joi, 29 decembrie 2011

Scriitorul zilei: Ovid Densusianu; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

Ion Lazu

Golf


Cu două vâsle sparte

Şi cârma luntrii smultă,

Venirăm de departe

De vreme prea multă.

Deriva ne împinse

În golful lin de mare,

Cu apele cuprinse

De-o albă nemişcare.

Părea un golf de pace

Al toamnei omeneşti,

Care-şi trimise-ncoace

Belşugul ei de peşti.


Treptat se-nvederează

Că golful e-un fiord

Şi gheaţa ne sudează

De însuşi Polul Nord.

1979
(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


Scriitorul zilei: Ovid Densusianu, n.29 decembrie 1873 - d. 9 iunie 1938

 Născut în comuna Densuş din apropiere de Făgăraş, ca fiu al poetului şi profesorului universitar Aron Densusianu, face şcoala primară în Făgăraş, continuând liceul la Iaşi, unde familia se mutase şi urmând Filologia ieşeană, unde i-a avut ca profesori pe Al. Philippide şi Al. Xenopol. Îşi ia licenţa Magna cum Laude, 1892, cu o lucrare despre epopeea grecească şi românească.  Petrece 2 ani la Paris, pentru perfecţionare în Filologie romanică. Îi apare la Paris, 1901, primul volum din Histoire de la langue roumaine. Profesor la Universitatea din Iaşi, editează cu I-A. Candrea Dicţionarul etimologic al limbii române şi în anii următori se impune ca mare specialist în lingvistică şi folclor. În 1913 înfiinţează Institutul de Filologie şi Folklor şi două reviste: Viaţa Nouă şi Grai şi suflet. Academician, iniţiator al unor studii despre latinitatea limbii române, membru al societăţii filologice din Franţa, moare în 1938, la doar 65 de ani.

ion lazu: din Intruşii. Odiseea plăcilor memoriale, în manuscris.
6 aprilie 2007.
(...) Revin în Piaţa Dorobanţi, apuc pe Roma, caut de data asta celălalt număr, 34, unde a locuit până la moarte savantul lingvist Ovid Densusianu. La numărul 36 tocmai intra o doamnă cu căţel, vorbim, e veche în cartier, dar nu ştie să fi fost o clădire la nr. 34; în zona asta fusese pe vremea copilăriei sale un loc viran, unde îşi făceau exerciţiile un cuib de legionari, mai apoi pe acel loc s-a construit impozanta clădire pe care o văd, o policlinică a MAI, imensă. Chiar vila aceasta a lor, de la nr. 36, cu intrări pe ambele laturi (probabil o curticică în spate) a fost ridicată, din câte ştie ea, pe locul unei gropi de var. Pe când vorbeam, câinele, deja, a intrat pe portiţă şi stăpâna se grăbeşte să-l ajungă din urmă.

Alături, policlinica e cât un minister şi în dreapta intrării se află un chioşc şi un subofiţer de pază. Îmi iau seama: Aici va trebui să vin data viitoare, garnisit bine cu adrese şi ştampile, altfel nu vor accepta să trateze cu mine...
P.S. Şi nu am reuşit să-i pun placa memorială academicianului Ovid Densusianu. Am trimis Adresa USR prin poştă, m-am prezentat pentru o convorbire cu directoarea Policlinicii SRI, a găsit cererea noastră printre dosare, dar mi-a atras atenţia că nu dânsă ddecide, că fiind vorba de un obiectiv strategic (ceea ce văzusem pe pielea mea: controlul de la poartă - de parcă treceam dintr-un stat în alt stat...), că e necesar acordul forului superior.  Că nu ştie cum va fi soluţionată problema pătrunderii celor doi muncitori, cu aparate de perforat peretele etc. Dar să mai aştept, se va vedea ce e posibil. Şi nu a fost posibil. Comandasem placa, textul era scris, aveam placa la magazie. Dar aprobările au întârziat sine die...I-am spus directoarei, probabil ea însăşi medic, om cu studii superioare: Dar ce ar deranja un dreptunghiuleţ de marmoră, plasat pe colţul imobilului, la cca 3,5 m înălţime, ca să se vadă din stradă? Probabil în mintea ei fiind ideea că nimic nu trebuie să se vadă din stradă... Decât ghereta de la poartă, cu poliţist, cu stănoagă, blocând intrarea vehiculelor...


ion lazu: fotografii biserici: Samurcăşeşti-Ciorogârla, Ilfov









Un comentariu:

  1. Nestăpînita societate e de cele mai multe ori mai implacabilă decît natura. Distruge, fără a lăsa-n urmă un cenotaf măcar, a ceea ce a fost pe unele locuri. Uite aşa ne dăm cu stîngu'n dreptu', indiferent de (a)politica orientare.
    Poema însoţitoare vine ca o mănuşă să spună frumos ceea ce eu spun prozaic.
    Iar frumuseţea imaginilor îţi readuc cheful de veşnicie.

    Nu voi vorbi despre Scriitorul zilei, fiindcă am uitat mai tot ce am studiat din imperativele programei, despre Om, contribuţie la cultură etc. Aici, rememorez anecdotic avatarul lui GT Kirileanu, legat de relaţia sa cu tatăl lui Ovid, Aron din Densuşi. Fiul Holdei dornene a ajuns la Ieşi, cu gînd să se facă preot, dar a ajuns - încurajat de veritabili părinţi spirituali - student la Filologie. Ca, acolo, să dea peste cel mai înverşunat antieminescian universitar. Din încontrare-n încontrare de opinii, tînărul studinte a trebuit să renunţe la Fililogie şi să intre la Drept. Numai ca să-şi păstreze nealterate şi fără de compromis la examene adoraţia pentru Emineascu şi Creangă. Restul vieţii şi devenirii celui mai longeviv bibliotecar regal se află-n cîteva evocări monografice, ai căror autori nu-i pomenesc, pentru că nu pe toţi îi agreez. Fiindcă îi bănui pe unii că doar şi-au făcut o trambulină pentru lustruirea propriului nume.

    RăspundețiȘtergere