marți, 17 octombrie 2017

Scriitorul zilei, Ştefana Velisar-Teodoreanu, n. 17 oct. 1897 - d. 30 mai 1995
  Ștefan Dimitrescu - Lili Teodoreanu.png
      
Fiică a unui celebru jurist şi diplomat Ştefan Lupaşcu şi al unei profesoare din Elveţia, venită în Moldova  ca institutoare în casele unor mari boieri, a făcut şcoala primară la Paris, apoi şcoala Delavrancea din Iaşi, (Barbu Şt. Delavrancea era căsătorit cu sora tatălui ei), şi-a continuat studiile la Şcoala centrală de Fete din Bucureşti. În 1918, în casa fetelor Delavrancea îl cunoaşte pe Ionel Teodoreanu, cu care se va căsători în 1920. Vor avea doi copii. Formată în cercul de la Viaţa românească, admirată de Ibrăileanu şi Sadoveanu, indicată cu apelativul Doamna Lily, va debuta foarte târziu, nicidecum la Viaţa românească (unde mi se pare că nu a publicat niciodată!) cu însemnări şi proze poematice, sub pseudonimul Ştefana Velisar, la Bilete de papagal. Frumoase dovezi de delicateţe, de demnitate, cum mai rar se întâlnesc în viaţa literară. 
Universul prozelor autoarei este cel al "medelenilor", tema copilăriei la ţară, în domeniul mirific, în vreme de vacanţă, deşteptarea conştiinţei de sine a adolescentului, primii muguri ai iubirii. Mai puţin convingătoare şi personală în Calendar vechi, 1939, în schimb cu Viaţa cea de toate zilele, din viaţa de familie provincială, autoarea face dovada neîndoielnică a talentului său. Numită de poetul Ştefan Neniţescu "cea mai talentată dintre Teodoreni". Cu Viaţa cea de toate zilele, 1940  a luat Premiul Academiei. Cloşca cu pui, 1941 este o culegere de schiţe, portrete literare şi evocări, pe teme colorate etnografic, texte publicate mai întâi în Bilete de papagal. Romanul Acasă, 1947, îmbinând notaţia realistă cu evocarea nostalgică a copilăriei şi adolescenţei a fost urmată de evocarea lui Ionel Teodoreanu în ciclul Ursitul, scrisă după dispariţia în 1954 a lui Ionel Teodoreanu.
A tradus singură sau în colaborare din marii scriitori ruşi: Goncearov, Sibiriak, Tolstoi (Hagi Murad, Sonata Kreutzer), Turgheniev, Bunin, Gorki, Dostoievski, Leonid Andreev, Axionov.
Înrudirea cu Delavrancea ar explica longevitatea neobişnuită a Ştefanei Velisar (98 ani) dar şi a verişoarei sale Cella (104 ani), cea care a contribuit, în 1918 la unirea celor două destine teodorene. Prieteni de familie cu Ion Pillat, Teodorenii au fost naşi de cununie ai perechii Ion-Cornelia Pillat. În vremea prigoanei împotriva Piei Pillat şi a soţului acesteia Mihai Fărcăşanu, notoriu liberal, Doamna Lily i-a adăpostit pe cei doi în casa din Intrarea Eminescu, până la părăsirea ţării de către cei doi soţi hăituiţi  A urmat o îndelungă corespondenţă Pia Pillat-Ştefana Velisar, de o inegalată frumuseţe a stilului epistolar.
P.S. Ștefanei Velisar și lui Ionel Teodoreanu le-am pus o placă memorială la adresa mai sus pomenită.

Citeşte mai mult:  http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98tefana_Velisar_Teodoreanu
http://www.memoria.ro/?location=view_article&id=979
http://www.evenimentul.ro/articol/tefana-velisar-teodoreanu.html
http://www.crispedia.ro/Stefana_Velisar_Teodoreanu

Opera literară: Calendar vechi, Bucureşti, 1939; Viaţa cea de toate zilele, Bucureşti, 1940; ediţie îngrijită şi prefaţă de Aurel Martin, Bucureşti, 1969; Cloşca cu pui, Bucureşti, 1941; Acasă, Bucureşti, 1947; ediţie îngrijită şi prefaţă de George Gibescu, Bucureşti, 1972; Ursitul, Bucureşti, 1970; Căminul, Bucureşti, 1971; Poveste cu „ocei", cu ilustraţii de Marcela Cordescu, Bucureşti, 1975; Şoapte întru asfinţit, Bucureşti, 1981.


Alţi scriitori:
Dragoş Protopopescu, n. 1892
Al. Dima, n. 1905
Marin Diaconu, n. 1937
Romulus Guga, n. 2 iunie 1939 - d. 17 octombrie 1083.



Poezia zilei, ion lazu


Sonetul mizantrop    

Ce mic e omul.  Greu să-i afli rostul
Când simţi ce ne-nsemnată-i e făptura...
Şi totuşi, se îndeasă, dă cu gura,
Şi-o halcă-ar vrea din tortul ce-i al vostru.

Te tragi din cale-i, asta e figura:
Să-i fii departe, să nu-i ieși în faţă.
Şi trece-o zi până să scapi de greaţă
Că te-a spurcat doar cu căutătura...

Dar zece paşi de-ntinzi în ceea parte,
Din zmeu-zdrahon se face-o gâză mică
Şi-n lumea-i, la proporţii de furnică,
El smulge, cară, taie şi împarte.

Ce mic e omul... Dar ce-nalt necazul
Cu care-ți umple casa și pervazul...



Ion Lazu: Toamna, drum în câmpie...













luni, 16 octombrie 2017

Scriitorul zilei, Simion Mehedinţi, n. 16 oct. 1868 - d. 14 dec. 1962   

                           
Al unsprezecelea şi ultimul copil al unui dascăl bisericesc din Soveja-Vrancea, dintr-o familie cu tradiţii preoţeşti, viitorul mare savant geograf, pedagog, academician, politician şi scriitor a făcut şcoala primară în comuna natală şi în cea vecină Vidra, a mers la Seminarul teologic din Roman, s-a mutat la cel din Bucureşti, a ajuns la Liceul din Focşani şi a reuşit să-l termine la Sf. Sava din Bucureşti, cu bacalaureatul în 1888. Mereu premiant, mereu neajutorat material... Se înscrie la Facultatea de matematici, căci se remarcase ca elev strălucit, dar e nevoit să abandoneze. Apoi câştigă o bursă la Şcoala Normală Superioară şi îşi poate continua studiile la Litere şi Filosofie din Bucureşti, secţia geografie. Licenţa în 1892, Magna cum Laude. Devine profesor la liceul din Focşani, dar o bursă primită la recomandarea lui Al. Odobescu îl ajută să-şi perfecţioneze studiile la Paris, 1892-1893, apoi la Berlin şi Leipzig, 1894-1896. Revenit în ţară, la recomandarea lui Titu Maiorescu devine profesor la catedra nou înfiinţată de Geografie, unde va fi profesor vreme de 38 de ani, până la pensionarea din 1938. A reorganizat învăţământul în domeniul geografiei, practic la toate nivelele şcolare; a scris manuale pentru fiecare treaptă de învăţământ.
Geograf de talie mondială, geopolitician, pedagog, creator de şcoală în Geografie. S-a ocupat de geografia istorică, de antropologie, de etnografie. Începută în 1900, cercetarea sa în domeniul ştiinţei geografice a fost desăvârşită printr-o lucrare monumentală Terra, 1930, care nu este un curs, nici doar un tratat, ci o întreprindere de mare anvergură, deschizătoare de drumuri, căci valorificând toate cuceririle ştiinţei geografice din Apus şi găsind răspunsuri în premieră la multe din problemele acestei ştiinţe. I-a definit domeniul, compartimentele, a insistat asupra faptului că este vorba despre o interacţiune dintre cele patru geosfere: pământul, biosfera, oamenii şi atmosfera. Există o geografie fizică, una economică, una istorică, una demografică etc. A creat o pleiadă de discipoli geografi, printre care îi numim pe George Vâlsan, C. Brătescu, Vintilă Mihăilescu, Ion Simionescu.
Autor a peste 350 titluri în cercetarea ştiinţifică, a fost un literat de mare clasă, căruia Titu Maiorescu nu a ezitat să-i dea în grijă revista Convorbiri literare, unde S.M. a fost director din 1907 până în 1921. A condus revista Duminica poporului, între 1914 şi 1933. Mereu dedicat ideii de a ridica poporul prin cultură, ştiinţă, dar și prin legi şi instituţii corespunzătoare; în 1918 devine Ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice în România Mare. Academician din 1915, şi-a ţinut discursul de recepţie abia după război, cu o temă din etnografie: Caracterizarea unei naţiuni prin uneltele de muncă. Ştiinţa, şcoala şi profesorul, viaţa, munca, familia, au fost mereu în atenţia sa. A fost unul dintre organizatorii învăţământului în România, a ţinut numeroase conferinţe. A vorbit despre civilizaţie dar şi despre cultură; despre şcoala muncii; despre importanţa asimilării învăţăturilor din Evanghelii. Academizant, tradiţionalist, a fost unul dintre luminătorii naţiunii, a aderat la Mişcarea legionară. În 1946 a ţinut ultimul discurs la Academie. Tot în 1946 a publicat o carte de confesiuni: Premise şi concluzii la Terra. Ca scriitor s-a remarcat prin volumul Oameni de la munte, 1920. A lăsat o moştenire culturală de excepţie, în cel puţin patru direcţii diferite: în domeniul ştiinţei, o monografie inestimabilă despre Titu Maiorescu (probabil cu date furnizate chiar de acesta), o lucrare Primăvara literară despre cei mai mari scriitori de la Junimea şi amintitele confesiuni, cu întoarceri la tărâmul mirific al satului Soveja, unde îşi au obârşia opţiunile de-o viaţă ale acestui mare român. După instaurarea regimului comunist (era deja octogenar!), a fost marginalizat, până la moarte (trecuse de 96 ani…), trăind pe sponci, schimbând domicilii; studiile, manualele i-au fost interzise. Numai conștiința faptului că își pusese întreaga râvnă de-o viață în slujba națiunii sale îl va fi întărit în restriștea destinului.  Unul dintre eroii culturali ai românilor.

Citeşte mai mult: http://ro.wikipedia.org/wiki/Simion_Mehedin%C8%9Bi
http://www.crestinortodox.ro/parinti/simion-mehedinti-savantul-geograf-pedagogul-crestin-97580.html
http://www.crispedia.ro/Simion_Mehedinti



Alţi scriitori:
Moldav, n. 1907
Lidia Bote, n. 1924
Valeriu Filimon, n. 1931
Gib I. Mihăescu, n. 23 aprilie 1894 - d. 16 oct.1935
Al. Claudian, m. 1962
Leon Leviţchi, m. 1991 



Ion Lazu - Amintiri din Buzău și Pârscov, I 



Buzăul vechi, zona pietonală Corso

Monumentul 1907, de Cornel Medrea


Monumentul eroilor din Decembrie 1989

”Hai să te fac un tribunal!”













duminică, 15 octombrie 2017


Nicolae Jianu, n. 12 nov. 1916  - d. 15 oct. 1982
         
      
Fiul unui agronom (numele oficial Nicolae Popescu), s-a născut la Fălticeni, unde a făcut gimnaziul, aici a început şi liceul dar l-a terminat la Arad, bacalaureatul în 1939, după care s-a înscris la Litere şi Filosofie în Bucureşti, luându-şi licenţa în 1943, şi devenind profesor de filosofie la liceul Sf. Gheorghe din capitală. Din 1939 era redactor la Curentul, din 1944 devine redactor la Flacăra, apoi trece la Gazeta literară, Luceafărul, şi ajunge la Televiziune în perioada 1969-1970.
Debutase ca elev în 1936 cu poezii la Adevărul literar şi artistic. După instaurarea regimului comunist, scrie "pe linie" proze realist-socialiste-proletcultiste, temele fiind lupta de clasă cu reacţionarii fostului regim, construirea socialismului, eroul colectiv. Din 1962, cu volumul de nuvele Veneau din întuneric, abordarea se schimbă, personajele capătă individualitate, se pătrunde în psihologia omului în confruntare cu timpul, cu trecutul.  O impresie deosebită produce proza de factură realist-magică Muntele şi treisprezecele, bine condusă, sub semnul unei mitologii apăsătoare.  În rezumat, un prozator care la un moment dat a ocupat un loc în prim-planul literaturii, producând proze  ce răspundeau aşa-zisei comenzi sociale. În ultima sa fază, probabil influenţat de ideile naţionaliste ceauşiste dar şi de tendinţele romanului  apusean, a scris proze ce merită atenţia istoricului literar.
Opera literară:   Ucenicul Năsturaş descoperă viaţa, 1949;  Viforul, 1950; Acasă,1951; Cumpăna luminilor,   1952; Filonul 25, 1954;  Izvorul roşu, I,  1955; Fecior de suflet, 1956; Unul de la „Neptun", 1956;  Drumul spre cer, 1957; Veneam din întuneric,  1962; O întâmplare în munţi 1963; Era ceaţă pe Tisa, 1965; Pământul era viu, I-II, 1966; Alge, 1967; Sfârşitul  Singurătăţii, 1967; Iubire, 1968;  Manechine,  1970;  Cvartetul alb, 1973; Timpul rămâne tânăr, 1973;  Echinox 1977;  Mai erau câteva ceasuri,  1983.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Nicolae_Jianu


Poezia zilei: Radu Cârneci, n. 14 februarie 1928
Limba Domnitoare
... asemeni ierbii, pururea stăpână
mereu înţelepţindu-se, fântână
învăluind în sunete celeste
adâncul de putere şi aceste
lumini care-n lumina-i se adună
asemeni ierbii pururea stăpână...

...izvor de cer şi de pământ izvoare
noi am învins prin Limba Domnitoare
păstrând iubiri, rostindu-le-n iubire;
Cap-Voievod sfinţind în mânăstire
şi un cioban zidindu-se-n odoare:
izvor de cer şi de pământ izvoare...

...cale lactee stirpea mea latină
spirală împlinindu-se-n regină                                                  
mari frumuseţi în vârf cu nestemate
iar între ele imnele carpate
rotindu-se-n culoarea lor divină:
cale lactee stirpea mea latină...
1 decembrie 1987
 (din Biblioteca de sentimente, Ed. Anamarol, 2013)

Alţi scriitori:
Traian Lalescu, m. 1976





Ion Lazu: Casa memorială Vasile Voiculescu din Pârscov: 
Premii la cel de al XXVIII-lea concurs național de creație literară; reviste, cărți, autografe...

Primăria din Buzău