în mod foarte simptomatic rămasă neştearsă din memoria nonagenarei,pare să nu aibă nici o legătură cu faptele. Mă uit în Mariana Şora, "O viaţă în bucăţi", 1992, din păcate se referă la etapa de după 1939, cu plecarea la Paris. Cealaltă carte de memorii, citită la vremea ei, nu-mi e la îndemână. Dar poate nici acolo n-aş găsi mai clar explicat conflictul studentei cu profesorul până atunci admirat. Momentul respingerii. Căci scrie MŞ:"Pentru cele căzute în câte un gol al memoriei mi-e impăosibil să pot recurge la jurnal(...) e îmbucurător să poţi da de ele când vrei(...). Pare incredibil, dar n-am consemnat nimic din ce s-ar putea numi existenţa reală." O viaţă în bucăţi... p.438.
RăspundețiȘtergereIon Lazu