joi, 29 iunie 2017


Scriitorul zilei: Nicolae Bălcescu, n. 29 iunie 1819 - d. 29 nov. 1852

       

Dintr-o familie de mici boieri din zona vîlceană Topolog, având 2 fraţi şi 2 surori, a adoptat numele mamei Zinca Bălcescu, deoarece tatăl a murit pretimpuriu; a făcut şcoala primară în particular, desigur cu dascăl grec, apoi Liceul Sf. Sava din Bucureşti, unde îi are ca profesori pe Ion Heliade Rădulescu şi pe Aaron Florian; coleg de clasă cu Ion Ghica, de care îl va lega o mare prietenie. Începe o carieră militară, dar fiind implicat în complotul din 1840 al lui D. Filipescu, face doi ani de detanţie la mânăstirea Mărgineni, pînă în 1843,  şubrezindu-şi iremediabil sănătatea. Este, împreună cu Cristian Tell şi Ion Ghica, unul dintre iniţiatorii asociaţiei secrete şi elitiste Frăţia, după model carvonar. În 1844 publică în revista Propăşirea de la Iaşi a lui M. Kogălniceanu şi V. Alecsandri, studiul istoric Puterea armată şi arta militară la români. Călătorii de studii în absolut toate provinciile româneşti, dar şi în Franţa şi Italia. Înfiinţează împreună cu August Treboniu Laurian revista Magazin istoric pentru Dacia, 1845-1848, unde publică Despre starea socială a muncitorului plugar din Principatele române şi un prim volum din cronicari.
Între 1846 şi 1848 se află la Paris, audiind cursurile lui J. Michelet, studiind în biblioteci şi arhive, participând activ la Societatea studenţilor români. Ia parte, în februarie 1848 la Revoluţia din Paris. La întoarcerea în ţară contribuie la redactarea textului Proclamaţiei de la Izlaz. În Guvernul Provizoriu va fi mai întâi ministru de externe, apoi secretar al Guvernului. La căderea revoluţiei, după doar 2-3 zile, este arestat de autorităţie otomane, dar evadează; trece în Transilvania şi încearcă o conciliere cu revoluţionarii maghiari, ajungând la o înţelegere cu Koshutt, care însă a fost încălcată de revoluţionarii maghiari. Sunt abia acum cunoscute dezastrele pe care aceştia le-au provocat în regiune bombardarea cu tunurile a sute de biserici ortodoxe etc). Extrădat de austrieci, exilat la Paris, se dedică cercetărilor istorice şi redactării capodoperei sale: Românii subt Mihai Voievod Viteazul, începută încă în 1846 - oarecum în tandem cu studiile celuilalt mare istoric al vremii, Mihail Kogălniceanu - text rămas nedefinitivat, publicat între 1861-1863 în Revista română, de Al. Odobescu, iar în volum, de acelaşi, în 1877.  La Paris publică studiul Despre împroprietărirea ţăranilor; colaborează la revista lui Adam Mickiewicz, la revista Poporul suveran a lui Dimitrie Bolintineanu, dar şi studiul Mersul revoluţiei în istoria românilor.
Nicolae Bălcescu, personalitate eclatantă, patriot ardent, atras de ideea unităţii naţionale (fapt care l-a îndreptat spre personalitatea lui Mihai Viteazul), cercetător fără egal în epocă, a deschis istoriografiei româneşti căi noi de abordare. Influenţat de metodologia lui J. Michelet şi a italienilir, este un reformator al istoriografiei noastre, mutând definitiv accentul de pe abordarea cronicărească, ce avea atenţia concentrată pe succesiunea domitorilor, către ansamblul fenomenelor istorice, pe cercetarea evoliţiei instituţiilor statale - armata, administraţia etc, pe descrierea stării sociale, de exemplu starea ţăranului român sub Mihai Viteazul, legarea lui de moşie, ceea ce a frânat dezvoltarea istorică. Din prezentarea faptelor trecutului, din examenul critic al stărilor sociale, Bălcescu căuta să deducă ideile ce mişcă istoria, legităţile, deci o abordare la nivel ştiinţific dar şi filosofic.
Bolnav de plămâni, se strămută în zona mediteraneană, la Neapole, apoi în Sicilia, la Palermo, unde va deceda la numai 33 de ani, sărac, înmormântat într-o groapă comună, deci imposibil de identificat - neajutat de nimeni, ţinut până în ultima clipă la distanţă de noul domnitor. În altă variantă, cadavrul a fost preluat de călugării capucini, specialişti în mumificări, şi ar fi de văzut într-o mânăstire de-a lor
Posteritatea lui Nicolae Bălcescu este neegalată în istoria noastră. Numai cea a lui Mihai Eminescu o poate întrece. Formele concrete ale acetei glorii postume sunt la limita cu inimaginabilul: statui, nume de străzi, pieţe, cartiere, stadioane, aeroporturi, centre internaţionale, licee, şcoli, săli de conferinţe, tablouri, stampe, efigii, bancnote, timbre, monede, efigii, premii, filme; însă: mai puţine monografii, câteva reeditări şi mi-e greu să spun dacă se mai află în manuale sau a fost considerat "expirat"... Pe vremuri, nu neapărat atenţi la subtilităţile ştiinţei istorice, ne era lesne să învăţăm pe dinafară: "dincolo de culmea cea mai înaltă a Munţilor carpaţi se întinde mândra şi binecuvântata transilvanie..."
Un nume glorios. Inevitabil, să sperăm, în următorul mileniu.



Poezia zilei, Vasile Alecsandri

Bălcescu Murind


De pe plaiu-nstrăinării, 
Unde zac si simt ăa mor
De amarul disperărei
Si de-al ţării mele dor, 
Văd o pasare voioasă
Apucând spre răsărit
Si o raăa luminoasă, 
Si un nour aurit.

“Pasarică zburătoare
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-ncântătoare
De la sfântul Dumnezeu
Să duc glas de armonie
Ţărmurilor românesti
Si să scald în veselie
Inimile ce jălşsti !”

“Raza vie, călătoare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie-nvietoare
De la sfântul Dumnezeu
Să depun o sărutare
Pe al ţării tale sân
Si să duc o alinare
Jalnicului tău suspin.”

“Nouraş pătruns de soare, 
Unde mergi cu dorul meu?”
“Am solie roditoare
De la sfântul Dumnezeu
Să mă las în Românie, 
Ca să crească mii de flori
Pe frumoasa ei câmpie
Ce o plângi adeseori !”

“Du-te rază stralucită, 
Du-te mică păsărea, 
Si pe ţara mea iubită
Mângaiaţi-o-n lipsa mea !
Iar tu, nour de rodire, 
Fă să crească-n sânul său, 
Cu verzi lauri de mărire.
Floarea sufletului meu !”



Poezia zilei, Aurelian Bentoiu, n. 29 iunie 1892 - d. 27 iunie 1962 

Curcubeul

Când am văzut cum mână norii vântul,
Mi-am zis: Va fi o zi întunecată!
Şi bolta fu de fulgere brăzdată
Şi-a curs potop cumplit - ferească sfântul!

Dar ploaia şi-a spus repede cuvîntul.
Cupolă de cristal e bolta toată.
Iar curcubeul toartă-n cer lucrată
Să ţină Dumnezeu de ea Pământul.

Când norii soartei fac perdea pe zare,
Restriştea înecând-o-n nepăsare,
S-alungi din suflet umbrele tristeţii.

Căci soarta cu capricii de femeie
Aduce rând pe rând pe cerul vieţii
Senin şi nori, furtuni şi curcubeie.
1955
(Din volumul Zări şi Zodii. Poezii din închisoare, 2001)



Alţi scriitori:
P. P. Carp, n. 1837
Aurelian Bentoiu, n. 29 iunie 1892 - d. 27 iunie 1962


La 3 ani de la apariție:


                                 Ion Lazu * Tudor Cicu *
                           Nicolae Ciobanu-Roman

                                    Prieteni prin cărţi        
                                           
                                           
                                           Editura TipoMoldova



       În loc de prefață.

        După ce vreme de câteva luni bune am buchisit la aceste sute și poate mii de textulețe, adunate din zeci de locuri, am găsit un titlu viitoarei cărți și, ca să mi se pară că am dus lucrurile la capăt, mi-am pus pe copertă numele, oarecum în virtutea inerției. Dar iute mi-am luat seama, zicându-mi: de fapt sunt trei autori: Ion Lazu, Tudor Cicu și Nicolae Ciobanu-Roman, egal îndrepățiți să iasă la rampă, etalați în această ordine sau în oricare altă combinație. Pentru că la scrierea copacului-text, cu nenumăratele-i ramuri și rămurele, cei trei au trudit cot la cot, neprecupețind timp și energie și...
Este până una alta o carte insolită, iubite Cetitoriule, rezultată din punerea cap la cap a comentariilor de pe blogul meu dar și de pe ale celorlalți doi scriitori, pricinuite în primul rând de rubrica mea nou instituită: Scriitorul zilei. Or, fiind vorba, pe parcursul întregului an 2012 de 365 scriitori, dar în fapt de mult mai mulți, căci s-a avut în vedere și rubrica Poezia zilei, adăugată între timp, este de înțeles abundența postărilor, mai ales într-o discuție dezinhibată, unde fiecare actant caută să spună în deplină sinceritate ce crede el despre un clasic, despre un modern ori chiar un scriitor contemporan nouă. (Nota bene: Între timp, fișele propriu-zise ale scriitorilor și ale poeziilor despre care am referit, au apărut sub forma unei cărți în 3 volume, format mare - academic, însumând cca 1900 pagini: Calendarul scriitorilor români, ed. TipoMoldova, 2014).
      Când mă refer la comentariile privind cele două rubrici zilnice de pe-al meu blog, desigur simplific la maxim lucrurile, ca să mă fac mai lesne înțeles; căci tot acolo am consemnat participarea mea la multe evenimente literare-culturale din anul 2012, la târguri, lansări de carte, expoziții, conferințe, cluburi de lectură, muzee, sesiuni academice, recitaluri, teatre, cinematografe, săli de concert etc., etc. Apoi, am postat comentariile mele la cărțile citite în acest răstimp, fie că le-am trimis mai înainte către reviste, fie că de cele mai multe ori m-am mulțumit cu cititorii mei de pe blog. Care blog, astfel deschis către felurite subiecte culturale, a stârnit un neașteptat/flatant interes, ajungând repede la 200 de vizitatori pe zi și peste această cifră, ceea ce nu-i de colea. (Mă amuză teribil să văd cum diverși scriitori bloggeri se auto-premiază, își dau singuri coronițe pentru ”cel mai bun blog de blog” – o exprimare oribilă, nu-i așa? -  fără să clipească, în orice caz făcându-se a nu fi observat că, de pildă subsemnatul, deschizând acest blog pe 23 iulie 2011, nu am lăsat nici o singură zi fără postarea de rigoare, și nu oricum, ci ”bifând” cel puțin patru rubrici permanente: Scriitorul zilei, Poezia zilei, O pagină de jurnal, Fotografii de autor.  Și e vorba de 4-5 fotografii în fiecare zi, dacă nu de 8-10…. Numărul de postări pe blogul meu? 1356 și un total de 214.343 accesări de pagină, la data de 4 aprilie 2015, când scriu aceste cuvinte lămuritoare. Despre numărul de comentarii nu mai spun nimic. Așa se scrie istoria vajnicilor noștri scriitori-bloggeri.)
      Am postat și comentariile/cronicile literare la cărți de-ale mele, mai noi sau mai vechi, cum se întâmplă, cu menționarea faptului că în 2012 mi-a apărut Odiseea plăcilor memoriale, cu lansare la Tîrgul Gaudeamus și apoi la câteva posturi de televiziune, deci un volum ce a stârnit vii reacții din partea confraților de condei (sub semnătură), dar și… anonimi.
          Așa încât volumul de față, care pe bună dreptate trebuie să poarte trei semnături, este în fapt scris în devălmășie de un număr impresionant de alți actanți ai vieții literare-culturale; ar fi fastidios să produc o listă completă, aici voi menționa doar câteva nume de primă importanță. Mai întâi doamnele, desigur: Magda Ursache, Elisabeta Isanos, Maria Urbanovici, Sânziana Batiște, Lucia Negoiță, Victoria Milescu, Eugenia Țarălungă, Lidia Lazu, Aura Christi, Hanna Bota, Valentina Bărbieru, Andana Călinescu, iar dintre scriitori: Petru Ursache, Ion Murgeanu, Liviu Ion Stoiciu, Florin Costinescu, Mihai Cantuniari, Radu Voinescu, Ștefan Ion Ghilimescu, Lucian Vasiliu, Gh. Glodeanu, Bujor Voinea, Nicolae Grigore Mărășanu, Lucian Gruia, Emil Lungeanu, Petru Solonaru, Felix Sima, Ioan Barbu, Remus Valeriu Giorgioni, Daniel Dragomirescu, Yigru Zeltil. Dar până la urmă şi Ana Blandiana, și Alex. Ștefănescu, impresionați de prezentările ce le-am consacrat la rubrica ”Scriitorul zilei”. Din străinătate au punctat: Ileana Costea, Bujor Nedelcovici, Dan Culcer, Dorin Tudoran, Leo Butnaru, Igor Mocanu, Iulian Ciocan. Şi nu trebuie uitat domnul Anonim, cel omniprezent şi de venin vărsătoriu. Sunt de amintit apoi interviurile ce mi-au fost luate în răstimpul anului 2012: de Marian Drăghici, George Motroc, Valeria Manta Tăicuțu, Victoria Milescu, Mioara Bahna.
           Poate părea greu de imaginat că, prins până peste cap cu bloguirile acestea ultra-cronofage, am mai avut timp pentru notații de jurnal, ca atare. Totuși însemnările jurnaliere din anul în chestiune sunt destule - și le-am inclus aici. Căci de notațiile diaristice, care urmează un tipic gustat încă de antici, n-aș vrea să mă dezbar, pentru tot aurul din lume!
          O foaie de temperatură a anului literar-cultural 2012 -, asta nădăjduim să fie Cartea împrietenirii prin cărți. Susținută de subsemnatul, cu sprijin de nădejde din partea celor mai sus menționați ortaci întru canon scriptural. Și a altora ce sunt de regăsit în textul ce se deschide privirilor Dumneavoastră. În încheiere nu pot să spun decât că pentru mine punerea în ordine cronologică a acestor texte a fost incitantă și în multe locuri surprinzătoare. Ceea ce sper să se întâmple și în cazul celor care vor parcurge cartea de față. N-ar fi puțin lucru, într-o vreme a dezamăgirilor nemaisfârșite, din zori și până în crucea nopții…
             4 aprilie 2015                     I.L.



Ion Lazu - A doua zi, la Gura Râului














miercuri, 28 iunie 2017



Scriitorul zilei: I. D. Sârbun. 28 iunie 1919 - d. 17 septembrie 1989           



          

Fiul unui miner din Petrila, urmează Literele şi Filosofia la Universitatea din Cluj, fiind discipolul lui Lucian Blaga, care îi va conduce doctoratul în filosofie. În refugiul universitar de la Sibiu, este unul dintre principalii actanţi ai Cercului Literar, împreună cu Ion Negoiţescu, Radu Stanca, Şt. Aug. Doinaş, Cornel Regman, Ovidiu Cotruş, Eugen Todoran. Participă ca soldat pe frontul antisovietic, este luat prizonier, dar izbuteşte să evadeze şi să revină în clandestinitate, cale de 2000 km, până în ţară.
La absolvirea Universităţii, acest "atlet al mizeriei" după cum îl numise marele Blaga, devine asistentul lui Liviu Rusu şi în curând cel mai tânăr conferenţiar; este epurat din universitate, probabil refuzând să semneze delaţiuni împotriva lui Blaga. Este pentru o vreme profesor de liceu, apoi lucrează în redacţia revistei Teatru şi ulterior la Revista de pedagogie.
 În toamna lui 1956, legat de evenimentele din Ungaria, este arestat şi condamnat la un an de detenţie, pentru "omisiune de denunţ", deoarece poetul Doinaş, arestat el însuşi mărturisise că printre cei prezenţi la discuţia "duşmănoasă" despre revoluţia ungară fusese de faţă şi I. D. Sârbu; în preajma eliberării, la ordinul direct al lui Nokolschi, care nu uitase că fostul miner scrisese o comedie Sovrom Cărbune, în care satiriza exploatarea de către sovietici a bogăţiilor subsolului nostru, I. D. Sârbu este rejudecat şi pedeapsa mărită la 7 ani. La ieşirea din închisoare, va lucra o scurtă vreme în mină; va primi Domiciliu obligatoriu la Craiova, unde va locui până la sfârşitul vieţii; a lucrat ca maşinist la teatrul din urbe, reuşind să devină secretar literar la Teatrul Naţional craiovean. Publică diverse cărţi de teatru, povestiri pentru copii, două romane, fără a avea ecoul covenit în presă. Se consideră că romanul Cel mai iubit dintre pământeni  ar fi fost inspirat din experienţa carcerală a lui I. D. Sârbu. Legătura semantică este la îndemână: Petrini-Petrila. Alţi comentatori vorbesc de Ion Caraion ca prototip, iar alţii de Traian Chelariu, angajat la ecarisaj, după eliberare. Acest simplu fapt ar trebui să dea de gândit. Trei scriitori mari, inspiratori ai unui personaj devenit celebru. Nu e deajuns? Dar de ce nu mai mulţi, căci au pătimit în închisori peste 300 de scriitori?!
I. D. Sârbu reprezintă la noi cazul scriitorul tipic pentru literatura de sertar. Cărţile lui importante au început să apară imediat după 1989: Traversarea cortinei (corespondenţa sa cu Ion Negoiţescu, Virgil Nemoianu şi Mariana Şora); Iarna bolnavă de cancer, 2 volume (corespondenţa cu familiile Petroiu, Maxim şi Cotruş); Adio, Europa, roman; Europa mea; Jurnalul unui jurnalist fără jurnal... Urmate de exegeze, de monografii despre năpăstuitul dârz scriitor, precum cele ale lui Nicolae Oprea şi Daniel Cristea Enache... Culegerea Zidul de sticlă, a cercetătoarei Clara Mareş, despre cei 32 de ani de urmărire de către securitate a obiectivului I. D. Sârbu.
O casă memorială în Petrila, un teatru de dramă în Petroşani, purtându-i numele, o placă memorială în Craiova...Opera puternică a unui mare scriitor, disident adevărat, dârz, incoruptibil, cu care am putea să ne mândrim realmente. Securiştilor şi politrucilor nu le venea să creadă că un fost comunist ilegalist refuză cu obstinaţie să devină colaboratorul regimului, fie şi din umbră, un performer al turnătoriilor, de ce nu?, un abil profitor, sau de-adreptul  un carierist eclatant...

Opera: Teatru: La o piatră de hotar (1967); Frunze care ard (1968);  Arca bunei speranţe (1970); Întoarcerea tatălui risipitor (1972); Sâmbăta amăgirilor (197; A doua faţă a medaliei (1973); Teatru (1976). Povestiri: Şoarecele B. şi alte povestiri; Povestiri Petrilene;  
Opere publicate postum: Jurnalul unui jurnalist fără jurnal ; Adio, Europa!;  D e ce plânge mama? (1973);  roman pentru copii Dansul ursului, roman pentru copii şi bătrâni; Lupul şi catedrala, roman distopic.
Citeşte mai mult: http://atelier.liternet.ro/articol.php?art=2212
 http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Desideriu_S%C3%AErbu
http://grupareaaproape.wordpress.com/2007/01/04/id-sirbu-jurnalist-fara-jurnal-2005/
 http://www.romanialibera.ro/cultura/carte/dosarul-de-urmarire-al-lui-i-d-sirbu-devenit-literatura-252519.html
Casa memorială I. D. Sârbu din Petrila, jud. Hunedoara



Alţi scriitori:
Andriana Fianu, m. 2000



Poezia zilei: Ion Lazu

Printre arini          

Poate e mai veche decât mine
Iubirea pentru crângul de arini.
Ei, da, sunt nişte copaci urâţi
Crescuţi în luncă, sumbri
Printre tufe ursuze
Într-un pământ nesănătos
Mâncat de ape, unde răzbaţi
pe coame de prundiş, căci
Orice urmă de cărare
E cotropită de buruieni.

Răzleţi, cu frunza de-un verde mohorât
Ei nu fac flori, ei nu au primăvară;
Din crengi atârnă, ca dintotdeauna
Nişte ciorchini negri, lemnoşi
Născuţi în icnete, însemnaţi cu otravă;

Dacă arunci cu barda în trunchiul lor
Măcar cu un sfert din ura spontană
Ce ţi-o stârnesc doar văzându-i,
Din despicătură ţâşneşte venin coclit
Şi-ţi rânjeşte-o carne de sfeclă fiartă.

Sunt numai buni de doborât în pripă
Şi de-ncropit gard inutil, spre poiană –
Vitele îl ocolesc de la distanţă
Urzicile îl zidesc pe totdeauna.

În acest zăvoi de arini
Cobor uneori din drumul meu –
şi ne simţim
Cu toţii la fel de străini.


1970


Ion Lazu - La Gura Râului, 4 

Râul Cibin, cu apă vie. În sus de sat se află barajul de unde se alimentează cu apă Sibiul

În fața bisericii Sf. Paraschiva


Curtea casei preotului Ion Manta, care găzduia scriitori. În cămăruța din spate a scris G. Coșbuc Nunta Zamfirei. Lucian Blaga era un oaspete constant la Bocca del Rio... Se știe motivul.


În fața casei preotului Manta, lângă Ileana Țepeș, fina preotului, actuala proprietară, bună povestitoare.




Curtea casei lui Năică Ștefănescu; se vede casa verișoarei Sanda, pe locul unde a fost casa Bunicii lui Năică. În plan îndepărtat, fosta Postăvărie, dezafectată, în ruină...


Mi se spune că are un nume, dar i se zice CUȚU...


Mihai Caranica și Lidia, vizitatori în satul-expoziție

La răscrucea mare, fosta cârciumă a lui Voic, unde se lungeau întâlnirile scriitorilor. Nu lipsea nici Agârbiceanu, preot în Gura Râului.



















marți, 27 iunie 2017


Scriitorul zilei: Emanoil Bucuţa, n. 27 iunie 1887 - d. 7 oct. 1946
      
Născut la Bolintinul din Deal, ca fiu al unui mic funcţionar Ioniţă Popescu, odraslă de preot şi al unei ardelence (numele de familie Bucuţa, adoptat de viitorul scriitor), a făcut liceul Sf. Sava şi a luat licenţa în filologie în 1912, după care a mers la Berlin pentru un doctorat pe care nu l-a mai trecut. Etnograf, folclorist, istoric literar, poet şi romancier, devenit membru corespondent al Academiei, a deţinut mereu funcţii administrative prin ministere. Nu-mi este clar de ce unii se referă la biolog, la medic... Colaborator la reviste literare, a iniţiat el însuşi câteva, de exemplu Boabe de grâu, 1930-1935.
Marian Popa îl citează de 7 ori în primul volum al Istoriei sale, George Călinescu, foarte atent cu scriitorul, îi acordă un articol de 4 coloane întregi şi îl mai citează de 7 ori; îl consideră "primul poet intimist în înţelesul propriu al cuvântului", punându-şi în pagină "micul sentiment", "universul casnic", oferind "mici vitrine de cristaluri grele". Îl consideră ca exersându-se în tehnica Heredia şi un foarte bun sonetist, citându-i în întregime un sonet erotic. Călinescu citează fără reţineri din Cântece de leagăn, poezii scrise despre primele luni de viaţă ale progeniturii sale. Ca prozator, Bucuţa este descriptiv, în maniera documentaristului sau muzeografului; când acţiunea se petrece la Balcic, avem actanţi dobrogeni, turci, bulgari, fiecare descris în aspectele etnografice - de la costum, la vorbire şi obiceiuri - cumva în maniera costumbrismului spaniol?; idem când acţiunea se desfăşoară în Transilvania, avem scene cu saşi, maghiari, secui etc. În revistele sale şi în studiile etnografice, ex: La Huţuli, între Suceava şi Ceremuş, 1932, pune în valoare fotografia etnografică, devenită de atunci instrument de lucru.
A fost primul editor al corespondenţei de 3 decenii dintre Titu Maiorescu şi Duiliu Zamfirescu, 1937, cu o prefaţă foarte pătrunzătoare în ce-l priveşte mai ales pe Duiliu, prezentat ca om distant, megaloman, jucând rolul unui pontif şi scriind, fără să clipească: "...e uşor să mă consider cel mai mare romancier român, din moment ce sunt singurul"... (îi desconsidera pe Caragiale, pe Slavici etc.; poate nici nu-i citise - meteahnă mi veche a scriitorului român...).
Am vrut să-i pun o placă memorială, însă adresa, aflată cu mare greutate, m-a dus la incintele spitalului de copii din str. Grigore Alexandrescu...)

Opera: Florile inimei: Miniaturi: Oglinzi: Cântece de leagăn, Cartea Românească, Bucureşti, 1920;  Românii dintre Vidin şi Timoc: Cu un adaus de documente, folklor, glosar, fotografii, hărţi, Cartea Românească, Bucureşti, 1923;  Fuga lui Şefki. Roman, Cartea Românească, Bucureşti, 1927;  Maica Domnului dela mare, Colecţia Gândirea, Cartea Românească, Bucureşti, 1930;  Balcic, Ramuri, Craiova, 1931 (republicat în 2003 la editura Cronicar, Bucureşti);  Institutul Social Român, Institutul de Arte Grafice "E. Marvan", Bucureşti, 1931;  Biblioteca satului, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1936 (Cu o vedere în culori după G. Petraşcu şi cu alte chipuri);  Pietre de vad (3 vol.), Editura Casei Şcoalelor, Bucureşti, 1937 (vol. 1), 1941 (vol. 2), ? (vol. 3);  Legătura roşie, Colecţia Cartea satului, Fundaţia Culturală Regală "Principele Carol", Bucureşti, 1938 (cu desene de J. Giurgea-Negrileşti şi cu o vedere în culori după o pânză de Ştefan Popescu);  Capra neagră. Roman, Casa Şcoalelor, Bucureşti, 1938 (Cu desene de Mac Constantinescu; republicat în 1977 la editura clujeană Dacia, colecţia Restituiri, ediţie îngrijită, prefaţă şi note de Ion Vartic; coperta de Vasile Pop Silaghi);  Scrieri (2 vol.), Editura Minerva, Bucureşti, 1971/1977 (cu un studiu introductiv de acad. Perpessicius; Text stabilit şi note de Lucia Borş-Bucuţa şi Violeta Mihăilă: vol. 1 cuprinde romanele Legătura roşie, Fuga lui Şefki şi Capra neagră;   Mozaic: Memorii, Editura Cronicar, Bucureşti, 2004;  Crescătorul de şoimi, Colecţia Cartea vremii, Fundaţia Culturală Regele Mihai I, Bucureşti;   Românii din Bulgaria, Cartea Românească, Bucureşti; Poveştile crivăţului etc.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Emanoil_Bucu%C8%9Ba
http://agonia.ro/index.php/author/0036522/type/all/Toate



Poezia zilei, Emanoil Bucuţa:  

Psalm

Cînd erai în lumea ta
Nu ştiai ce e cuvîntul,
Ci o harfă doar cînta
Cînd intra prin coarde vîntul.

Un arhanghel potrivea
Glasul orelor, din cuie;
Fiecare cui o stea,
Coarda, foc de sori ce suie.

Psalm pornea prin ceruri plin,
Într-un vînt de aripi albe,
Şi pe urmă-i cristalin,
Şi voi, îngeri, salbe, salbe.


Alţi scriitori:
Samson Bodnărescu, n. 1840



Ion Lazu - La Gura Râului - Gura Raiului...











luni, 26 iunie 2017




Scriitorul zilei: Petre Pandrea, n. 26 iunie 1904 - d. 8 iulie 1968

                      
    
S-a născut în oraşul Balş de pe râul Olteţ (numele din acte: Petre Ioan Marcu), ca al nouălea copil din cei 12 ai unei familii modeste însă ambiţioasă, care şi-a trimis toţi fiii la învăţătură. După şcoala primară din Balş, terminată cu cunună, a urmat ca bursier la Liceul Militar Nicolae Filipescu de la Mânăstirea Dealu, unde l-a avut ca profesor de filosofie şi germană pe Nae Ionescu. Bacalaureatul luat cu Magna cum Laude la Craiova. Se înscrie la nu mai puţin de 6 facultăţi din Bucureşti, dar urmează consecvent Dreptul, Literele, Filosofia şi Istoria antică, avându-l profesor pe Vasile Pârvan. Primeşte o bursă de studii de 7 ani la Berlin, Paris, Roma etc. unde audiază mari profesori și trece un doctorat. Se căsătoreşte cu Eliza Pătrăşcanu, sora lui Lucreţiu Pătrăşcanu.
Ca avocat va fi un pledant strălucit, chiar şi fără onorariu, mai întâi al comuniştilor şi israeliţilor, în perioada 1933-1944, apoi al PNŢ-ului, între 1947-1948, iar între 1953 şi 1958 al unor grupări de călugări ostracizaţi (periodizarea este stabilită chiar de Pandrea.) A publicat câteva lucrări de specialitate în domeniul juridic, dar şi eseuri şi texte memorialistice sau de călătorii.
Între 1940 şi 1944 a fost arestat de 4 ori, în timpul dictaturii antonesciene, însă pentru perioade scurte, de maxim 8 zile. În 1946 a fost arestat şi deţinut până în 1952, deşi prieten cu Dej şi Groza; rearestat în 1958, în lotul Pătrăşcanu, eliberat cu ultimii deţinuţi poliitici, în 1964. Cu sănătatea ruinată, a mai trăit doar 4 ani, scriind necontenit, fără teamă, despre drama sa şi a întregii intelectualităţi, victimă a tăvălugului bolşevic. Nu a reuşit să publice decât un eseu despre Constantin Brâncuşi, pe care l-a cunoscut îndeaproape şi cu care se revedea periodic, la Paris sau la venirile în ţară ale sculptorului-pandur. Să-şi fi potrivit Petre Marcu pseudonimul Pandrea pe acest cuvând de mândrie oltenească? ( S-ar părea că nu. Ca publicist, încercase multe pseudonime, dar mărturisește că pandre se numeau băltoacele și gâldaiele din albia Oltețului, unde copilul se bălăcea la nesfârșit, în timpul verilor toride.). Manuscrisele lui Petre Pandrea au fost ridicate de securitate şi abia spre anul 2000 fiica acestuia a reuşit să recupereze cca 700 pagini şi, ajutată de Ștefan Dimitriu, să publice lucrările, se crede că doar o parte dintre manuscrisele-fluviu, memorialistice-evocatoare şi analitice ale Mandarinului valah. La o lansare găzduită chiar de CNSAS a Documentaţiei în cazul arestării unor Dinu Pillat-C. Noica-N. Steinhardt şi a celorlalţi vreo 20 de intelectuali din lot, dna Monica Pillat, fiica lui Dinu Pillat a reclamat faptul că a dispărut fără urmă însăşi piesa de bază a acuzării: romanul aşa-zicând pro-legionar Aşteptând ziua de pe urmă, pe care "complicii" îl citiseră etc. (Între timp romanul a fost editat - şi s-a putut convinge toată lumea că nu era nicidecum o abordare pro-legionară, ba dimpotrivă. Dar avea asta vreo relevanţă, în cazul când Securitatea dorea să te/să vă condamne?!). Atunci din sală s-a ridicat o tânără cercetătoare, şi-a spus numele şi a declarat că dânsa găsise cu vreo 2 ani în urmă, în cu totul alt dosar, manuscrisul dactilo al romanului în cauză. A spus că făcuse cunoscut acest lucru în publicaţia periodică a CNSAS. Totuşi, nimeni din sală nu conoştea acest aspect (se pare că nici colegii arhivari din sală!). Iar familia, tot în mod inexplicabil, nu fusese anunţată, necum repusă în posesia manuscrisului confiscat de Securitate şi dispărut cu jumătate de veac în urmă. În acest context, tot din sală s-a ridicat fiica lui Petre Pandrea, dna Nadia Pandrea şi ne-a adus la cunoştinţă faptul foarte grav că din dosarele confiscate de Securitate au dispărut fără urmă un număr de 36 scrisori olografe ale lui Constantin Brâncuşi adresate lui Petre Pandrea. Nu este greu să ne imaginăm că oameni de nădejde, care au manevrat aceste dosare cu manuscrise confiscate, dând de setul de corespondenţă semnată C. Brâncuşi se vor fi gândit să le valorifice pe căi lăturalnice-mănoase... Oricum, primul volum despre Brâncuși a reușit să-l publice în ultimul an de viață, iar volumele II și III, respinse de cenzură, au apărut la 4 decenii după dispariția autorului.
Spunea despre sine Petre Pandrea, în linie brâncuşiană, că el "nu este român, ci oltean şi european". Asemenea eroilor săi sociali, Tudor Vladimirescu şi Iancu Jianu, el însuşi "boier şi haiduc", Pandrea a avut totdeauna o superbie şi o demnitate pe care măciucile din anchete şi din închisori sau truda din minele Ocnele Mari, unde a stat nu mai puţin de 7 ani nu i-au frânt cerbicia. La Ocnele Mari și la Aiud reuşea să ţină cursuri la nivel universitar (Universitatea de sub pământ). Să scrie în condiţii incredibile, fie că manuscrisele îi erau confiscate, distruse, etc. În 1944 îşi cumpărase o vilă în zona Periş, se certase definitiv cu cumnatul comunist Lucreţiu Pătrăşcanu, devenit ministru - orgolios, hotărât să părăsească scena luptelor sociale şi arena politică, să se dedice în exclusivitate scrisului. Vremurile au vrut altfel...
Debutase la doar 19 ani şi apoi a colaborat cu fervoare la marile reviste ale vremii, pe unele iniţiindu-le el însuşi. În Gândirea a publicat Manifestul Crinului alb, ce a stârnit vii dispute, căci echivala cu un program al noii generaţii, care se desolidariza de mai vechile grupări, ce nu mai făceau faţă imperativelor istoriei.
Opera: Germania hitleristă, 1933.; Psihanaliza judiciară, 1934.; Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der 2 hinterlassenen Manuskripte), 1934; Filosofie politico-juridică a lui Simion Bărnuţiu, (teza sa de doctorat) 1935; Procedura penală, 1939; Criminologia dialectică, 1945; Portrete şi controverse, vol. I, 1945, vol. II, 1946; Pomul vieţii. Jurnal intim, 1944, 1945; Brâncuşi. Amintiri şi exegeze. 1967; Memoriile Mandarinului valah, 2000; Reeducarea de la Aiud. Jurnal penitenciar 1961-1964. 2000; Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. 2001; Helvetizarea României. 2001; Crugul Mandarinului. Jurnal intim 1952-1958. 2002; Călugărul alb, 2003, Pravila de la Craiova; Brâncuși - amici și inamici; Turnul de ivoriu; Soarele melancoliei.
I-am pus o placă memorială  în str. Sandu Aldea nr. 98, ultima adresă a lui Pandrea, vezi relatarea peripețiilor respective în cartea mea Odiseea plăcilor memorile, ed. a 2-a, Eikon, 2016 și albumul Literaturile Bucureștiului, ed. MNLR 2012.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Pandrea
http://www.romlit.ro/petre_pandrea
 http://www.romanialibera.ro/cultura/aldine/petre-pandrea-un-haiduc-al-cuvantului-130405.html



Alţi scriitori:
Al. Simion, n. 1925
Vasile Pârvan, m. 1927
C. Stere, m. 1936
Ion V. Strătescu, n. 1940



Poezia zilei: Ion Lazu


Sânziene

Coroniţa de sânziene
Livide chiar de-a doua zi
Atârnă în cuiul ei
Pe scândura porţii
De culoarea nimicului.

Încă puţin şi
Cel mai sălciu praf
Se va deşira în drum
Din paiele împletite cu drag.

Un nimb ar putea fi
Pentru sufletu-mi tânăr –
Dar n-am văzut
Să poarte cineva pe creștet
Boarea galbenă de sânziană.

Un obicei atât de vechi
Că ţi se face teamă.


1968, Pocola-Beiuş 



Cărțile prietenilor mei: Sânziana Batiște, Dan Tipuriță, Victoria Milescu, Lia-Maria și Ion Andreiță








  







Ion Lazu - În Mărginime, la Gura Râului, 2