miercuri, 31 august 2016



Scriitorul zilei: Mihai Nenoiu; Radu Petrescu
31 august:  Radu Petrescu, n. 31 aug. 1927 - d. 1 febr. 1982



  
         
Bucureştean prin naştere, dintr-o familie de funcţionari, începe şcoala primară în Capitală dar o termină la Târgovişte, unde părinţii se mutaseră în 1936. Va urma liceul Ienăchiţă Văcărescu, 1938-1946, după care se va înscrie la Litere în Bucureşti, cu licenţa în 1951. În 1942 rămăsese orfan de tată. În 1944, ca licean, începe să scrie un jurnal; se adună cu alţi adolescenţi într-un cerc literar care mai târziu va fi cunoscut ca Şcoala de la Târgovişte,  cuprinzându-i pe Mircea Horia Simionescu, Tudor Ţopa şi căreia îi este atribuit şi Alexandru George. Din 1951 devine profesor la Petriş-Bistriţa, strămutat în perioada 1953-1954 la Prundul Bârgăului, după care va renunţa la profesorat, revenind în Bucureşti şi angajându-se la Institutul de Statistică 1955-56, de unde trece ca bibliograf la Institutul hortiviticol Băneasa, până în 1967.
Debutând cu poezii ca licean, va renunţa peste 2-3 ani, căci se dedică lucrului la jurnalul său, care îl va face cândva celebru, considerat în final drept unul dintre cei mai mari diarişti dar şi prozatori ai vremii sale. Retras, modest îmbrăcat,  dificil de abordat, dar conştient de înzestrarea sa,  foarte citit, cu acces la literatura franceză şi engleză parcurse în original, la curent cu marile mişcări înnoitoare din literatura vest-europeană, cărţile sale, pe întinse porţiuni cu text inadmisibil pentru cenzură,  nu au apărut nicidecum în ordinea în care au fost scrise. Mai corect ar fi să afirmăm că îşi scria romanele în paralel cu ţinerea asiduă a jurnalului şi că însăşi substanţa diaristică este aglutinată în textura romanescă, în acelaşi timp, scrierea romanelor devenea subiectul atenţiei sale speciale în notaţiile diaristice - o formulă pe care a perfectat-o în deplină cunoştinţă de cauză şi care l-a consacrat.
A făcut o impresie deosebită în momentul apariţiei sale Matei Iliescu, un roman de dragoste, nicidecum anecdotic, ci având în centru descrierea perechii arhetipale, într-o relaţie romantică, consemnând apropierea, plenitudinea, destinderea-oboseala în iubire şi declinul acesteia. Îmbinând în mod singular virtuţile finului analist cu cele ale eseistului, proza lui Radu Petrescu, mare iubitor al artelor plastice - al picturii cu predilecţie (el însuşi practicând arta penelului), cu ceva din maniera admiratului Th. Pallady, ieşită la lumină integral abia la decenii după dispariţia fizică a autorului, a constituit un punct de plecare al tinerilor care intrau în literatură ca „generaţia optzecistă”. De reţinut chiar faptul că ştafeta a putut fi transmisă nemijlocit unor aspiranţi precum Gheorghe Iova, Gheorghe Crăciun şi Mircea Nedelciu, de la care aceştia s-au revendicat mai apoi.
N. Manolescu vede în R.P. un autor cu deosebire interesant, un stilist perfect. "Roman admirabil", Matei Iliescu este "romanul unei iniţieri erotice şi, în acelaşi timp, romanul naşterii şi morţii unei iubiri". Un rafinat analist, "analiza devine palpabilă, ca şi cum sufletul ar fi atins delicat cu vârful degetului...". Se fac trimiteri la Turgheniev, Hamsun şi Ibrăileanu, cu Adela sa. Gesturile şi trăirile celor doi  "au înscrise în ele, ca într-un filigran, un plan mai adânc...". Diaristica autorului este "un jurnal al vieţii interioare", "o foaie de temperatură morală". La finalul prezentării, se întrevede o creştere a receptării operei lui Radu Petrescu, chiar prin comparaţie cu Marin Preda, "dată fiind natura intelectuală şi elitistă a prozei sale".
La pol exact opus, ca în atâtea cazuri, se plasează receptarea lui Marian Popa, care punând în discuţie aceleaşi teme ale autorului discutat, găseşte de fiecare dată aspecte grav imputabile, la sfârşitul articolului despre R. P. rămânem cu imaginea unui scrib care nu s-a ocupat decât de banalităţile vieţii, trăite în regim de  mediocritate, iar romenele sale (Matei Iliescu mai ales) nu ar putea fi considerate reuşite decât ca o glumă, şi aceasta tot mediocră.
În ce mă priveşte,  pe la sfârşitul anilor 70 şi după aceea am căutat mereu prin librării şi biblioteci cărţile lui Radu Petrescu, autor apărut ca din senin. Când le obţineam, consideram asta ca un noroc personal. Practic nu-mi dau seama dacă există un alt scriitor român contemporan pe care să-l fi citit cu asemenea asiduitate şi cu enorm câştig formativ. S-a întâmplat să pierd în autobuz Părul Berenicei şi asta a echivalat cu o mică dramă. Am făcut imposibilul să obţin un alt exemplar, pentru ca lucrurile să reintre în normal. Oricum, a fost scriitorul meu preferat în anii optzeci. Nu sunt curios să aflu ce impresie mi-ar face astăzi reluarea acelor lecturi (cu sublinieri dezlănţuite, vezi-bine), dar ştiu cât de importante au fost pentru mine, care începusem să scriu proză şi în paralel ţineam un jurnal.

Opera literară: Matei Iliescu, roman, (1970);  Proze. Didactica nova. Sinuciderea din Gradina Botanica. Jurnal. In Efes,  1971; O singură vârstă, (1975); Ce se vede, (1979); Ocheanul întors (1977); Părul Berenicei (1982);  Meteorologia lecturii (1982); A treia dimensiune (1984); Catalogul mişcărilor mele zilnice (1999);Ocheanul întors (Caiet jurnal, 1956), (2001); Prizonier al provizoratului (Jurnal 1957-1970), (2002)

Citeşte mai mult:  http://www.revista22.ro/articol.php?id=10706
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Radu_Petrescu
http://www.autorii.com/scriitori/radu-petrescu/




Poezia zilei - Ion Lazu
              Lui Mihai Nenoiu

Carrara  

Ay! Coala de hârtie-i mult profană,
Pe dânsa scrii şi ştergi a zecea oară
Cuvinte proslăvind ori de ocară
Cum îți dictează firea cea mundană...

Nu-i un altar şi nu e vreo icoană,
Ci loc de trecere... Şi-o largă scară
Pe care-ntr-una urcă şi coboară
O lume de cuvinte, calpă, vană...

Ay, coala de hârtie nu-i ca rara
Marmoră albă, cu textură fermă,
Unde se scrie gloria eternă,
Cum e faimoasa piatră de Carrara.

Ci când în marmoră-ai săpat cuvântul,
Nu-l mai astupă colbul, Timpul, Vântul...

28 august 2011.



Poezia zilei: Mihai Nenoiu, n. 31 aug.1937 

Imagini pentru mihai miltiade nenoiu imagini 

I
Prea mult adâncă, marea ne cuprinde,
Prea-nalt adâncul cerul ne-nfășoară,
prea mută peste toate se întinde
Privirea înăuntru și-n afară.

Se pierde-n urmă lumea fără nume
Și stelele se rătăcesc în ceruri,
Din gândurile noastre facem turme
Închise-n călimara cu cerneluri

Din care se revarsă mări prelinse
La țărmul fiecăruia din noi,
Cu porturi liniștite și întinse,

În care să plutim cu umeri goi
Spre lumile cu felinare-aprinse
Și oameni numărați doi câte doi
(2 aug. 1997)


Catrene pentru Laura
4.
În faldul nopții-mi învelesc păcatul,
În leagăn blond mă-npodobesc cu tine,
O boare de parfum îmi este patul
Și tremură lumina ce ne ține

În palma desfăcută, încă trează,
Cu cinci inele prefăcute-n rouă
Pe vârful dorului, unde veghează
A lumii taine, două câte două.

Și mă trezesc din vis, a câta oară,
Când cerul cu lumină se împarte,
Când dorul pentru tine vrea să doară
Și iau din viața asta doar o parte.




(din volumul Mihai Nenoiu - Antologie poetică, 2013)


Ion Lazu - Flori și Lebede






marți, 30 august 2016


Scriitorul zilei: 30 augustAl. Protopopescu,  n. 30 aug. 1942 - d. 20 oct. 1994

          
Fiu al unui profesor din Fălticeni, termină liceul în 1960, Filologia ieşeană în 1965 şi va fi preparator la Institutul Pedagogic din Constanţa, iar după 2 ani, redactor la nou înfiinţata revistă Tomis, 1967-1974, după care va fi bibliotecar la biblioteca judeţeană Constanţa şi câţiva ani profesor. Eliminarea de la revista Tomis l-a marcat pe fragilul poet, care s-a dedat unei vieţi dezordonate, sfârşind prematur, printre declasaţii boemei bucureştene, în anul 1994. În 1978 îşi luase un doctorat în filologie cu Romanul psihologic românesc, dovedind remarcabile calităţi de interpret al fenomenului literar.
A debutat cu poezii în Iaşul literar, 1960, iar în volum cu Exilul imaginar, 1968, după care s-a desfăşurat mai ales în critică literară şi eseistică. Volumul şi esenţa, 1973, adună mare parte din cronicile literare privind literatura momentului. Serialul de dialog cu Cornel Regman a apărut în Tomis şi a fost reluat de mai vârstnicul critic într-un volum ulterior.
Alex. Ştefănescu  priveşte cu interes, deşi oarecum amuzat prestaţia poetică a lui A. P., găsindu-i „graţie şi bravadă", ceva între Labiş şi Dinescu; cronicile literare i se par compozite, nesigure ca abordare exegetică, impresionat totuşi de secţiunea despre Istoria Ieroglifică a lui Dimitrie Cantemir, vădind neaşteptate resurse  interpretative. Performant i se arată a fi studiul monografic despre romanul psihologic românesc. Marian Popa îl numeşte poet graţios, zvăpăiat şi nu ia în serios decât prestaţia din studiul monografic, cu bune analize pentru autori ca Rebreanu, Camil Petrescu, H. P. Bengescu, Gib Mihăescu, Anton Holban, Eliade, M. Blecher, Mihail Sebastiasn, Felix Aderca. În Istoria sa, N. Manolescu îl citează cu temei în privinţa lui M. Bleker, a lui Gib Mihăescu şi a lui Al. Ivasiuc.

Citeşte mai mult: http://www.romlit.ro/alexandru_protopopescu




Poezia zilei, Al. Protopopescu

Întoarcerea

Acum se bat la maşină poeziile mele
Şi toate dactilografele tinere visează,
Eu mă întorc bătrân călcând pe pământ
Umbra unui rotitor băiat în ipostază.

Acum urăsc puţin înfăţişarea pe care-o port,
Desenu-absurd şi vechi de pe sacou
Şi-n somn ating fereastra părintească de susţinere,
Cu chipul iluzoriu de erou...
Mă trage luna-n munţii mei să mă ridic,
Nu mă potrivesc cu oamenii de lângă mare,
Nu mă potrivesc cu viclenia de a prinde peşti
Fiindcă nu mă potrivesc cu nimic.

Ajung acasă singur în crucea dimineţii,
Zărind cum ard pe faţa pământului bostanii,
Dar nu pot adormi, cobor în curte
Şi prind sticleţi cu vălul de mireasă-al mamii...

Adaos

Eu care mişc în toamnă această apă fumurie,
De o voinţă oarbă adus şi-ntunecat
La paznicul de lacuri noaptea sub fereastră,
Visez o flacără la gura puştii de vânat.

Afară viscolu-mi smuceşte din pripoane barca,
Păzeşte-o, Doamne, răstignită de pământ,
Să se trezească dimineaţa şi să plece
Copilul roş’ pe care-l port în gând.
Încolo nu mai are importanţă
Deliru-acesta înstelat venind,
Eu voi muri în pata de lumină
Pe care-o lasă luna răsărind.

(Ambele poezii sunt preluate prin de-acum celebra tehnică copy-paste din articolul lui Alex. Ştefănescu din Rom. lit.)

N. B.: Pe scriitorul de astăzi l-am întâlnit în compania lui Cornel Regman, probabil întâlnirea este relatată în Scene din viaţa literară, 2007. Peste ani, am pus o placă memorială pentru câţiva scriitori, toţi dispăruţi prea curând, printre care şi Al. Protopopescu.


Alţi scriitori:
Augustin Z. N. Pop, n. 1910
D. Matală, n. 1936                                                                                  
Gelu Vlaşin, n. 1966





Ion Lazu - IOR FOREVER


 








luni, 29 august 2016


Scriitorul zilei: George Mărgărit; Dumitru Augustin Doman
29 augustGeorge Mărgărit, n. 27 ian. 1923 - d. 29 aug. 1961

Fiu al unui învăţător din comuna Tomeşti, jud. Iaşi, face Liceul Internat ieşean, apoi Literele, cu licenţa în 1945, după care, pentru scurt timp este asistentul lui G. Călinescu şi colaboratorul său la Jurnalul literar, divinul critic apreciindu-i producţia lirică şi în textele critice "intuiţia fantastică şi expresia amănunţit plastică". A devenit profesor la Liceul Naţional din Iaşi, s-a strămutat la liceul din Botoşani, până în 1950. Din 1953 este redactor şef-adjunct la Iaşul literar şi profesor la Cornul Caprei. A practicat o intensă publicistică, la mai toate revistele literare moldoveneşti ale vremii, dar şi la cele din capitală. Minat de alcoolism, de tare psihiatrice, de TBC, a sfârşit prin a avea cancer la limbă.
La un moment dat a descins în capitală şi s-a amestecat în boema acelor vremi, împreună cu Pâcă, Ahoe, alţi marginalizaţi ai epocii.
O lirică învălmăşită, fantasmatică, mâloasă-neguroasă, atestând o neagră stare spirituală.  Destin zdrobit de firea nestăpânită, stihinică, reuşitele sale lirice s-au redus drastic prin încercarea de a împrumuta din tonul festivist al realismului socialist al anilor 50.
Opera literară. Vulturii amiezii, poeme, 1971
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/George_Margarit


Poezia zilei, George Mărgărit: 

Crepuscul


Pescari de larg cu bărci smolite şi sitelci
Se rânduiesc arar şi greu la vâslă,
Aduc nisetri graşi în suc de melci,
În seara asta cu tăceri de pâslă.
 
Le suflă briza bărbile de-aramă,
Pescarii-s osteniţi şi trag tabac,
Iar valurile blânde clipocesc sub ramă
Şi marea toată-i poartă în hamac…
 
Ca să vestească ţărmului ale sale comori,
Comori cu purpură de raci, cu peşte străveziu
Peste bulboane ei au fost păstori
Cu ochiul adumbrit şi ager şi târziu.

         

Natura

Natura e-un perete de sticlă şi cristaluri
Şi cupe cu polen îi sunt coroane şi portaluri,
Cimitir sub oglinzi de unde crinii ies din sere
Roduri ale pământului, mărgele şi coliere.
 
Oceanele clistire ce fierb esenţe şi fiinţe moarte,
Iarbă verde, bumbac presat-n file de carte,
Pădurea templu cu pilaştri şi boltă cerească
Licuricii candelabre aprinse de răşini şi iască.
 
Azur ca mantii-albastre cu bumbii de metal
Deşertul scoicii japoneze, a smalţului astral,
Sufletul zboară prin florile de gheaţă
Ehee! Ehee! Azur sidefat de corali şi ceaţă.
         

Rugăciune

Părinte, sunt marele fiu rătăcit
Care venind la tine boema nu şi-a pocăit,
Părinte, sunt fiul beat de infinit!
Nu mă-ntorc, pasul meu nu calcă drum
Ci scârţâie prin paradisul lui de fum,
Părinte, am o naştere, sunt eu
Rătăcitul, dementul ateu
Ce ia cărbune să se-ncălzească de foc
Eu, tată, am seva măduvii de soc.
Trăiesc apă mută ce nu curge
Din ea nimic nu se scurge;
În urmă păşeşte groaznicul afet:
Se stinse lunatecul poet.
         

Mister

Lângă tine fecioară lume de ceară,
Tăcerea ochi de căprioară
Clipeşte lumină rară 
De brăţară -
Pe fildeşul mâinii de cridă
Ca diamant-n umbre de firidă
Uitat cu scoici japoneze
Şi grăuntele de faleze,
Părul în vânt
N-a sărutat pământ.
                        
Vine amurg pătat de buze
Şi contempli meduze
Cu suavitate de pisică,
Pe sân mugure: mărgică
Se topeşte ciubuc de gheaţă
În primăvară şi dimineaţă.
Nu sunt agavă ori coloare
Să-ţi mângâie fruntea boare
Ireală. Am picioare.
M-am atins de genele de-ametist
Fecioară şi Crist.
         

Dumitru Augustin Doman, n. 29 august 1953

Imagini pentru dumitru augustin doman imagini

Fotografie de Ion Lazu

sâmbătă, 30 august 2014:  Vineri, o zi... (filă de jurnal)

Răcoarea zorilor şi iarba înrourată care plăcut mă înviorează. * Ştiind ea că sunt matinal, mama mă firitiseşte înainte de 7,00. Îmi aminteşte că m-a născut vinerea, ca acum. Se pregătea să plece la nedeie la Izvorul Bârzii, fiind hramul Mănăstirii Topolniţa. * Scriu o cronică despre romanul Damele din pălărie de InimăRea. * Ion Lazu îmi pune poza de om deştept pe blogul său, la născuţii scriitori ai zilei. E un domn. * Mesaje de mulţi ani pe mail de la Fleure de Marroniere, Ioan Viştea, Vasile Spiridon, Lucia Negoiţă şi SMS de la poetul Dan Rotaru şi...ORANGE, care-mi oferă 10 minute de ziua mea. Să fie primite! * Cu Va şi Vi la Călimăneşti, la fosta vilă a USR, acum pensiune a nu ştiu cui. Baie în bazinul de apă cu clor, sulf, iod, magneziu şi alte elemente din Tabelul lui Mendeleev, apă la 39 de grade Celsius. Pe terasa vilei mâncăm mititei eu, sandviş de acasă Va şi cartofi prăjiţi vegetarianul Vi. Şi bem bere. * Poem cam nefiresc pentru Nichita Danilov cel neoexpresionist, cel neoromantic târziu, "crud" adesea, de data asta găsesc în volumul lui pe care-l citesc pe şezlong un poem luminos, Lumină de primăvară: "Frumoasa doamnă educatoare/duce la plimbare/ţinând de mână/o întreagă ceată de copii/ca şi cum ar duce/ţinând de aripi/un întreg stup de albine.//Şi pretutindeni e pace/şi pretutindeni e/o dulce lumină de primăvară". * Mai de dimineaţă, când ieşi din bazinul cu apă la 39 de grade Celsius, cerul este senin-senin între cei doi versanţi de pe Valea Oltului. Apoi, apar pe cer nişte nori alburii, unul mai mare chiar deasupra noastră. Îl provoc pe Vi la un joc gen Hamlet-Polonius: "Uite norul ăsta, e ca o cămilă!" "Hm!" mârîie Vi. Parcă ar fi totuşi o nevăstuică!" "Ce nevăstuică, domnule?!" "Sau pare o balenă" "Fugi de-aci!". Nu-mi merge... * Ne oprim la Mînăstirea Cozia. Lume multă. Ne închinăm, punem lumânări, la morţi, la vii... Mircea cel Bătrân e în mormânt cuminte. "Tu eşti Mircea?" întreb în şoaptă. "Care Mircea? vine un vag răspuns. Eu sunt Umbra lui Mircea. De la Cozia". Ieşim pe malul Oltului murdar, dar liniştit, liştinit...La ieşire, pe o bancă doi ierarhi, unul bătrân cu o barbă albă, ca a lui Dumnezeu, altul tânăr şi fălos, cred că e noul arhiepiscop al Vâlcii.* Reprize de somn de după-amiază cu telefoane de firitisire: Tavi Doclin, Vasile Mandric, Viorel Teodorescu, Elvira St., Marian Popescu, Radu Cange, Gică Petricu, Radu Gârjoabă...* Seara, cu paharul de vin în mână, mereu plin, dar şi mereu gol (au!), văd înfrângerea Simonei Halep la US Open: 6-7, 2-6 la nr. 121 mondial Mirjana Lucic. Mai beau un pahar de vin şi mi se pare că nu e o tragedie. E nevoie din când în când de revenirea cu picioarele pe pământ! meditez eu ca un înţelept. E bine să mă gândesc la asta în timp ce plutesc spre patul conjugal... Nu înainte de a-mi recita acest Autoportret încrustat pe o lacrimă al lui Nichita Danilov: "Orice/lacrimă/e un mormânt/în care zac/Eu/mortul!"
(preluare de pe blogul scriitorului Dumitru Augustin Domaan)

Alţi scriitori:
N. Dunăreanu, n. 1881
Th. Constant, m. 1975



Ion Lazu: Fascinația Chiparosilor de baltă (Tisa, Taxus...) din parcul IOR





duminică, 28 august 2016



Scriitorul zilei: Marin Mincu, n. 28 aug. 1944 - d. 4 sept. 2009


                  

     
Fiu de ţărani, s-a născut în satul Clocociov, între timp devenit cartier al Slatinei, a făcut şcoala primară în satul natal, liceul la Radu Greceanu, absolvit în 1962, după care a urmat Filologia bucureşteană, cu licenţa în 1967. S-a angajat preparator la catedra de filologie a Institutului Pedagogic din Constanţa, a devenit asistent şi a urcat treaptă cu treaptă până la profesor universitar, obţinută în 1990 (a fost decan al facultăţii de litere din Constanţa între 1990 şi 1996); între timp îşi luase doctoratul cu o temă privind poezia lui Ion Barbu, 1971, dar în răstimpuri a făcut specializări de semiotică la Universitatea din Torino, 1974-1978 şi la cea din Milano, iar din 1978 până în 1994 la Universitatea din Florenţa.
A scris poezii, articole de critică şi istorie literară, romane, jurnale, eseuri, a condus revista Paradigma, de el fondată, a înfiinţat editura Pontica din Constanţa, unde a facilitat publicarea traducerilor din Umberto Eco, cu care era prieten. Promotor al semioticii, cercetător atent al avangardei româneşti sub toate ipostazele ei, adept fervent al textualismului în literatura ultimelor decenii din secolul XX, o literatură oricum defazată faţă de cea europeană. A publicat antologii ale avangardei, antologii ale poeziei româneşti din secolul XX. A condus ani de zile cenaclul Euridice al Uniunii Scriitorilor, desfăşurat la Sala Oglinzilor, transferat apoi la MNLR.
A tradus în româneşte două volume de poezie italiană, în schimb i-au apărut în Italia nu mai puţin de 20 volume de poezii sau despre fenomenul literar românesc, în traducere proprie.
Marian Popa consideră conjuncturală lucrarea de critic şi istoric literar a lui M.M., ca orice activitate ce atârnă de textele altora, îi acordă atenţie mai ales ca poet, dar notă mare îi atribuie abia în privinţa romanului Intermezzo, ca scriere postmodernistă/textualistă, compusă în stil dezinhibat, din jurnale, scrisori şi fragmente eseistice. N. Manolescu îl citează pe critic în legătură cu iniţiativele de revizuire a canonului poetic din anii 60-70, alături de Gheorghe Grigurcu şi alţi câţiva, iar în rest, îl citează la bibliografie şi îl expediază la "Scriitori de dicţionar". Nu e vreo practică nouă, mai ales între criticii de prim/plan ai unei literaturi: fiecare critic important îi minimalizează pe colegii de generație, ca să rămână numai el la vedere... Flagrant după flagrnt. Iar despre ce fac criticii literari cu restul scriitorilor, poeți, prozatori etc, se vede prin reviste, se vede și bate la ochi în Istoriile lor literare, în antologiile pe care le patronează. Ce-i drept, de la Călinescu încoace, aproape că nu-i mai ia nimeni în seamă...

Opera literară:
I. Poezie: Cumpănă, E.P.L., 1968; Calea robilor, Cartea românească, 1970; Eterica noapte, Albatros, 1972; Văile vegherii, Cartea românească, 1974; Discurs împotriva morţii, Eminescu, 1977; Pradă realului, Cartea românească, 1980; Proba de gimnastică, Albatros, 1982; Pradă realului, Cartea românească, 1985, colecţia „Hyperion”, antologie, cu o postfaţă de Laurenţiu Ulici; Despre fragilitatea vieţii, Albatros, 1987; Despre fragilitatea vieţii, antologie de autor în colecţia „Poeţi români contemporani”, cu o prefaţă de Valentin F. Mihăescu, Eminescu, 1997; Am visat că visez că sunt înger, Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti/ Eminescu, 1998; Vine frigul, antologie în colecţia B.P.T., cu un tabel cronologic de George Popescu, o prefaţă de Gheorghe Grigurcu şi o postfaţă de Irina Mavrodin, Minerva, 2000; Cum mi-am înscenat un accident de maşină, editura Vinea, Bucureşti, 2002; Pacient la spitalul fundeni, editura paralela 45, Bucureşti, 2007. Postum: vol. Dulce vorbi în somn, Ed. Vinea, 2011.
II. Roman Intermezzo (Albatros, 1984; ediţia a II-a, revizuită, în colecţia „100+1”, cu o prefaţă de Romul Munteanu şi o postfaţă de Gabriel Dimisianu, Gramar, , 2000; ediţia a III-a, revăzută, cu o postfaţă de Bogdan Alexandru Stănescu, Polirom, Iaşi, 2007); Intermezzo II, Cartea românească, 1989; Intermezzo III, cu o postfaţă de Octavian Soviany, Albatros, 2002; Intermezzo IV, jurnalul florentin, Pontica, Constanţa, 1997; Jurnalul lui Dracula, rescriere, cu unele referinţe critice apărute în Italia (Cesare Segre, Piero Bigongiari, Sergio Givone, D’Arco Silvio Avalle, Lucio Klobas, Giuseppe Pontiggia, Renato Minore, Alfredo Giuliani, Paolo Fabrizio Iacuzzi, Ernestina Pelegrini) şi două interviuri cu Ioan Buduca şi Cristian Teodorescu, Polirom, Iaşi, 2004; Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidiu, rescriere, cu un preambul al autorului („Cum am devenit romancier italian”) şi cu unele referinţe critice apărute în Italia (Roberto Carifi, Giuseppe Cassieri, Dario Fertilio, Francesco Specchia, Giancarlo Caprettini, Luciano Morandini), Polirom, Iaşi, 2005.
III. Critică, istorie şi teorie literară: Critice, E.P.L., 1969; Critice II, Cartea românească, 1971; Poezie şi generaţie, Eminescu, 1975; Ion Barbu comentat, Albatros, 1975, ediţia a II-a, în colecţia „Clasici români interpretaţi” a editurii Pontica, 1995; Repere, Cartea românească, 1977; „Luceafărul” comentat, Albatros, 1978; ediţia a II-a în colecţia „Clasici români interpretaţi”, Pontica, 1996; Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetică, (Cartea Românească, 1981; ediţia a II-a, cu un tabel cronologic de George Popescu, colecţia B.P.T., Minerva, 2000); Avangarda literară românească (editura Minerva, 1983, ediţia a II-a, revăzută, colecţia B.P.T., Minerva, 1999; ediţia a III-a, revăzută şi adăugită, Pontica, Constanţa, 2006); Lucian Blaga comentat, Albatros, 1983, ediţia a II-a în colecţia „Clasici români interpretaţi”, Pontica, 1995; Eseu despre textul poetic II, (Cartea românească, 1986; ediţia a II-a, cu o prefaţă de Ştefan Borbely, editura paralela 45, Piteţti, 2006); Opera literară a lui Ion Barbu, Cartea românească, 1990; Textualism şi autenticitate, Pontica, Constanţa, 1993; Poezia română actuală (O antologie comentată), vol. I-II, Pontica, 1998; vol. III, Pontica, 1999; Poeticitatea română postbelică, Pontica, 2000; Paradigma eminesciană, Pontica, 2000; A fi mereu în miezul realului, interviuri, cu un studiu introductiv de Octavian Soviany, Pontica, 2001; Poezia română în secolul XX, vol. I, Pontica, 2003; Avataruri de tranziţie, Pontica, 2004; Fărâme critice, Pontica, 2005; O panoramă critică a poeziei române din secolul al XX-lea, Pontica, 2007, Cvasitratat de/despre literatură, Ed. Paralela 45, 2009. Postum: Vol. Polemos, Ed. Compania, 2011.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Marin_Mincu
 http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-marin-mincu-878552.html
 http://www.cugetliber.ro/stiri-actual-razboiul-lui-marin-mincu-nu-s-a-incheiat-15590
 http://www.romlit.ro/inegalabilul_marin_mincu


Poezia zilei, Marin Mincu:

Greierul de acasă

1.
Am adormit pe furiș
cu capul pe căpătâiul feciorelnic
întins în patul de lemn
scobit în mod secret
precum arborele lui Ulisse;
ca un bou de povară-am adormit
o jumătate de rotaţie planetară
învelindu-mă cu aerul din copilărie,
cu aerul magnetic al camerei mele
de adolescent imberb citind
toată noaptea romane de 15 lei, doxuri,
cu aerul viu conservat în abajurul cu ciucuri
ce a ieşit şi-n fotografia aceea
făcută special pentru prietena mea
din Germania cu care corespondam în clasa a zecea
(ea era o bună canoistă
venea des aici în competiţii sportive -
nu mi-a plăcut însă
nu e genul meu i-am spus lui Irmi
care mă ajuta să-i scriu în nemţeşte
mai bine nu-i mai scriu
şi nu i-am mai scris)

2.

ce faci sau ce mai învârţi?
m-a întrebat un greier ascuns
într-un colţ al scrinului
ştiut doar de mine: un poznaş ce nu mă lăsa niciodată
să dorm
nici când eram aproape prieteni:
(oricum cel mai bun confident)
de ce te-ai întors?
ca să-i văd pe bătrâni
(i-am răspuns dormind
mai departe ca un taur centaur)

nu, tu minţi, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
altfel de ce ai dormi aşa
de ce ai fi aşa de lacom să dormi
nu vezi că sforăi de se zguduie casa
nimeni nu se mişcă de teamă
să nu trezească „băiatu'”;
tu ai venit numai pentru tine

3.

am venit să sap via să curăţ pomii de omizi să...
nu, tu minţi, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine
nu vezi că stai în vie toată ziua
te zgâieşti la frunzele verzi
le striveşti şi le bei clorofila
te uiţi la strugurii copţi
le numeri boabele cu o prefăcută naivitate
le storci mustul şi te ungi cu el pe corp
ca şi dionysos
tu ai venit să înveţi cum sunt frunzele
cum sunt strugurii
cum e via pentru că uitaseşi
nu vezi că te uiţi la omizi toată ziua;
le întorci pe o parte pe alta
le cauţi ochii lor mici
le numeri perişorii negri de pe burtă
le omori şi le dai la găini
apoi te bucuri că îţi aduci aminte...

4.

am venit să repar gardul cel vechi
să repar acoperişul de la camera de la stradă, să...
nu, tu minţi, ai venit pentru tine,
ai venit numai pentru tine
nu vezi că te uiţi prin spărtură dincolo
te uiţi şi nu te mai saturi de uitat
te uiţi ca-ntr-o altă ţară
ca-ntr-o altă planetă
ca-ntr-o altă viziune interioară,
hai, recunoaşte,
tu uitaseşi cum arat-o spărtură
cum arat-o casă...

7.

am venit să-i văd pe bătrâni repet
(de ce nu m-o fi slăbind deloc
această lighioană cicălitoare
că doar nu l-am tratat niciodată fără consideraţie
ba chiar aş afirma
că am fost un adevărat domn
în ceea ce-l privește
nu am băgat niciodată dezinsecția
și nici nu l-am înscris în cartea de imobil
ca să plătească chirie
dar pe cine nu laşi să moară
nu te lasă să trăieşti)
nu, tu minţi, ai venit pentru tine
ai venit numai pentru tine măgarule
nu vezui că ei plâng aprig de câte ori
te văd pe tine
ei plâng şi tu nu poţi să faci nimic
ca să-i opreşti
nu poţi să le spui
ca să-i convingi
cuvântul tău e gol
pentru urechile lor astupate
gesturile tale sunt mincinoase
pentru ochii și privirea lor
vorba ta este falsă
pentru singurătatea și durerea lor
nu le mai ajunge
vocea ta acum
nu le ajung
gesturile tale de acum
nu le ajunge
nici fiinţa ta de acum
ei te vor aşa cum te ştiau
dar tu nu mai ai timp
ai auzit?
nu mai ai timp
să fii aşa cum te ştiau ei
aşa cum te cunoşteau ei
aşa cum...

Slatina, 1981 


Alţi scriitori:
Calistrat Hogaş, m. 1917
Miko Ervin, n. 1919