marți, 17 ianuarie 2017



17 ianuarie Mateiu Caragiale, n. 25 martie 1885 - d. 17 ianuarie 1936

 Fiu natural al marelui I.L.Caragiale din legătura sa amoroasă cu Maria Constantinescu, este adus peste patru ani în noua familie întemeiată de dramaturg cu Alexandra Burelly. Nu înseamă că situaţia sa delicată printre ceilalţi copii nu-l va fi marcat pe viitorul autor al Crailor, nici că proximitatea genialului său tată va fi fost de neglijat pentru copilul dificil, apoi pentru tânărul prezumţios ce s-a dovedit a fi Mateiu. N-a fost o relaţie simplă între cei doi, dar au rămas în contact până la urmă. Iar la înmormântarea lui Ion Luca, fiul Mateiu se prezintă la Berlin. Mai fusese acolo încă în 1904, la începutul perioadei berlineze a lui Caragiale, îndrumat de acesta să urmeze studii de Drept. Nu le-a dus la capăt, cum nu va termina nici Dreptul de la Bucureşti, în schimb din experimentul berlinez se trag începuturile romanului Remember, pe care îl va publica în Viaţa Românească abia în 1921, iar în volum în 1924. Tot în Viaţa Românească debutase încă în 1912 cu un număr de 13 poezii; i-au mai apărut câteva grupaje, în deceniile doi şi trei, însă volumul de poezii Pajere va fi editat de soţia sa postum, în anul decesului 1936. Se căsătorise în 1923 cu Maria Sion, cu 25 de ani mai în vârstă. O moşioară la Fundulea, cale de câteva ore cu caleaşca, îi va fi dat împătimitului de heraldică şi de ascendenţă nobiliară speranţa că va izbuti pentru sine statutul visat cu ardoare, niciodată abandonat, mereu vizat în proiectele mateine. Nu era doar visătorie şi evazionism, căci din 1927 şi preţ de vreo 7 ani Mateiu se ocupă efectiv de moşioară, dorind să o pună în stare de eficienţă maximă. Se documentează, discută cu specialişti şi cu oameni ai practicei agricole, arendaşi, vechili etc şi se implică direct la dările în dijmă ale loturilor, la recoltat şi valorificat producţia. Primăveri şi toamne consacrate exclusiv treburilor la moşie. Nu doar violetele, nu doar rândunelele şi plantaţiile de arbori sofisticaţi au fost în atenţia boierului. Însă... însă în agricultură depinzi de vreme, de secetă, de inundaţii, cum eşti la cheremul furturilor, hoţiilor, devastărilor corturarilor pripăşiţi la marginile moşiei. Nu s-a realizat nici rodnicia vizată, nici un cont gras în bancă. Ci poate doar ruinarea sănătăţii acestui om chinuit de propria fire orgolioasă, cârcotaşă, nemulţumită cu nimic. Moare la doar 51 de ani. La intervale, prin intervenţii, obţinuse posturi în cabinetele a două ministere. Îmi este neclar de ce tentativa de a-i capta bunovoinţa lui Nicolae Titulescu, spre a fi numit ambasador în vreo ţară europeană nu a avut rezultatul scontat. Întreprinsese o călătorie în acest scop tocmai la San Remo, unde Titulescu îşi petrecea vacanţa, cu nici un alt câştig decât frumuseţile pe care le-a admirat în câteva oraşe italiene.
Personaj enigmatic, autor de înalt rafinament, strunjindu-şi ani şi decenii textele - fiecare carte a sa a avut gestaţie de 15-20 de ani - a început Craii... în 1916, între 1926 şi 1928 i-a publicat în revista Gândirea şi abia în 1929 apare volumul. Stârnind un entuziasm care şi pe autor l-a surprins. Şi primind marele premiu al Societăţii Scriitorilor. La un sondaj efectuat cu câţiva ani în urmă, Craii fusese pe primul loc în preferinţele criticii literare - sau oricum pe unul din primele 2-3 locuri. Însă critica literară este fatalmente elitistă. Nu cred ca romanul Crailor să aibă aceeaşi cotă în preferinţele cititorilor obişnuiţi. Nu voi ezita să amintesc excelentissima transpunere cinematografică a romanului, realizată de Mircea Veroiu, cu participarea celor mai mari actori ai vremii. Un film de artă, poate neegalat în cinematografia autohtonă.
De fiul defavorizat al marelui Caragiale s-a ocupat cu pasiune şi adecvare scriitorul de excepţie Ion Iovan, o recentă carte despre Jurnalul lui Mateiu fiind răsplătită cu premiul Academiei.
*
O placă memorială cu efigie există pe imobilul din str. Luca Stroici, nr. 9A, S.II.. Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


Poezia zilei: Mateiu Caragiale, m.1936

Clio

Mi-a îngânat stăpâna: "Nu-n file-ngălbenite
Stă-mbălsămată taina măririi strămoşeşti.
Amurgul rug de purpuri aprinde: de-l priveşti,
Se-nfiripă-n vâlvoarea-i vedenii strălucite.
Căci, uriaşe stoluri la zări încremenite,
Zac norii ce, în pragul genunilor cereşti,
Par pajere-ncleştate de zgripţori din poveşti
Umbrind cetăţi în flăcări cu turnuri prăbuşite.
Dar ceaţa serii-neacă troianele de jar.
Atunci mergi de te-aşază sub un bătrân stejar,
Ascultă mândrul freamăt ce-n el deşteaptă vântul,
Ca-n obositu-ţi suflet de vrajă răzvrătiţi,
Când negrul văl al nopţii înfăşură pământul,
În gemăt să tresalte străbunii adormiţi."


Sorin Titel,  n. 7 decembrie 1935 - d. 17 ianuarie 1985
 Descriere: *

Năcut în comuna Margina din judeţul Lugoj (tatăl notar, cu studii de Drept, iar mama casnică), familia s-a mutat între timp la Caransebeş, unde adolescentul şi-a început liceul, terminat la Lugoj. Un an la Facultatea de cinematografie din Bucureşti, după care se transferă la Filologie, echivalându-şi studiile. Însă în 1956 este arestat sub învinuirea de a se fi solidarizat cu revoluţia din Ungaria. Se transferă la Filologia Clujeană, însă după o lună este exmatriculat şi de acolo. Vigilenţă la superlativ. Face pe suplinitorul la Caransebeş şi la Cârpa, în tot acest timp insistând pe lângă prof. univ. Dumitru Micu să-l sprijine în reînscrierea la Filologie. Oponenţi fiind Iorgu Iordan, Coteanu, alţii de la cadre. O zbatere de mulţi ani, soldată cu reluarea studiilor la fără frecvenţă, terminate în 1964, când devine redactor la Scrisul bănăţean (Orizont). În 1971 reuşeşte să se stabilească în Bucureşti, devenind redactor la Gazeta literară. Aceste obstrucţii l-au marcat ca scriitor, frica, zădărnicia intră în materia prozelor sale. Debutase cu o povestire Drumul  încă în 1957, dar abia în 1963, tot cu sprijinul profesorului său D. Micu izbuteşte să debuteze în volum cu Copacul. Al doilea volum abia în 1966: Reîntoarcerea posibilă - titlul acesta spune ceva..., după care publică noi cărţi mai în fiecare an. Acest scriitor de real talent şi nebănuite resurse creative, nu se rezumă la descrieri după natură (cu atât mai puţin la scrieri pe linie), deşi unul dintre scriitorii pe care i-a admirat a fost Cehov (În căutarea lui Cehov); alt autor care l-a fascinat a fost însă Melwille (Herman Melwille. Fascinaţia mării). Însă tehnicile sale narative, mereu perfecţionate, l-au apropiat de Kafka. În exegeze este încadrat la grupul oniriştilor. La rând cu Dimov, despre care refeream aici ieri, cu Mazilescu dar şi cu Vintilă Ivănceanu şi alţii, care nu au dat nimic semnificativ. Or, ST este un romanicer "la vârf"!.
În fapt, scriitorul S.T., cu o conştiinţă artistică mai rar întâlnită la autorul român (ce se bizuieşte pe talent, pe inspiraţie, pe intuiţiile infailibile etc), era, dimpotrivă, mereu în căutarea unei formule narative care să-l reprezinte cu maximă fidelitate. Copii care povestesc între ei (sau sieşi, între vis şi trezie...), însă cu ochii dar mai ales cu urechea la spusele vârstnicilor; adolescenţi care retrăiesc momente ale copilăriei ingenue, dar şi bătrâni ale căror gânduri se abat de la contingent spre a tatona teritoriile uitate dinspre începuturi - o împletire de voci narative, totul trăgând înapoi, spre trecutul enigmatic, plurimorf, singurul autentic, şi care se încarcă de noi sugestii abia la repovestire - naraţiuni în care registrele se complinesc, se schimbă, se contrazic şi revin pentru a ne da o altă variantă a trăirilor -, iată atelierul acestui creator mai rar întâlnit în proza română. Abia cu Lunga noapte a prizonierului, roman, 1971 (tradus în Franţa de Mari-France, fiica lui Ionesco, dar şi în Olanda şi Polonia), ucenicia scriitorului este pe deplin încheiată, iar formula narativă odată validată, vor urma cele patru romane de căpătâi ale lui Sorin Titel:  Ţara îndepărtată, 1974, Pasărea şi umbra, 1977,  Clipa cea repede, 1979 şi Femeie, iată fiul tău!, 1983.
Foarte bine primite de critica literară, mereu discutate, aflate în centrul atenţiei, cărţile lui S.T. l-au impus drept unul dintre marii prozatori români postbelici. Sfârşitul pretimpuriu, pe seama unei boli misterioase pe cât de necruţătoare, a curmat o carieră la nivel european. Admirator cândva al noului val francez, S.T., neîmpăcat cu sine, poate că a dat romane mai importante decât ale francezilor pe care şi-i luase de model, cândva.
După Decembrie m-aş fi aşteptat la o explozie pe piaţă a romanelor lui Sorin Titel. Nu s-a prea văzut aşa ceva. Abia prin 2005 s-a iniţiat o serie de Opere, care însă s-a oprit după primele două volume. Aşteptăm. Recuperarea promptă a marilor scriitori este un indiciu fără greş al stării de sănătate a unei culturi, după răsturnările de situaţii pe scena politică.
Descriere: * 

L-am cunoscut în vreo redacţie, fie la Gazeta literară, fie la Editura Eminescu, înaintea debutului meu în volum şi am început să ne vedem, tot la redacţie sau la vreun bistrou, în oraş. Îi citeam cu maxim interes cărţile şi apariţiile în reviste. Am constatat că era un împătimit al filmului - şi ne-au întâlnit uneori la Cinematecă, unde era nelipsit. Faptul că eu însumi câştigasem un premiu pe ţară la concursul de subiecte de film îi va fi făcut bună impresie. A scris favorabil despre prima mea carte. Mi-a făcut un referat oportun la cea de a doua, care avea nevoie de referat extern - Despre vii, numai bine, 1971, un mic roman de iubire, aşa-zis poliţist. Ceea ce nu l-a putut deruta pe foarte avizatul scriitor şi eseist. Dar proze la România literară nu mi-a înlesnit să public.
Când a revenit după o excursie de două luni în Europa şi USA, mi-a spus la telefon că are mari probleme cu aparatul de fotografiat. Un Zorki. S-a dovedit că nu ştiuse să-l manevreze corect, cum nu izbutise, timp de 2 luni, să scoată rola din aparat şi să-l reîncarce. (Mi s-a părut ciudat chiar faptul că nu a apelat la cineva, pe unde va fi fost...) I l-am deblocat pe loc, am luat rolfilmul, i-am lucrat pozele... Sunt oameni excepţional dotaţi, care însă se blochează în faţa unui fleac de amănunt tehnic. (Ceea ce un geolog terenist nu-şi poate permite, el musai să se descurce, singur în pustietatea munţilor. Merau în porthart cu strictul necesar pentru orice urgenţă...) Cândva i-am făcut nişte fotografii, pe timp de primăvară, în zona Universitate-Ministerul Agriculturii şi la proxima întâlnire i-am înmânat fotografiile. Le-am văzut mai apoi în albumul-carte scoasă de Iosif Titel, tatăl supravieţuitor al scriitorului, la scurtă vreme după dispariţia lui Sorin Titel.
Acum câţiva ani, lucrând la Proiectul Plăci memoriale, am încercat să-i pun o placă memorială pe str. Spătarul Milescu 16, undeva către Gara de Est. Nu am reuşit să trec de opoziţia colocatarilor...




Poezia zilei: Antoaneta Bodisco, n. 1916

  Ţărm danubian

Pluteşti în orizontul meu de navă,
printre-nstelate golfuri de lumină.
Cleştar de ceruri umede, blajină
respiră marea briza ei suavă.

În valuri reci - prea tulbure argilă -
îmi oglindesc hotarele de stele
Din alba unduire-a vîslei mele
harta uşor ţi-o rotunjesc, fragilă.

Ce gânditoare porturi, bucuria
deschide printre ancore de seară,
când îmi aprinzi în pânze nostalgia...

Şi-n evantai de unde, prin izvorul
de ore, clipa modelând fugară,
înalţ catargul tău, biruitorul!

Madrid, 1945.

Felină

Şerpuitoare formă-n ritm arare,
Te-nchegi din unduiri şi-ascunsă pândă,
Cu prea-nfricatul dor ce-ţi zburdă-n gheare.

Priveşti un zbor ce blând ţi-l priveghezi
Cu ochi prelung întunecaţi de pofte...
Din gând umbrit, un arc te încordezi.

Piezişul somn ar vrea să-ţi stăpânească
Neliniştea, dar trează e-n adâncuri,
Pândar statornic, gheara-ţi pământească.

(din Poezia românească din exil, Ed. ICR, 2006)


Alţi scriitori:
Nicolaus Olahus, m. 1568
Radu Theodoru, n. 1924





Ion Lazu - Iarna la săniuș...









luni, 16 ianuarie 2017

16 ianuarie: Aurel Dragoş Munteanu,  n. 16 ianuarie 1942 - d. 30 mai 2005

   Născut la Buda-Lăpuşna, nu departe de Chişinău, familia se refugiază din faţa frontului sovietic, stabilindu-se în apropiere de Turda. Fratele mai mare moare imediat după refugiu. Facultatea la Cluj, absolvită în 1964, devine asistent la Universitatea din Oradea. Primul volum, de proze scurte, După amiază neliniştită, 1967. În 1968, după evenimentele din Cehoslovacia, se mută la Bucureşti şi devine membru PCR, deodată cu alţi doi scriitori basarabeni: Adrian Păunescu şi Paul Goma.. Este prea de înţeles teama de ruşi a românilor basarabeni. Îi apare romanul  Singuri,  1968, iar în 1970  Scarabeul sacru. Beneficiază de o bursă Fullbright 1970-71 în Iowa, împreună cu Adrian Păunescu. Îl cunoaşte pe Mircea Eliade. În 1974 face o călătorie în India. Se împrieteneşte cu intelectuali neagreaţi de regim: Petre Ţuţea, N. Carandino, Belu Zilber, D. Stăniloae. Devine un redutabil eseist şi critic literar. În 1977 apare romanul Marile iubiri. Se dedică studiilor Bibliei şi scrierilor sacre, pe care le citeşte în original căci învăţase ebraica, aramaica. În 1987 i se ia dreptul de semnătură. Scos din redacţia Luceafărul. Îşi cere demisia din PCR, iar în vara lui 1989 cere stabilirea în USA. La revoluţie devine primul preşedinte al noii televiziuni, dar îşi dă demisia la începutul lui februarie 1990. În aceeaşi lună este numit ambasador la Washington, cu activitate prodigioasă. Preşedinte al Consiliului de Securitate ONU. Obţine pentru România Clauza naţiunii celei mai favorizate, de asemenea primirea Republicii Moldova în NATO. În 1994 se stabileşte în USA cu familia. Moare în 2005, după o luptă de 2  ani cu cancerul. La înmormântare oficiază părintele Gh. Calciu.
Ca redactor la Luceafărul, ADM mi-a publicat câteva texte, în principal traduceri din poezia luxemburgheză şi de limbă spaniolă. Prin jurnalele mele se vor fi găsind multe consemnări ale întâlnirilor noastre, în acelaşi birou redacţional cu Ion Gheorghe, cu Grigore Hagiu, Nicolae Velea şi Mircea Florin Şandru. Om de vastă cultură, nealiniat, considerând cu mefienţă malversaţiunile redacţionale, m-a uimit prin discursurile lui dinamitarde la Sala oglinzilor, în parteneriat cu Al. Ivasiuc. Imediat după Revoluţie, m-am prezentat la poarta strict păzită a teleziviunii cu un text patetic: Salvaţi pădurea română! Nu m-au lăsat să discut cu Preşedintele. Se pare că textul meu nu a ajuns sub ochii săi. După o lună, plecase ca ambasador în USA...

*
I-am pus o placă memorială în str. Didițel nr 11 (în zona liceului Șincai). Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


Alţi scriitori:
Elena Ghirvu Călin, n. 1944


duminică, 15 ianuarie 2017




Mihai Eminescu 

Şi dacă...

Și dacă ramuri bat în geam
Și se cutremur plopii, 
E ca în minte să te am
Și-ncet să te apropii.

Și dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l, 
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.

Și dacă norii deși se duc
De iese-n luciu luna, 
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.


Peste vârfuri

Peste vârfuri trece lună, 
Codru-și bate frunza lin, 
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.

Mai departe, mai departe, 
Mai încet, tot mai încet, 
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.

De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn, 
Pentru mine vre odată?

 La steaua

La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă, 
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.

Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre, 
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre, 

Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit, 
Azi o vedem, și nu e.

Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă, 
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă.

***


Un recital LIDIA LAZU: MIHAI EMINESCU - Frumoasa fără corp


Alţi scriitori:
Al. Robot, n. 1916
Valeriu Cristea, n. 1937
Anton Holban, m. 1937
Ovid Caledoniu, m. 1974



Iarna în București, III


 






sâmbătă, 14 ianuarie 2017




14 ianuarie: Mihai Eminescu 
Un recital LIDIA LAZU: MIHAI EMINESCU - Frumoasa fără corp


 

Afară-i toamnă...

Afară-i toamna, frunză 'mprăştiată,
Iar vântul svârlă 'n geamuri grele picuri;
Și tu citeşti scrisori din roase plicuri
Şi într'un ceas gândeşti la viaţa toată.

Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N'ai vrea ca nimeni 'n uşa ta să bată;
Dar şi mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.

Şi eu astfel mă uit din jeţ de gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceaţa creşte rânduri-rânduri;

De odat'aud foşnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri...
Iar mâni subţiri și reci mi-acoper ochii.


Alţi scriitori:
Ion Roman, n. 1917

Vlad Sorianu, n. 1931




Iarna pe Calea Victoriei, II 









vineri, 13 ianuarie 2017


13 ianuarie: Dan Botta, n. 26 sept. 1907  - d. 13 ianuarie 1958

Descriere: *      

Poezia zilei: Dan Botta 

Cornul mării, cornul serii

Valul bate-ncet în stîncă,
Spuma-i dulce o-nfăşoară
Într-o horbotă ușoară;
Umbra serii de vioară
Creşte-n liniştea adîncă.
Privesc cerul. Se adună
Zarea pură-a unui vis,
O lucoare de abis
Mă îmbracă. Cum răsună
Cornul mării, indecis.

Străluceşte în orgia
Viorie de pe mare
Luna palidă, în zare,
Luna din Infern, soţia
Sufletelor în pierzare.

Ţipă-n volburi largi lăstunii,
Umbra creşte ca o floare,
Ca o floare-ameţitoare,
Apa,-n gemetele lunii,
Jos pe stîncă, albă, moare.

De departe sună cornul,
Cornul serii, cornul mării,
Cornul surd al întristării,
Cornul mării, cornul serii,
Cornul jelei şi-al pierzării!

***
Fratele mai mare al poetului şi actorului Emil Botta, dintr-o familie nobiliară maramureşană (atestaţi ca voevozi în secolul XVI în Ţara Chioarului), Dan Botta s-a născut la Adjud (tatăl său, militant pentru unirea Ardealului cu Ţara  s-a refugiat în Moldova din cauza persecuţiilor habsburgilor), unde a făcut şcoala primară; la Focşani a început liceul, continuat la Sf. Sava din Bucureşti. Urmează Facultatea de Drept şi cea de Litere, secţia limbi clasice. În 1931 publică volumul de poezii  Eulalii (cu prefaţă de Ion Barbu); în 1936 eseurile  Limite; în 1939 Comedia Fantasmelor şi Alkestis. După 1944, fără drept de semnătură, elaborează un amplu studiu filologic despre originile limbii române. Până la pretimpuriul sfârşit din 1958, publică traduceri din Shakespeare, Villon, Sofocle şi Euripide. În 1968 i s-au editat, postum, 4 volume de  Scrieri.  Reeditat in extenso la editura Crater, de Ion Papuc, (Limite şi alte eseuri, 1996, ediţii îngrijite de Dolores Botta, soţia supravieţuitoare.
A făcut parte din gruparea Criterion a generaţiei de aur, constituită în 1932, în jurul lui Vulcănescu, Eliade, Comarnescu. A conferenţiat despre Conceptele mediteraneene, Geniul dacic în lume, Frumosul românesc etc. Cultură vastă, clasică, Dan Botta nu punea totuşi preţ pe erudiţie, nu avea încredere în abordarea cu mijloacele literaturii moderne, nici în descriptivism, criticism; preocupat de esenţe, de arhetipuri, de modelele ideale, de miturile fondatoare, de Apolo, Dyonisos, Orfeu, Zamolxis, de istoria spirituală a omului, de geniul creaţiei folclorice, considerată că este continuarea în popor a valorilor înţelepciunii antice; fascinat de cultura şi mai ales de spiritualitatea zonei est-mediteraniene şi balcanice, în care s-au constituit spiritualitatea bazată pe esenţele antice; preocupat de greci, iliri, traci şi romani. A fost colaborator al lui Mihail Manoilescu la Finanţe, apoi al lui Dimitrie Gusti, la Enciclopedia Rămâniei; după editarea primelor 2 volume, devenit directorul Enciclopediei, a revizuit structura acestora şi a coordonat editarea următoarelor trei volume, topite apoi, interzise de comunişti. O formidabilă lucrare, neegalată nici până astăzi, oricât ar părea inexplicabil.
Iată câteva aserțiuni din prezentarea pe care i-o face însuși Mircea Vulcănescu acestui neasemuit Dan Botta:
”Nu mă impresiona nici vecinica lui tovărășie cu dicționarele de rădăcini greco-romane, care dădea convorbirilor cu el un miez pe care nu-l găseai la numeni altul din oamenii generației mele, ceea ce mă impresiona la el era unitatea de expresie în care-și construise ființa, stilul vieții (…)
Cartea lui de eseuri Limite este, cu Craii de Curtea-Veche, cea mai frumos scrisă carte în românește de după război.
Dan Botta a fost o candelă de nețărmurită strajă a românismului și a țelurilor lui înalte.
Nu știu dacă alt om din generația mea a avut și are despre român o concepție așa înaltă, de totală și intransigentă ca el.”

Citeşte mai mult, o evocare de Mircea Eliade, în Rost:



Din Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale:
15 aprilie 2007. Dna Dolores Botta, la telefon (aflasem acest număr dând alte multe telefoane), deosebit de amabilă şi la obiect, dar care, oricât ar părea de neverosimil este soţia supravieţuitoare a lui Dan Botta, dispărut încă în anii 50, şi, mai mult de-atâta, editoarea unor opere de-ale lui apărute după revoluţie, (dintre care Limite şi alte eseuri şi Roma-Treikia, 464 pagini format mare, capitole: Atestări greceşti din perioada veche, Cuvinte de origine bizantină; Cuvinte din latina populară - le am şi eu, cadorisite de Ion Papuc de la editura Crater; cărți citite cu creionul în mână), îmi spune că cei doi fraţi au locuit împreună cu mama lor Aglaia (ascendenţă corsicană) în casa inginer Orghidan, pe Bvd  Pache la nr. 40-42, unde se înfiinţase special pentru D.B. o Asociaţie ştiinţifică pentru editarea marii Enciclopedii a României, unde el era director general, începând din 10 martie 1939. A redactat toate volumele Enciclopediei, dar nu a apucat să apară decât primul, a venit războiul... Casa a fost naţionalizată. Orghidan C. era administratorul acestei Asociaţii.
Îl prind la telefon pe dl Marin Diaconu, fusese dus la un doctorat; pentru V. Băncilă să discut cu Dora Mezdrea, pentru Anton Holban cu Nicolae Florescu, pentru Mihalache Dragomirescu să întreb la Primăria capitalei.

Descriere: * 
Imaginea apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.


Alţi scriitori:
Victor Ernest Maşek, n. 1937
Nicolae Esinencu, n. 1940
Veronica Russo, m. 2001
Luca Pițu, n. 14 ian. 1947 – m. 14 iunie 2015





Ședință extraordinară a Consiliului USR.  Au fost excluși 6 scriitori...

Comunicatul USR:

Miercuri, 11 ianuarie 2017, s-a reunit în ședință extraordinară Consiliul Uniunii Scriitorilor din România. Necesitatea reunirii Consiliului Uniunii Scriitorilor din România în ședință extraordinară a fost dată de convocarea unei pretinse întruniri a „Adunării Generale a U.S.R.” din data de 07.01.2017 (la care au participat 16 membri și nemembri ai U.S.R.), prin care s-ar fi luat hotărâri cu privire la organizarea și funcționarea Uniunii Scriitorilor din România.
Consiliul U.S.R. a votat, în unanimitate, invalidarea pretinsei „Adunări Generale” desfășurate nestatutar în data de 07.01.2017, precum și invalidarea, printr-o Decizie, a tuturor pretinselor hotărâri adoptate în cadrul „Adunării Generale” nestatutare din 07.01.2017.


În urma raportului prezentat de Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere, întrunită în temeiul art. 3 din Regulamentul C.M.S.E., Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a votat în unanimitate excluderea din U.S.R. a următorilor 6 membri (pentru încălcarea art. 16 și următoarele din cap. 5 din Statutul U.S.R.): Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Ioan Vieru, Adrian Lustig.





Iarna pe Calea Victoriei












joi, 12 ianuarie 2017


12 ianuarie:  Aura Christi, n. 12 ian. 1967

  Născută la Chişinău, unde şi-a făcut studiile de Jurnalistică şi s-a afirmat ca poetă şi publicistă, Aura Christi vine la Bucureşti şi din 1993 este redactor, apoi redactor-şef la glorioasa revistă centenară Contemporanul. În 2003 înfiinţează împreună cu fratele Andrei Potlog Fundaţia Culturală Ideea Europeană şi Editura cu acelaşi nume, iar din 2005 încă o editură EuroPress, ambele cu activitate foarte susţinută şi cu spectru cuprinzător, preponderent beletristică, însă diversificată, cu colecţii de ştiinţă popularizată, traduceri, eseistică etc.
Aura Christi la 45 de ani!  Încă de la debutul său ca poetă a fost apreciată de poeţi reputaţi precum Cezar Baltag şi Cezar Ivănescu, acesta făcându-i o prezentare entuziastă, sugerându-i să adopte un pseudonim (se numea Aurelia Potlog)  şi practic deschizându-i porţile vieţii literare din România de adopţiune. Cu grave probleme de sănătate încă din adolescenţă, suferind nenumărate intervenţii chirurgicale la ochi (la clinici de specialitate din Chişinău, Odessa, Moscova, Bucureşti), poeta a contractat între timp alte boli care i-au şubrezit la maximum sănătatea şi aşa precară. În care condiţii simpla supravieţuire ar fi fost salutară.  Însă se mai întâmplă şi miracole. Le vom pune pe seama vocaţiei literare, a creativităţii ca atare, un imperativ care numai el singur poate muta din loc munţii, ca să repetăm spusa evanghelistului. Aşa încât, sfidând toate calculele hârtiei, poeta a desfăşurat în tot acest timp o activitate creativă incredibilă, ca poetă, eseistă, publicistă, romancieră, dar şi ca editor. Ar fi fost prea deajuns pentru un om talentat, în condiţii optime de sănătate şi liber de grijile sâcâitoare ale zilei, să fi scris doar cele 10 cărţi de poezie pe care le-a publicat Aura Christi în aceşti nici douăzeci de ani - nu am luat în calcul antologiile, reeditările, care sunt numeroase şi presupun o muncă în plus, greu cuantificabilă; ar fi fost prea de-ajuns doar cele 8 volume de eseuri şi publicistică; sau cele 7 masive romane. Trecute toate acestea în contul unei persoane de fragilitate extremă, chiar nemailuând în calcul urieşeasca muncă editorială la revista Contemporanul, la cele două edituri, la Fundaţie - a se avea în vedere lansările, ciclurile de conferinţe din ţară şi din diferite alte ţări ale arealului mediteranean, prestaţia Aurei Christi pare improbabilă, de natura neverosimilului. Să punem toate aceste înfăptuiri pe seama învăţăturii preluate de la Maestrul său declarat, romanicerul Nicolae Breban, ar fi prea simplu. Căci dacă lecţia este lesne de însuşit, trecerea ei în practică devine o problemă de viaţă şi de moarte. Este chiar modul în care Aura Christi abordează chestiunea vocaţiei sale: Totul - şi ceva în plus!
Ce-i drept, arta nu este privilegiul celor cu sănătate de stâncă, ci numai voinţa de stâncă este operaţională aici. Arta nu este nicicum privilegiul premianţilor, până la urmă. Considerată de cei care, asemenea subsemnatului, urmăresc cu atenţie mişcarea literară din ţară, drept una dintre scriitoarele de primă linie ale începutului de mileniu, o voce puternică, inconfundabilă; receptată corect, dacă nu de-a dreptul entuziast de critica acestor decenii, totuşi unanimitatea de opinie nu se realizează nici în acest caz de excepţie; mai trebuie adăugată doar observaţia că unanimitatea în artă este în sine suspectă. S-ar plictisi şi Dumnezeu de aplauzele orchestrate ale întregii critici literare. "Pe arii restrânse", cu o exprimare a meteorologului, pot fi identificate şi în cazul Aurei Christi contestări durabile (ce se vor nuanţate), după cum se constată şi unele tăceri nominale. Sunt, veţi înţelege, contemporanii noştri care "au văzut multe la viaţa lor" şi s-au resemnat că "Minuni în vremea noastră nu văd a se mai face...". Sigur, omul este măsura tuturor lucrurilor, dar, aş adăuga: nu şi măsura celorlalţi semeni, care musai să-şi cunoască locul, altfel îi vom pune noi la punct...
Dacă însă nu ţii neapărat ca lumea să intre pe calapoadele de tine meşterite, nici în patul lui Procust al criticii inflexibile, ci pur şi simplu deschizi o carte de versuri a Aurei Christi şi te laşi ademenit de topii ei insidioşi; dacă deschizi unul dintre romanele sale şi de la un rînd la altul vraja se instituie şi parcă fără voie îţi spui că onirismul nu este proprietatea exclusivă a Cărtărescului; dacă intri în arena luptei de idei din cărţile de eseuri ale aceleiaşi Aura Christi, va trebui să admiţi că literatura română a acestui moment îşi face fără greş şi fără complexe datoria ce-i incumbă, aflată ca dintotdeauna pe mîini bune, anume pe mîinile celor care îşi pun la bătaie nu doar talentul, ci întreaga lor fiinţă, cu tot ce are dânsa unic şi sublim.

Cărţi de poezie:  De partea cealaltă a umbrei,  1993;  Împotriva mea,  1995;  Ceremonia orbirii, 1996,  Valea regilor,  1996,  Nu mă atinge,  1997;  Ultimul zid,  1999;  Elegii nordice,  2000;  Cartea ademenirii,  2003;  Grădini austere, 2011;
Cărţi de eseuri: Fragmente de fiinţă,  1998;  Labirintul exilului,  2000;  Celălalt versant, 2005;  Exerciţii de destin, 2007,  Religia viului, 2007;  Trei mii de  semne,  2007;  Banchetul de litere;  Sfera frigului;  Problema evreiască; Fr. Nietzsche. Vocaţia Suferinţei, 2013; 
Romane:  Tetralogia  Vulturi de noapte: Sculptorul, 2001; Noaptea străinului, 2004; Marile jocuri, 2006; Zăpada mieilor, 2007; Casa din întuneric; Cercul sălbatic, 2010;
Premii literare.  Ca într-un galop de sănătate, ce pare să ignore contextul, protagonista şi-a adjudecat o întreagă colecţie de premii literare, care de care mai prestigioase: Premiul pentru poezie al Ministerului Culturii, 1993; Premiul pentru poezie al Academiei Române, 1996; Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor şi al Editurii Vinea, 1997; Premiul pentru eseu al Uniunii Scriitorilor din Moldova, 1998; Premiul pentru poezie "Ion Siugariu", 1999; Premiul pentru roman al revistei Tomis şi al Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor, 2001; Premiul pentru poezie al revistei Antares, 2003; Premiul pentru roman al revistei Convorbiri literare, 2004; Premiul Autorul Anului 2006 al Asociatiei Publicatiilor Literare şi Editurilor din România.



Poezia zilei: Aura Christi
Ah, litere, cuvinte

Suntem vorbirea unui zeu
Ce și-a lăsat templul pe munte,
Bate pământu-n lung și-n lat,
Amar clădind din sine-o punte

Spre tot ce și-a dorit să fie,
În timp ce peste nalte vârfuri
O, nu era decât tăcere,
Iar liniștea vuia în gânduri.

Ah, litere, cuvinte suntem
Și drum spre templu disperat,
Privire-a zeului de aer,
Templu al clipei, de bazalt!

(din Sfera frigului, 2011)

Alţi scriitori:
Traian Şelmaru, n. 1914

Al. Andriescu, n. 1926 





Ședință extraordinară a Consiliului USR.  Au fost excluși 6 scriitori...


Comunicatul USR:


Miercuri, 11 ianuarie 2017, s-a reunit în ședință extraordinară Consiliul Uniunii Scriitorilor din România. Necesitatea reunirii Consiliului Uniunii Scriitorilor din România în ședință extraordinară a fost dată de convocarea unei pretinse întruniri a „Adunării Generale a U.S.R.” din data de 07.01.2017 (la care au participat 16 membri și nemembri ai U.S.R.), prin care s-ar fi luat hotărâri cu privire la organizarea și funcționarea Uniunii Scriitorilor din România.
Consiliul U.S.R. a votat, în unanimitate, invalidarea pretinsei „Adunări Generale” desfășurate nestatutar în data de 07.01.2017, precum și invalidarea, printr-o Decizie, a tuturor pretinselor hotărâri adoptate în cadrul „Adunării Generale” nestatutare din 07.01.2017.
În urma raportului prezentat de Comisia de Monitorizare, Suspendare și Excludere, întrunită în temeiul art. 3 din Regulamentul C.M.S.E., Consiliul Uniunii Scriitorilor din România a votat în unanimitate excluderea din U.S.R. a următorilor 6 membri (pentru încălcarea art. 16 și următoarele din cap. 5 din Statutul U.S.R.): Catia Maxim, Mugur Grosu, Radu Aldulescu, Dinu Adam, Ioan Vieru, Adrian Lustig.


Ion Lazu - Iarna de pe strada mea...