joi, 28 martie 2024

 28 martie: Daniel Turcea, n. 22 iulie 1945 - d. 28 martie 1979

 

Isihia

 

Sfanta iubire

-căci în jurul inimii roteşte acoperământul

Întunericului

cel ce cere va lua

cu faţa descoperită (adică omul dinăuntru)

oglindind

Slava Domnului

 

nu aripi trupești ca ale păsărilor

ci ale Duhului, chemând, ușurând, 

cu aripi inteligibile.

Cel nesfârșit și fără trup se micșorează pe Sine

din Bunătate nesfârșită.

 

Trupul acesta subțire s-a îmbrăcat

prin ochiul care vede.

 

Mai mult decât să arzi pe rug

rug ți-e și trupul de-l

desparți de suflet

și-l însetezi de patimă și somn.

 

Mai mult decât să-l lași să muște biciul

din trup, pentru că nu poți nici șopti

că Dumnezeu e numai o părere

că nu-i în tine

și decât tine nu-i adevărat, 

 

Mai mult decât să crești ca o fântână

între nisipuri

este să ai milă

de cel sărac, de cel

ce are

de tine, 

de cuvântul

de lumina

privirii

blânde, sau

de hrana ta mai multă lipsă, 

căci dăruind, lui Dumnezeu te asemeni.

 

***

 Unul dintre cei mai mari poeţi creştini ai secolului XX, cum a fost considerat în postumitate (căci nu a trăit nici 34 de ani) Daniel Turcea s-a născut la Tg. Jiu, şi-a terminat liceul la Piteşti şi a urmat Institutul de Arhitectură din Bucureşti, absolvit în 1968, an în care a şi debutat în revista Amfiteatru. Onirismul de care a părut să se afilieze era de fapt  o desprindere decisivă de cursul impus al poeziei acelor vremuri, era căutarea unui drum spiritual spre credinţă. A debutat editorial cu Entropia, 1970, la Cartea românească, sub redacţia lui Mircea Ciobanu, care i-a mai publicat în 1978 volumul Epifania, iar în 1982 l-a inclus în prestigioasa colecţie Hiperion, alături de cei mai importanţi tineri poeţi ai momentului; un volum impresionant, consistent, de 350 pagini, cuprinzând tot ce scrisese poetul, inclusiv un grupaj substanţial de inedite. În 1991 i s-a editat volumul Iubire. Înţelepciune fără sfârşit, cu prefaţă de Valeriu Cristea.

 

 

Ion Lazu: Poezia Daniel. 

 

Întinsesem pe jos pagini de ziar

să nu-i murdăresc gazdei preşurile – 

aşa e obiceiul – şi pe-aici rar să nu plouă-n vreo zi 

 

Păşind neatent şi privind la fel 

Văzui pe jos un ochi rotund, 

o mustaţă naivă şi m-am aplecat să citesc:  

Poeme de Daniel Turcea

Le-am citit cu atenţie, cum şi meritau: în genunchi.

Ştim: poetul e desăvîrşit, e pur şi e, vai, în cealaltă lume deja

un an de cînd ne-a părăsit… 

Ne-am despărţit ca ieri, după un drum pînă

în Piaţa Romană, acum cincisprezece ani.

Am să iau ziarul de pe jos şi am să-l pun 

în perete: pagina aceasta e ca o icoană,

desenată cu infinită durere, un pronaos ridicat din evlavia

din renunţarea celui ce-a înţeles că numai trupul său

va să moară…

       1980, Păuşeşti-Măglaşi, Vâlcea 

 

*** 

În cartea de confesiuni în dialog epistolar Himera literaturii, Ed. Curtea Veche 2007, poetul Ion Murgeanu mărturiseşte a fi fost prieten şi vecin de cartier cu Daniel Turcea. Seara târziu sau noaptea de-a binelea, se întorceau pe jos din centru în Balta Albă şi se tot plimbau de la blocul unuia la al celuilalt, discutând cu fervoare despre Poezie, despre Credinţă. Ambii fiind învăţăcei ai părintelui Constantin Galeriu. În aşa fel că acestora doi şi lui Mircea Ciobanu le-a dedicat Ion Murgeanu eseul Iisus, o carte unică în literatura română, reeditată la Ed. Ideea europeană cu titlul Viaţa lui Iisus.

*

Am pus o placă memorială pentru Daniel Turcea pe fațada unui bloc din Bdul Baba Novac colţ cu Câmpia Libertăţii (la marginea parcului IOR.)

 

 

Alţi scriitori:

Al. Kiriţescu, n. 1888 – d. 9 aprilie 1961

Victor Felea,  24 mai 1923 -m. 28 martie 1993

Eugen Ionescu, 26 nov. 1909 – 28 martie 1994 





 

miercuri, 27 martie 2024

 

Funeraliile lui Nicolae Manolescu  - ieri, 26 martie, la Cimitirul Sf. Ioan din Rm. Vâlcea

Ieri dimineață, la ora 8:30 am pornit cu un autocar ultramodern de la sediul Uniunii Scriitorilor (ar fi trebuit să fie două autocare, însă lumea nu s-a înghesuit: drum lung, obositor, și nici noi nu mai suntem ce-am fost, cât o să mai fim...). Deci, nu mai mult de 30 participanți, în acel autocar. Drum lung, cum mă și gândisem - și numai ca să ieșim din București, la autostradă, ne-a luat vreo oră... Și apoi, în viteză, pe autostradă. Vreme bună altfel, cer senin de la un capăt la altul al zării...


Și, ce-i drept, Natura își vede de-ale ei,  s-au trezit din somnul iernii toate tufișurile, toți zarzării de pe versanți... Iar în crengile negre ale tuturor copacilor se simte uriașa presiune care va însemna explozia verde a lui Aprilie. Risipei se dedă Florarul, vorba lui Blaga.

 
Ajunși la Rm. Vâlcea, am traversat frumosul burg, poate cel mai dichisit din toată Oltenia, oricum al doilea ca importanță după Craiova, lucruri pe care le discutam cu cel de lângă mine, nimeni altul decât poetul și editorul de faimă Nicolae Tzone, de care mă leagă o veche colaborare, căci am fost redactor-șef la editura Vinea preț de 8 anișori... Am descins din autocar și am intrat în capela din cimitir, de fapt o adevărată biserică impozantă, semn că nu ne aflăm în vreun târg oarecare ci într-o capitală regională.  Lume luminată, abia dacă ne-am făcut loc printre cei deja masați în naosul bisericii. Slujba de înmormântare deja începuse, sobor de 6 preoți în odăjdii de mare ținută, iar în stânga naosului se ghicea o grupare de diaconi, voci de mare frumusețe, bași și baritoni - un adevărat privilegiu să asiști la o asemenea slujbă. Spre sfârșit, cel mai prestigios dintre preoți, arhiepiscopul din zonă, a dat glas unei evocări foarte detaliate, pe cât de pertinente, a personalității acad. Nicolae Manolescu, cel mai important critic și istoric literar de după Al Doilea Război Mondial, profesor universitar, academician, președinte al Uniunii Scriitorilor vreme de 19 ani, deci încă din 2005. Alte discursuri, -am zis, nu și-ar mai avea rostul, ar fi redundante. Ne-am rânduit în jurul sicriului spre a ne lua adio de la marele critic. . Am ieșit din biserică, a fost scos sicriul și toți am mers în cimitir, unde a avut loc o nouă slujbă și apoi coborârea sicriului în pământul care ne va primi pe fiecare dintre noi, la momentul hotârât acolo, sus...



 
 În curtea bisericii, uitam să spun, ne-am revăzut cu scriitorii și intelectualii vâlceni și din alte burguri megieșe: Pitești, Sibiu, Drăgășani, Curtea de Argeș ș.a. Felix Sima cu Carmen a lui, Ioan Barbu, Petre Cichirdan, Ioan St. Lazăr, Dumitru Augustin Doman, alții și alții. Dar și bucureșteni de-ai noștri, pe care îi revăd în această prea-tristă împrejurare... Printre aceștia, Peter Sragher, președintele filialei de traduceri literare, dar și H.R. Patapievici, dar și Mihai Prepeliță, scriitorul basarabean ajuns la ani 90 ! Nu prea am zărit președinți ai celor 18 filiale de scriitori din țară, doar pe Adrian Popescu de la Cluj, venit cu soția și pe Mihai Firică de la Craiova. Și se întâmplă că, trecând ani și decenii, eu care am lucrat ca geolog vreme de multe campanii în nordul Olteniei și pentru aprovizionare veneam săptămânal la Rm Vâlcea, ca singură soluție de supraviețuire în prea-triștii ani șaptezeci-optzeci, deci după acest șir de ani care ne-a marcat pe toți, iar pe alții i-a eliminat de pe listă, unele persoane cu greu le-am recunoscut/identificat, iar numele unora mi-au rămas obscure... Veniți cu alte mijloace de transport: Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii, Gabriel Chifu, fostul ministru al culturii Ionuț Vulpescu. O surpriză, dl Livius Ciocârlie, cândva timișorean, iar de câteva decenii bucureștean... În drum spre autocarul nostru, am depănat amintiri din vremea când mergeam la Mogoșoaia, în fiecare duminică, la concertele minunate din sala scoațelor, de la parter. A rămas stabilit că vom merge la Mogoșoaia, doar să ne plimbăm prin grădină. 




 


 



Ne-am regrupat la autocar și am făcut drumul până la un restaurant al cărui nume nu-l știu, undeva pe o colină din împrejurimile Râmnicului de Vâlcea.


La festinul solemn, tratații din belșug. Numai că... numai că nici noi nu mai suntem hămesiții de altădată. carafe de țuică de prună extraodrinară, din care vom fi gustat cu toții, carafe de vin roșu și gălbior, dar nici cu vinurile nu ne-am îndemnat, au rămas carafele aproape pline pe mese... Spre sfârșit, a rostit o scurtă cuvântare poetul Mihai Prepeliță, poate tocmai ca să ne pătrundem de adevărul că literatura română, cultura acestui popor se întinde mult dincolo de granițele vremelnice ale țării...
Și ne-am regrupat la autocar, pentru drumul de întoarcere la București, de nu cumva o filmare cu sens invers, cum ar fi putut să ne pară... Luminile se schimbaseră pe cealaltă parte a cerului, date la minim, că nici fotografii nu se mai puteau face, spre atestare.... Și astfel se sârși ultima zi pământeană a marelui critic și istoric literar acad. Nicolae Manolescu. Fie-i țărâna ușoară, cum se spune în asemenea împrejurări...




***


27 martie: Pompiliu Marcea, n. 28 octombrie 1928 - d. 27 martie 1985

 


Dintr-o familie de ţărani gorjeni (sat Colibaşi, la vest de Tg, Jiu), îşi face şcoala primară în satul natal, urmează o şcoală normală la Tg. Jiu, apoi Filologia la Bucureşti, fiind reţinut la catedră şi făcând carieră universitară, treaptă după treaptă. Cu un doctorat în 1967. Cu dosar curat şi cu psihologia celui recunoscător că i s-au deschis porţi nesperate, îşi face dovada ataşamentului faţă de ideile comuniste. De altfel a beneficiat de lectorate în multe oraşe din vest, iar la revenire a fost promovat printre diriguitorii culturali la cel mai înalt nivel. Primul volum este chiar pe linie, despre realismul socialist în opera lui Alexandru Sahia. Se va ocupa mai apoi de opera lui Ioan Slavici, de opera lui Sadoveanu, se va implica în controversele privind teoria şi practica actului creator în literatura noastră. Uneori cu curaj, uneori riscând să-i supere pe ceilalţi culturnici. Cărora le-a şi venit rândul să-i ia locul, în veşnicele primeniri de cadre la vârf. Fiecare îndrăzneală se plătea, trecută cu grijă în dosar. Insistase asupra episodului Cernica din viaţa tânărului Sahia. Dăduse semne de înţelegere în privinţa "închisorilor mele" de Slavici. Fusese permisiv în privinţa lui Maiorescu, pledase pentru publicarea integrală a articolelor politice eminesciene. Propusese spre publicare scriitori "pătaţi", pe Vladimir Streinu îl promovase Director la Editura pentru literatură (ce-i drept, n-a rămas decât un an...). Destule îndrăzneli care au putut deranja. O moarte oricum prematură, nelipsită de semnul întrebării.

Opera: Alexandru Sahia,  1961; Ioan Slavici, Bucureşti, 1965; „Convorbiri literare" şi spiritul critic, Bucureşti, 1972; Lumea operei lui Sadoveanu, Bucureşti, 1976; Umanitatea sadoveniană de la A la Z, Bucureşti, 1977; Lecturi fidele, Bucureşti, 1979; Mihail Sadoveanu. 100 de ani de la naştere, Bucureşti, 1980; Varietăţi literare, Craiova, 1982; Concordanţe şi controverse, Bucureşti, 1983; Atitudini critice, Bucureşti, 1985. Antologii:   Naţional şi universal, Bucureşti, 1975.

 

 

Alţi scriitori:

Aurel Ciocanu, n. 1943

Ioan Es. Pop, n. 1958

marți, 26 martie 2024

 26 martie  Felix Aderca, n. 26 martie 1891  - d. 12 decembrie 1962

     



 

Născut în localitatea Puieşti-Vaslui, a început liceul la Craiova dar nu l-a dus la capăt. Fire independentă, a năzuit să-şi creeze un drum propriu. Tentativa din 1914-1915 de a se stabili la Paris a eşuat. Măcar Al. Macedonschi reuşise să publice acolo câteva plachete de versuri... Revine în ţară, şi, deşi evreu de origine (numele real Zelicu Froim Adercu) participă la război ca soldat, este decorat. (Asta îl va ajuta să scape, în perioada legionară, de detaşamentele de muncă.) Din 1920 se mută la Bucureşti şi până în 1940 este funcţionar la Ministerul Muncii. Foarte activ în viaţa literară, ataşat Sburătorului şi patronului său Eugen Lovinescu, deschis spre toate influenţele moderniste, actant de primă linie al vieţii literare interbelice, omniprezent, foarte cunoscut în breaslă, militând pentru impunerea la noi a unor Proust, Mallarme, Paul Valery, a ajuns să creadă despre sine că este realmente iniţiatorul unor curente literare nu numai la noi ci în lume.

Publicase la Craiova câteva plachete de versuri, în registru simbolist, cu titluri şocante, de exemplu: Stihuri venerice, care nu au reţinut atenţia. Acum colaborează la nenumărate reviste ale vremii, neţinând seama de orientarea politică a acestora. Romane: Ţapul, 1921, Femeia cu carnea albă, 1927, cărţi de eseuri: Mic tratat de estetică, 1929, piese de teatru, dintre care doar una pusă în scenă şi care nu a prea convins; Felix Aderca, scriitor prolific, divers, proteic, a dat şi alte romane precum Omul descompus şi Oraşele scufundate (subiect de anticipaţie), dar nu a dat marea carte care să rămână. Poate capodopera sa ar fi Mărturia unei generaţii, carte de interviuri, 1929, care dă seamă despre mişcarea literară avangardistă de la noi de după primul Război Mondial.  Pensionat în 1948, în mod neaşteptat a avut nenumărate frecuşuri cu cenzura comunistă, cu editurile. Paralizat după un accident de circulaţie, s-a stins în 1962, probabil convins că Regimul nu este ceea ce visaseră militanţii de stânga.

Nici o referire la Felix Aderca la orele de literatură română din liceu. În mod evident, nu se plasase corect pe linie; şi, desigur, i-o luaseră alţii înainte, mai versatili, oportunişti. În schimb la editura Vinea (unde am fost redactor-şef preţ de vreo 10 ani), care în aceste ultime două decenii de după "evenimente" s-a ocupat intens de reeditarea literaturii de avangardă şi de actanţii acesteia, Felix Aderca devenise, alături de Saşa Pană, un autor de referinţă.

 

 Aflaţi mai mult: http://www.autorii.com/scriitori/felix-aderca/

*

Am pus o placă memorială în str. Sf. Constantin, nr. 31 A, zona Schitu Măgureanu. Imaginea casei apare şi în albumul  Literaturile Bucureştiului, ed. MNLR, 2010.

 

 

 

 

 

Alexandru Ciura, n. 15 nov. 1876 - d. 26 martie 1936

 



De felul lui din Moţime, îşi face studiile gimnaziale-teologice la Blaj şi Sibiu, continuate la Budapesta, de unde va reveni ca profesor la Sibiu, Blaj şi la liceul Gh. Bariţiu din Cluj. Încă la studiile budapestane fiind, fondează împreună cu Octavian Goga şi A.P. Bănuţ revista Luceafărul, 1902, care din 1906 se strămută la Sibiu. Colaborează şi la alte reviste cu nuvele, foiletoane, traduceri. De orientare naţionalistă, cum altfel?, va fi unul dintre principalii militanţi pentru Unirea din 1918, redactând textul apelului pentru Adunarea din Câmpia Libertăţii. Într-un cuvânt, omul potrivit la locul potrivit (pentru cei ce militează din toate forţele sufleteşti pentru neam şi ţară). Casa memorială Al. Ciura de la Blaj - Mica noastră Romă, îi nemureşte numele şi faptele.

Ca nuvelist, a relatat aspecte din primul război mondial, când ardelenii de sub Austro-ungari erau nevoiţi să combată împotriva fraţilor de dincoace de Carpaţi. Fraţii în război, 1916,  Sub steag străin sunt titluri în sine grăitoare. A scris despre Eminescu şi Coşbuc, despre Vasile Lucaciu, despre Avram Iancu. A tradus câteva romane.

Un cultural, un militant am spune astăzi. De fapt un soldat ce s-a jertfit pentru Idee. Unul dintre cei mulţi. Necesari. O literatură nu se constituie numai din scriitori excepţionali. Există un "freatic" pe care se edifică marii arbori ai culturii. Azi un nume aproape uitat, cum se întâmplă. Reeditat în 1966; prezent în DSR  editat de Mircea Zaciu şi colaboratorii.

Şi apoi: există un liceu în Blaj ce-i poartă numele. (În biblioteca acelui liceu, după o consfătuire a francofonilor, Lidia Lazu a susţinut un recital bilingv, în română şi franceză, din lirica lui Lucian Blaga...) Există o casă memorială. O placă comemorativă. O celebră fotografie de grup, ce-l înfăţişează pe Al. Ciura împreună cu scriitori precum I.L. Caragiale, Oct. Goga, Şt. O. Iosif, Victor Eftimiu, veniţi la Blaj să asiste la celebrul zbor al lui Aurel Vlaicu.

***

De pe internet, postez acest interesant text al unuia dintre nepoţii scriitorului:

"La Blaj, în grădina casei bunicului meu Alexandru Ciura, cu ocazia zborului lui Vlaicu deasupra Câmpiei Libertăţii, au fost invitaţi prietenii bunicului meu: I. L. Caragiale, George Cosbuc, Victor Eftimiu, Octavian Goga şi St. O. Iosif. Zborul a durat 29 de minute şi a fost aplaudat de 30.000 de spectatori. Fotografia făcută de grupul enumerat mai sus, a apărut în Revista "Flacara" Nr. 38 (954) din 15 septembrie 1973, Anul XXII. - La 4 nov. 1918 a redactat în numele Consiliului naţional român din Blaj, Chemarea adresată "Fraţilor Români" de a participa la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia la Marea Unire.

După Unirea din 1918, a fost (aşa cum aţi mentionat), primul director român al liceului Gheorghe Bariț din Cluj. - Aproape uitat de toată lumea, este înmormantat la Cluj în cimitirul din centrul oraşului."

 

 

Poezia zilei, Ioana Crăciunescu,  n. 26 martie 1958



Cheie sub preş

Trebuie să îmi spui cine eşti.

Cum ai lăsat familia ta pe ape

femeia, copiii,

şi alergai pe mal prin ţipetele ierbii –

şi cum ai

împăturit toate malurile,

le-ai pus în portofel şi ai plecat.

 

Trebuie să îmi spui despre

construcţiile tale vizionare arse de

rebeli până în temeliile fiinţei.

 

Toţi am trecut pe acolo

cu stânci, cu pietre, cu arbalete,

pe unde toţi se feresc să o spună

cresc masacre.

 

Mărturia e o femeie grasă,

dormind dintr-o infinită candoare,

pe un morman de coceni descojiţi

un chibrit face totul - o picătură de otravă.

 

Să intri violent cu avionul în zid,

la prânz să laşi cheia sub preş,

pentru fetiţa ce vine de la şcoală.


(din România literară)

 

Alţi scriitori:

Mircea Ivănescu, n. 26 martie 1931- d. 21 iulie 2011

Valentin Lipatti, n. 1923 



Ion Lazu - Triumful magnoliilor