sâmbătă, 17 decembrie 2011

Scriitorul zilei: I.A. Bassarabescu; poezii, fotografii

Noi suntem stelele...

ion lazu

Păsări


Zboară stolul de păsări

Câteva păsări pe sus –

Oare de ce împreună

La două sute de metri deasupra

Pădurii şi-a dealului?

De ce perechi-perechi

Zboară acolo sus, întunecoase,

Seara, înainte de ploaie,

Încât numai după fâlfâit


Pot spune că sunt păsări?

1978

(din volumul Poemul de dimineaţă, 1996)


Scriitorul zilei: I.A. Bassarabescu, n.17 decembrie 1870 - d. 27 martie 1952

Născut la Giurgiu (deci pe Dunăre, precum scriitorul pe care l-am comentat ieri - I.A.Vasilescu-Valjan), familia se mută în 1877 la Bucureşti, unde fiul face liceul la Sf. Sava şi Filologia la Universitate, luându-şi licenţa în 1897, sub semnătura lui Titu Maiorescu şi A.D. Sturdza. Devine profesor la Ploieşti, apoi cariera i se deschide: inspector şcolar, prefect de Prahova şi senator. Dovadă că la început de secol XX a fi licenţiat şi pe deasupra scriitor te propulsa "la vârf", în administraţie, în politică. Poet de resurse mai degrabă modeste şi prozator specializat în nuvelă, schiţă, "momente", a fost dintotdeauna considerat un continuator al lui I.L. Caragiale. Nuvele, 1903, Vulturii, 1907, Norocul, 1907, Noi şi vechi, 1909, Nenea, 1916, Un dor împlinit, 1919, Moş Stan, 1923, Un om în toată firea, 1927, Domnu Dincă, 1928, deja în 1939-1940 ajunsese la Opere complete în 2 volume. Considerat de Călinescu în a sa Istorie un autor din zona moravurilor burgheze, un romantic şi umoristic provincial, povestirile lui I.A.B. a fost mereu la căutare pentru cititorul român fără pretenţii de sofisticărie. În parte, popularitatea sa se bazează şi pe girul manualelor şcolare, care nu l-au ocolit niciodată. Mesajul său direct, pe cât de echilibrat, în ton moralist, ironic, fără a fi vreodată sarcastic/nimicitor, s-a potrivit de fiecare dată subiectelor simple, în care binele este fără echivoc iar răului i se dă şansa corectării din mers. Titlurile în sine: Moş Stan, Domnu Dincă sunt nepretenţioase, de nu cumva şi sentimentale, de fiecare dată în ton just. Ieşit din atenţia criticii literare, nu înseamnă că I.A.B. nu are şi astăzi cititorii săi fideli; mereu apar culegeri de povestiri, antologii pentru elevi, de exemplu în colecţia Literatura de ghiozdan. Dar principalele sale titluri: Nuvele şi schiţe, Un om în toată firea, Pe drezină, Lume de ieri, etc. au apărut în colecţii de masă, în zeci de ediţii (!!), în tiraje care azi pot părea astronomice; asigurate de Biblioteca pentru toţi, de Biblioteca şcolarului. Ar trebui să se înţeleagă faptul simplu că literatura română şi în primul rînd masa de cititori s-a format ca gust şi conştiinţă pe temeiul acestor truditori ai slovei scrise cu bună-credinţă şi devotament de neam. Scrisul lui I.A.B nu a creat şcoală, nu a generat emuli, ci i-a format pe şcolari spre a deveni oameni "în toată firea".
Partida nu este de tot pierdută dacă, de exemplu, Bibliotecii judeţene din Giurgiu i s-a dat numele scriitorului ce s-a născut în urbea de pe Fluviu; nici faptul că la Ploieşti, unde scriitorul a fost ani la rând profesor, apoi Prefect şi senator de Prahova, există o şcoală gimnazială care îi poartă numele.

U12L  I.A. Bassarabescu - samburele
toata firea























ion lazu: Pe burniţă...






3 comentarii:

  1. Gheorghe Brăescu, I.A. Bassarabescu şi I.I. Mironescu sunt Trei mari nedreptăţiţi ai posterităţii literare.
    Nimeni nu mai scrie ca ei, deşi izvoarele inspiratoare n-au secat, ba chiar a devenit erupţii piroclastice peste o lume-n derută.
    Eu plec, fiindcă mă aşteaptă drezina.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iertare: izvoarele... au devenit.

    Şi, mai ales, fiindcă am omis să vorbesc despre păsările de dinaintea ploilor, ce şi pe mine mă dor...
    Mă mai iau cu trezirea lor de după, de parcă ar preludia Soarele.

    Şi nişte poze zbuciumare ca sufletele noastre de nimic ostoite. De mult nu mai suntem codri în calea furtunilor, ci doar fragede pîlcuri, triste singurătăţi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Prietene Culai ot Keatra, poate n-ai să mă crezi, dar mi-am început stagiatura nicăieri altundeva decât la Tazlăul Mare. Şi adesea am poposit pe prispa casei scriitorului de mine deja îndrăgit I.I. Mironescu, către partea dinspre amonte a satului, la ieşirea tazlăului dintre dealuri. Parcă o văd. Zilnic treceam pe sub ferestrele ei...Cu gîndul tot la sufletul autorului, închipuindu-mi cum se inspira din viaţa localnicilor. Stăteam la un bătrân, Ion Ţuţuianu, deja văduv, ciolănos, credincios. Seara se prăbuşa în genunchi, îl vedeam rugându-se, cu braţele întinse în sus, spre icoană, spre... La vară s-or face exact 50 de ani de atunci, dacă poţi să-ţi închipui. Căci mie nu-mi prea e la îndemână... Era o casă tot ţărănească, însă mai răsărită, ca de notar, ca de medic de ţară. Ce se va fi ales de dânsa?, vorba moldoveanului. Că de scrierile lui I.I.Mironescu nu prea se mai aude. Fiindcă ziceai de Gh. Brăescu, i-am depistat locuinţa din Bucureşti, pe Popa Nan, colţ cu Mecet (stradă pe care zilnic trecea labiş spre cantina studenţească din Matei Voevod, urmărit de securist, la dus şi la întorsul spre gazda lui din Miletin 14, unde locuia cu Aurel Covaci, aciuat la acesta, de nevoie..., în anul 1956...), m-am bucurat că am reuşit să-i pun o placă memorială.
    Poate îi vine rîndul aici, pe blogul meu, chiar fără mare deschidere, căci nu ştiu să-i fac reclamă, vizibilitate etc. Un singur text am postat pe reţeaua literară, cel cu cella - şi acolo sunt zeci de comentarii simpatetice. Devotat, Lazu

    RăspundețiȘtergere