luni, 18 decembrie 2017



18 decembrie: Ilarie Voronca, n. 19 dec. 1903 - d. 5 aprilie 1946
 










Cloroform

În suburbie cinematograf si bordel. Iată
Geometria oraşului: logaritm stelar, vals
Pe fire electrice soneria Europei ţipând fals,
Luntre si pasăre de azur, viziune descuiată.

Desigur, vreau să fiu lampagiul tău. Pe chei
Singur te voi aprinde ca un felinar în amurg
Streşini pentru licoarea cerului, eprubete, curg
Viscolul a întins sârme ghimpate, a lovit chei.

Gând încordat ca un muşchi în carnaval,
Stăruie, stăruie, coagulata lumină în cultură,
Cât de frumos câmpul cânta fără partitură
Între pânze cerul a făcut un salt mortal.

De sus vântul înşurubat. Clovnul: floare de făina vie,
Îti spun, catalogul îngerilor lăuntric fard
Râsul se rupe în două ca un gard
Se-apropie noaptea: despletire albă, troică în nebunie.

***
Poetul brăilean, evreu de origine ((numele real Eduard Marcus), asemenea concitadinului Mihail Sebastian, tot brăilean şi evreu, ambii sosiţi la Bucureşti ca să se afirme, cei doi tineri literați s-au reflectat ca într-o oglindă - se va observa că este vorba despre două destine scriitoriceşti interbelice semnificative, încheiate dramatic: Sebastian a suferit un accident de stradă, în 1945, în Bucureşti; Ilarie Voronca s-a sinucis un an mai târziu, în 1946, la Paris, după o vizită triumfală la Bucureşti, bucurie peste care femeia iubită (şi pentru care I.V. revenise în ţară) a turnat catran, respingându-l fără milă. Poetul s-a sinucis, lăsând neterminată cartea la care tocmai lucra, intitulată cum altfel?: Mic tratat de fericire perfectă...
Poetul, stabilit în Franţa încă din 1933, naturalizat în 1938, combatant în Rezistenţă, se afirmase la Paris ca poet de limbă franceză, unde după debutul românesc mai publicase, cu succes alte două trei volume de versuri. Racordat pe deplin mişcării avangardiste, spre mirarea mea îl găsesc în Istoria lui Călinescu (mereu consultată cu folos), la capitolul Tradiţionalişti, alături de Radu Gyr, de Zaharia Stancu.  Cu atât mai neaşteptat, cu cât Călinescu subliniază apăsat chiar faptul că după un prim volum Restrişti, etalând, în manieră clasică, "tristeţi provinciale", tânărul poet schimbă din temelii abordarea, în 1924 iniţiind, împreună cu Victor Brauner şi Stephan Roll revista 75 HP, cultivând ermetismul, limbajul eliptic; cu al doilea volum de poeme Colomba, publicat la Paris se raliază suprarealismului, onirismului. Urmează Ulise, în 1926, Plante şi animale, 1929, Brăţara nopţilor, 1929, A doua lumină, 1930, Zodiac, 1930, Invitaţie la bal, 1931, Incantaţii, 1931. Urmându-i lui Tristan Tzara, doi alţi poeţi evreii sosiţi din România: Ilarie Voronca şi Benjamin Fondane se impuseseră ca poeţi francezi de primă linie ai interbelicului.
Toate aceste cărţi de Voronca, au apărut în tiraje limitate, însă în condiţii grafice de excepţie, cu ilustraţii de cei mai la modă artişti plastici. Un volum are desene de C. Brâncuşi, altele conţin desene de Mark Chagall, de Victor Brauner, de H.D. Maxy, de Miliţa Petraşcu. Am avut toate aceste volume în mână, pe vremea când eram redactor la Vinea, unde poetul editor N. Tzone i-a resuscitat pe avangardiştii români, a scos ediţii anastatice, apreciate de cunoscători, vânate de colecţionari.
*
I-am pus o placă memorială în str. Parfumului nr. 20, unde locuise înainte de plecarea la Paris. O casă veche, despre care în cartierul Hala Traian circulă o legendă privind o fantomă care bântuie...(Să fie duhul neostoit al poetului, neconsolat nici în Parnas de refuzul femeii adorate?) A se citi şi Vedere din parfumerie, de Silvia Kerim.
Imaginea casei în care a trăit autorul se află și în albumul Literaturile Bucureștiului, MNLR, 2009.



Ion Lazu: Odiseea plăcilor memoriale
4 august 2007. (...) Vin din Valeriu Branişte înapoi pe Traian, de acolo pe Parfumului, constat că la nr. 25 unde a locuit cândva Ştefan Popescu acea "căsuţă albă" a fost demolată, s-a ridicat un zid, iar intrarea la noua firmă ce s-a aciuat aici este din strada cealaltă. Ajung la nr. 20, sun şi de data asta îmi răspunde cineva, câinele cel mare alb-bălţat latră din rărunchi, ca şi dăţile trecute; iese un domn spre 50 de ani, foarte înalt şi mai ales foarte gras, fără bluză pe el, în vipia lui august, cu ţâţe ca de femeie, numai în pantaloni scurţi. Mă recomand, îmi cere o carte de vizită, îi etalez legitimaţia, zic: cartea de vizită poate fi falsificată, oricum nu e cu fotografie, iar el, pe fază: Au falsificat ei paşapoarte, acte importante, titluri de proprietate, dar mite o legitimaţie. Domnule, zic, ce om cu minte la cap ar falsifica o legitimaţie de scriitor?! Poate una de parlamentar... Îi spun de marele poet Ilarie Voronca, din prima linie interbelică, lansat apoi la Paris, direct în franceză, unul dintre cei mai... Domnul: nu ştie cât de mare va fi fost, în manuale nu apare, el a auzit ceva, n-a citit nimic, e curios faptul că nu i s-a tipărit nimic după revoluţie. Nu e chiar aşa! Şi îi spun că am lucrat la editura Vinea, profilată pe poezia avangardei, acolo i-am scos mai multe cărţi, unele în ediţii anastatice, studii despre, reeditarea unor reviste faimoase, mărturisiri, memoriile combatanţilor etc. Portretizat de însuşi Brâncuşi, de Chagall, de Marcel Iancu... Pare să înţeleagă că unele lucruri pot scăpa chiar unui inginer destupat la minte şi bucureştean pe deasupra... Da, zice, vreţi să puneţi o placă de marmoră; dar vedeţi, e o casă veche ca vai de lume, tencuiala curge din pereţi ca făina...; însă există acea Lege 126 care stipulează că timp de 10 ani de la cumpărarea unei locuinţe nu ai voie să execuţi nici o lucrare de renovare, ca nu cumva între timp să apară vreo revendicare.
S-a luptat din greu să obţină această casă. E de acord cu fixarea unei plăci memoriale, îmi dă telefonul. Şi imediat: Se spun tâmpenii, în Cancan, despre o „casă cu fantome”. (Inclusiv Silvia Kerim pomeneşte de aşa ceva, însă eu nu-i dau apă la moară împotriva vecinei sale.). Îi spun în schimb că ieri am ascultat la Radio o dizertaţie despre credinţa în moroi, oameni cu două inimi, etc. Şi concluzionez, amar: Am recăzut în cel mai atroce şi întunecat misticism de ev mediu, zic. Şi mai schimbăm nişte impresii de surtucari. Între timp dl Filipeanu a transpirat din abundenţă. A stat în soare, zice, nu-i face bine... şi îl înţeleg, având în vedere tonajul...
Şi  iată cum, dragii moşului, am rezolvat în mod nemaisperat acestă problemă care tărăgăna de anul trecut, găsindu-l acasă la o oră ca asta pe proprietar.
10 sept. 08, miercuri. Ieri dimineaţă am fost la chioşcul USR să fac toaleta plăcilor memoriale, îndepărtând stropii, punând diacriticele. Mi-a luat vreo două ore. Apare în curte A.M. Baros, salută, îl chem să vadă şi el cele 20 plăci nou sosite. Vede Noica, Voronca, Vintilă Horia..., face ochii mari; şi-mi spune că la Paris se predau la Universitate doar 18 poeţi ai secolului 20, dintre care 6 sunt români: Tzara, Celan, Voronca, Gherasim Luca, Fundoianu, iar acum şi Nichita şi Radu Gyr. Probabil are aceste date de la fiica sa Linda Maria Baros. Acţiunea mea i se pare de toată lauda. Îl întreb, pentru efecte retorice: Dar îţi poţi da cu părerea ce atitudine au ceilalţi confraţi în privinţa plăcilor memoriale? Să-ţi spun tot eu: Consideră că ar fi sub demnitatea lor să se ocupe de aşa ceva. Ce, ei sunt ciocli?! Iar pe de altă parte mă şi invidiază, din cel puţin două motive: simt că ei nu ar putea face această lucrare dificilă; şi pentru că nu le-a venit lor ideea. Îi spun şi de Proiectul cu memorialul scriitorilor încarceraţi – îi arăt şi locul unde va fi ridicat monumentul, tufa roz înflorită. Habar nu avea. Câţi au fost închişi, câţi au murit în închisori, câţi s-au exilat etc.



 Teodor Scarlat, n. 6 oct. 1907 - d. 18 dec. 1977
         
      

Vine din Câmpia Bărăganului, comuna Argova, dinspre Călăraşi, viitorul literat purtând numele familiei care l-a adoptat. După ce începe liceul la Ploieşti, este nevoit să întrerupă, continuând mai târziu, în particular studiile liceale şi lucrând ca ucenic mecanic, învăţător suplinitor, angajat civil la Pirotehnica etc. La o primă estimare, ar fi condiţii care să-l ţină departe pe un tânăr de Muză. La o a doua estimare, mai cumpătată, vedem că TS, prin datele de pornire, nu s-a plasat nici mai aproape nici mai departe de biografia altor scriitori ce au reuşit să sfideze originile. Iar de vom merge până la capăt cu cercetarea, vom constata că, începând din 1944, fostul poet cu volume şi patalamale a fost nevoit să se întoarcă pentru tot restul vieţii la munca de jos, redevenind muncitor la CFR, apoi la Fabrica Zarea, magaziner la Teatrul Mic, apoi la Teatrul Ion Creangă, de unde s-a şi pensionat. Ca imediat să pornească pe drumul cel fără întoarcere... 
În 1930 (avea 23 de ani!), împreună cu Virgil Carianopol iniţiază revista Vraja, unde îşi publică primele poezii, de factură suprarealistă, iar în 1931 apare cu o primă plachetă: Artificii, în stilul comilitonilor săi C. Nisipeanu, Saşa Pană, Virgil Carianopol. În 1934 scoate o Antologie de imagini din poezia nouă, cu texte din Ilarie Voronca, Saşa Pană, Stephan Roll, A. Zaremba şi alţi câţiva: Totodată pregătise pentru tipar cel de al doilea volum original Dicteuri pentru fantoma ta, care se pierde, manuscrisul fiind regăsit mult mai târziu şi publicat, cu excluderi, în regie proprie, la Litera, consiliat fiind de acelaşi Saşa Pană. 
În 1936 fusese primit în SSR, va fi pe rând secretar literar la TNB, redactor la programe de spectacole, în perioada directoratului Liviu Rebreanu, 1941-1944. De aici, nevoia de a se face nevăzut în noul regim, prosovietic. Iar practic, la doar 37 de ani, cariera de scriitor a lui Teodor Scarlat este curmată de regimul comunist.
Poezia lui T. S. începe sub seducţia suprarealismului, a avangardei ce se agita intens în anii 30, însă în curând poetul îşi vine în fire, simte că este cazul să-şi urmeze propria vocaţie; va scrie "caligrafiind delicat", conform sintagmei lui Călinescu (Istoria... p. 944), care ignoră episodul avangardist iniţial. Un poet eminamente elegiac, cu prozodie clasică, mărturisind despre eşecurile în comunicarea cu semenii, în iubire, prietenie etc. Romanul cu implicaţii autobiografice Viaţa la-ntâmplare, 1938, aduce scene din lumea interlopilor interbelici. În Dicţionarul lui Marian Popa, apoi în Istoria sa de azi pe mâine sunt inserate datele ce v-am prezentat.

Opera literară:   Artificii, Bucureşti, 1931; • Claviaturi, Bucureşti, 1935;• Viaţa la-ntâmplare, Bucureşti, 1938; • Floarea reginei, Bucureşti, 1939;• Ora de zbor, Bucureşti, 1940;• Anotimpurile în lirica noastră contemporană, Bucureşti, 1941;• Vatra magilor, Bucureşti, 1943;• Poeme, Bucureşti, 1969;• Dicteuri pentru fantoma ta, Bucureşti, 1972;• Nopţile din underground, Bucureşti, 1972. Antologii:  Antologie de imagini din poezia nouă, Bucureşti, 1934.

Citeşte mai mult:  http://www.crispedia.ro/Teodor_Scarlat 
https://sites.google.com/site/avangardaromana/teodor-scarlat 
http://agonia.ro/index.php/author/0033072/index.html 



 
Poeta Victoria Milescu, la 65 de ani (n. 18 dec. 1952)

 
POEMUL

 În fiecare dintre voi sunt şi eu
cu frica mea
cu durerea mea
cu lacrima mea căutând
altă lacrimă
în mine
e puţin din fiecare dintre voi
şi totuşi, acum la amiază
pe pragul filei de ceară
ard singur…


NIMĂNUI, NESUPUSĂ

Câte mi-ai dat
şi cu cât de puţin am rămas
am risipit, am pierdut, am distrus
pe drumul întortocheat
dintre fiinţă şi nefiinţă

merg legată la ochi
pe podul incandescent
în jocul nostru
se năşteau, mureau regi, sori, planete
exist doar plecând
cu dureri şi izbânzi
ce nu se mai ivesc nicăieri

abia acum ştiu ce mult am contat
câte mi-ai dat
câte mi-ai luat, Doamne!


ANUNȚ: Astăzi, la orele 13,00, la librăria Sadoveanu, lansarea unui nou volum de Victoria Milescu: Strada Lăcustei, ed. eLiteratura, 2017

https://mail.google.com/mail/u/0/?ui=2&ik=1dce5d5cf7&view=att&th=1604f5a1d71f313c&attid=0.1&disp=safe&zw



Alţi scriitori:
Ioan Nădejde, n. 1854
Liviu Rusu, m. 1985



Ion Lazu - Desene pe gardul Gropii Văcărești (deSenatorul Baciu): Savanți români




duminică, 17 decembrie 2017


 Ion Lazu: O pagină de Jurnal. Lansarea volumului “În faţa neamului meu. Convorbiri cu Mihai I al României”




4 mai 1995. Jurnal. Ieri după amiază, de la slujbă merg direct la Arhitectură, unde în holul mare Mircea Ciobanu. şi prietenii lui: Sorin Dumitrescu, Dan Grigore, Floricel Marinescu, N. Prelipceanu, Valentin Hossu-Longin, Ștefan Câlția lansează  “În faţa neamului meu. Convorbiri cu Regele Mihai I al României”. Printre participanţi: Marilena Rotaru, Andrei Ionescu, Pan Izverna, Nic. Constantinescu, Dr. Barbi, Cornel Ciomîzgă, mulți alții pe care îi cunosc doar din vedere. Din păcate nu am apucat să-l anunț pe Constantin Popovici, ar fi venit în mod sigur. La urmă, Mircea C. dă multe autografe, căci toți veniseră din mare atașament pentru ideea regalității; animație, comuniune spirituală; spre sfârșit, luată de val, însuflețită, Lidia îi dă lui Dan Grigore o carte cu autograf: Poezii de care uitasem, cu prefață de Mircea Ciobanu (la aniversarea căruia ne cunoscusem mai bine cu marele pianist) şi caseta video de la recitalul ei la Muzeul Țăranului Român, iar Rodica ne invită cu Pan Izverna la o sindrofie în atelierul lui Ştefan Câlţia, cu precizarea adresei: pe Spătarului 28 Bis, lîngă casa lui Melnic, colecţia Răut, statuia lui Pallady. Semn că familiile lor sunt în relații strânse. Ei pleacă într-un taxi, iar eu şi Pan Izverna o luăm pe jos, bucuroși și încrezători în Idee, căci lansarea ne-a mers la inimă. Cumpărăm în drum cîte ceva. Seară relaxată, mă uit prin atelier, încercând să-mi fac o părere la zi, căci pictura lui Vâlția mi-e cunoscută de prin anii șaizeci. Generația lui Ilfoveanu, Mărginean, Sorin D., Rodica Iacob, etc... Mircea C. şi Ștefan Câlţia ne povestesc cum au vorbit cu Regele, imediat după 90, cum Mircea a avut lungi discuții cu Regele Mihai I, din care au rezultat aceste impresionante și foarte necesare mărturisiri cu valoare istorică. Soția pictorului, foarte atașată, se dovedește o gazdă cu vechi ștate... Sorin D. şi un ins de la Europa liberă ne aşteptaseră şi au plecat; pe la jumătatea serii, apare şi Al. Paleologu cu un renumit colecţionar Radu Ionescu. Discuție ca între artiști de elită. Aproape fără băuturi. La un moment dat, M.C. ne recită din Bacovia. “Cîndva, cînd voi fi liniştit – Am să scriu un vers”…. O seară foarte reuşită, M.C. în fine bucuros de lansare care putuse să-i pară la început cam conspirativă, după cum singur s-a exprimat. Foarte ataşat de noi;  stând în grupuri pe la mese ori reuniți în mijlocul atelierului, dar mereu atent la partitura mea; mi-a dat dreptate cînd am spus că trebuie să acordăm mare importanţă calităţilor literare ale celor patru evanghelişti. Zic, cu toată convingerea: Ce s-ar fi ales din creştinism fără aceşti oameni plini de talent literar, nu doar de credinţă?
(La servici mă căutase N. Corjos care mi-a spus că e foarte mulţumit şi încîntat de subiectul de film în noua lui prezentare, că trebuie să ne vedem şi să lucrăm. Că, în plus, are ideea unui serial despre o familie de basarabeni care vin în Regat şi ce păţesc ei. Îi răspund: Păi eu chiar am acest subiect, e la mine, doar să vi-l explic. Ar fi venit la lansarea lui M.C., dar pleacă în provincie pe 3-4 zile. Mare surpriză şi bucurie, se deschid nişte perspective serioase.Regizorul îmi spunea că de mult a intuit marele meu talent şi aştepta şansa de a lucra împreună.)
La un moment dat Conu Alecu Paleologu ne spune: Copil, am avut trei vise: să scriu o carte, să ajung Ambasador la Paris şi să merg într-un  Rols-Roice. Şi Dumnezeu mi le-a împlinit pe toate trei, dar la modul derizoriu… S-a vorbit despre Jurnalul lui Rebreanu, în care el se plîngea de fie-sa şi apoi aceea a hăcuit pagini și pagini din manuscris, a şters cu pixul etc. Dar de ce a scris? se întreabă M.C., asemenea şi Lidia. De Lidia nu mă mir, căci are idiosincrazie pentru memorialistică, dar care e explicația pentru Mircea, căci el însuși scrie jurnal? Despre așteptata vizită a marelui scriitor peruan Vargas-Llosa, care, zice conu Alecu, făcând un calambur, o fi plecat dacă n-a mai venit… Iar Mircea, cu tristețe: Despre cărţile născute moarte din literatura română, cărţi care n-au avut ecou în epocă, nici urmări notabile în dezvoltarea literaturii. Numai Eminescu i-a tras pe toţi după el, zic eu, zice şi Mircea. Sunt indignaţi cînd le spun că la Academie, pe 9 mai, au vorbit despre Blaga alde Oliviu Gherman şi Iliescu, care l-a cam acuzat de legionarism. Cât tupeu! Să te mai miri că acest scelerat a blocat venirea Regelui în țară, că l-a alergat pe autostradă pe Regele Mihai I ?!

(din volumul Omul bun are timp pentru toate, Jurnale, 2, 1994-2000, ed. Semne, 2016)


Scriitorul zilei, 17 decembrie I.A. Bassarabescun. 17  decembrie 1870 - d. 17 martie 1952


  Descriere: Descriere: toata firea  

 Născut la Giurgiu (deci pe Dunăre, precum scriitorul pe care l-am comentat ieri - I. A. Vasilescu-Valjan), familia se mută în 1877 la Bucureşti, unde fiul face liceul la Sf. Sava şi Filologia la Universitate, luându-şi licenţa în 1897, sub smnătura lui Titu Maiorescu şi A. D. Sturdza. Devine profesor la Ploieşti, apoi cariera i se deschide: inspector şcolar, prefect de Prahova şi senator. Dovadă că la început de secol XX a fi licenţiat şi pe deasupra scriitor te propulsa "la vârf", în administraţie, în politică. Poet de resurse mai degrabă modeste şi prozator specializat în nuvelă, schiţă, "momente", a fost dintotdeauna considerat un continuator al lui I. L. Caragiale. Nuvele, 1903, Vulturii, 1907, Norocul, 1907, Noi şi vechi, 1909, Nenea, 1916, Un dor împlinit, 1919, Moş Stan, 1923, Un om în toată firea, 1927, Domnu Dincă, 1928, deja în 1939-1940 ajunsese la Opere complete în 2 volume. Considerat de Călinescu în a sa Istorie un autor din zona moravurilor burgheze, un romantic şi umoristic provincial, povestirile lui I.A.B. au fost mereu la căutare pentru cititorul român fără pretenţii de sofisticărie. În parte, popularitatea sa se bazează şi pe girul manualelor şcolare, care nu l-au ocolit niciodată. Mesajul său direct, pe cât de echilibrat, în ton moralist, ironic, fără a fi vreodată sarcastic/nimicitor, s-a potrivit de fiecare dată subiectelor simple, în care binele este fără echivoc iar răului i se dă şansa corectării din mers. Titlurile în sine: Moş Stan, Domnu Dincă sunt nepretenţioase, de nu cumva şi sentimentale, de fiecare dată în ton just. Ieşit din atenţia criticii literare, nu înseamnă că I.A.B. nu are şi astăzi cititorii săi fideli; mereu apar culegeri de povestiri, antologii pentru elevi, de exemplu în colecţia Literatura de ghiozdan. Dar principalele sale titluri: Nuvele şi schiţe, Un om în toată firea, Pe drezină, Lume de ieri, etc. au apărut în colecţii de masă, în zeci de ediţii (!!), în tiraje care azi pot părea astronomice; asigurate de Biblioteca pentru toţi, de Biblioteca şcolarului.
Ar trebui să se înţeleagă faptul simplu că literatura română şi în primul rînd masa de cititori s-a format ca gust şi conştiinţă pe temeiul acestor truditori ai slovei scrise cu bună-credinţă şi devotament de neam. Scrisul lui I.A.B. nu a creat şcoală, nu a generat emuli, ci i-a format pe şcolari spre a deveni oameni "în toată firea".
Partida nu este de tot pierdută dacă, de exemplu, Bibliotecii judeţene din Giurgiu i s-a dat numele scriitorului ce s-a născut în urbea de pe Fluviu; nici faptul că la Ploieşti, unde scriitorul a fost ani la rând profesor, apoi Prefect şi senator de Prahova, există o şcoală gimnazială care îi poartă numele. 




Felicia Marinca, n. 17 dec. 1928  d. 6 febr. 2012


      
      
Fiica unui inginer topograf, s-a născut la Bicazul Ardelean, a făcut şcoala primară la Vânători-Neamţ, liceul la Piatra Neamţ, Câmpulung şi Vatra Dornei, apoi a urmat Facultatea de Ziaristică, în urmă pe cea de Filologie. A fost profesoară la liceul Elena Cuza din Craiova, redactoră la Editura pentru Literatură, apoi la Editura Albatros. Dintr-o familie moldovenească dăruită cu mulţi copii, este una dintre surorile criticului literar Constantin Crişan. Poetă discretă, a scris şi proză, literatură pentru copii şi a tradus din literatura franceză.

Opera literară  Freamăt, prefaţă de Al. A. Philippide, Bucureşti, 1967;• Povestea neauzită, Bucureşti, 1968;• Fiica lui Janus, Bucureşti, 1975;• Bună ziua, istorie, Bucureşti, 1978;• O fată imposibilă, Bucureşti, 1985;• Lacrima incaşului, Bucureşti, 1993;• Jurnal absurd, Bucureşti, 2001. Traduceri:  • Eva Curie, O viaţă închinată ştiinţei, umanismului şi păcii - Marie Curie, prefaţa traducătorului, Bucureşti, 1987.
Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Felicia_Marinca





Alţi scriitori:
Andrei Ionescu, n. 1939                                    
Liviu Petrescu, n. 17 dec. 1941 - d. 5 iulie 1999





Scriitori pe gardul Gropii Văcărești

 










sâmbătă, 16 decembrie 2017

Scriitorul zilei:  Ovidiu Constantinescu, n. 28 martie 1914 - d. 16 dec. 1993

Trăind aproape 90 de ani, bucureştean prin naştere şi domiciliu, persoana autorului mi-a rămas necunoscută, deşi destul de intensa prezenţă editorială a sa ar fi favorizat întâlnirile în viaţa scriitoricească din deceniile ceauşiste.
Fiul bucureştean al unor funcţionari, a terminat liceul Sf. Sava, în 1933, înscriindu-se la Litere, secţia franceză. Va fi unul dintre cei mai activi traducători din marea literatură franceză a secolului XX, dar şi anterioară. A mai tradus destul de mult din scriitori ruşi şi sovietici: Fedin, Repin, Şevcenco, Dostoievski, dar predomină francezii: Hugo, Verne, Colette, Dumas, Stendhal, Carpentier, Druon, Rolland...
A debutat cu cronici literare, a fost redactor la diverse reviste din anii 30 ai secolului trecut, a deţinut rubrici permenente de cronică literară, muzicală, fiind un mare meloman. Om rafinat, cult, stilist redutabil, a debutat cu romanul Sfârşit de spectacol  şi a continuat să publice romane sau culegeri de nuvele în stil proustian; fin analist al unor psihologii tulburi, cu reacţii paradoxale, inexplicabile, echivoce, între absurd, bizar şi iraţional. Ficţiunea are de suferit, localizarea este incertă, indiferentă la context, ceea ce s-ar petrece la Sulina, de pildă, nu este impregnat de aroma Deltei, a Mării, ci tot aşa de bine se poate desfăşura sau se poate continua pe străzile Parisului. Finalurile sunt adeseori inexplicabile, fie enigmatice, fie deschise unor interpretări disjuncte. Tema este de fiecare dată nefericirea personală, lipsa de comunicare între parteneri, abisul existenţial. Contextul cel mai banal devine straniu, bizar, epica are de suferit, livrescul se instalează. Însă analiza psihologică rămâne mereu interesantă, subtilă.

Opera literară:   Sfârşit de spectacol, 1941; Oamenii ştiu să zâmbească,1946;
 Valse hesitation, 1970;• Strada infinitului, 1974;• Menestrelii regelui Ludovic,  1980;• Luna şi mânzul sălbatic,  1982;• Portrete de artişti,  1984;• Toamna, când se scutură castanii, 1991;• Frumosul şi iubirea, 1998;• Poesis. Triumf al iubirii de frumos,  1999;• Aurore şi genuni, 2001;• Columnele sonetului, 2002.



I. Al. Vasilescu-Valjan, n. 16 dec. 1881 - d. 29 aprilie 1960
Fiu al unui funcţionar vamal, a pendulat împreună cu familia pe Dunăre, aşa că şi-a făcut şcoala primară la Giurgiu, liceul la Tr. Severin, ultima clasă la Brăila, unde l-a avut coleg de bancă pe Panait Cerna. Facultatea de Drept şi Litere la Iaşi, unde urmează şi Conservatorul, dar pleacă la Paris pentru un doctorat, luat cu Magna cum Laude. Inteligenţă sclipitoare, spirit de observaţie, talent cât cuprinde; om comunicativ, spontan, plin de spirit, carismatic, atrăgând simpatii; la doar 13 ani punea în scenă, la Călăraşi, Chiriţa în provincie, cu mare succes. La Iaşi repurtează mari succese cu două piese, apreciate de Ibrăileanu. Venit în Bucureşti, face o carieră la vârf, devenind avocat al statului, deputat, vicepreşedinte al Camerei, dar şi director al Naţionalului, director general al teatrelor; ia premiul naţional pentru dramaturgie dimpreună cu Camil Petrescu şi Victor Eftimiu. Fondator al cenaclului Sburătorul, răsfăţatul lui Lovinescu. Pseudonimul Valjan, fiind vorba de un funcţionar al statului, îi este sugerat de Al. Davilla. În partidul lui Goga, apoi îşi trage un partid al său. 
Ce ştia satul, o piesă de-a sa, jucată la Naţionalul bucureştean încă în 1912, considerată de Lovinescu "poate cea mai bună piesă românească într-un act" devine prima piesă transmisă la Teatrul radiofonic, pe 18 februarie 1929, interpreţi: Maria Filotti şi Ronald Bulfinski. Îi promovează pe viitorii mari actori: Calboreanu, Finteşteanu, Vraca. Este autorul Legii teatrului. Deci unul dintre cei mai jucaţi/receptaţi/apreciaţi dramaturgi ai interbelicului. Printre piesele sale: Manifest studenţesc, 1902, 1904, Ce ştia satul, 1912, Nodul gordian, 1920, Lacrima,  1921, Vedenia,  1932,  Generaţia de sacrificiu, 1935, Când soarele se uită înapoi, 1932, Două pledoarii,  1936, Cuceritorii,  Norocul,  1945 (în care a debutat Emil Botta), Vremea, Opere, III, 1935.
Toată această carieră strălucită musai să se sfârşească printr-un dezastru, sub regimul comunist. În 1948 este arestat, în legătură cu activitatea Ambasadei Marii Britanii, alţii au fost condamnaţi la moarte şi executaţi, Valjan primeşte "doar" 20 ani de muncă silnică. Avea în acel moment 67 ani, va deceda în închisoare, în 1960, la 79 de ani (!!!).
În Istoria sa din 1941 Călinescu îi acordă un articol de o jumătate de coloană, citându-i trei piese. Spre lauda sa, într-o vreme când literatura română se leapădă de scriitorii ei cei mai importanţi, de fermenţii şi fondatorii săi, în Istoria sa criticul de mare cuprindere Marian Popa îl tratează la capitolul Memorialistică. După crima de a-l fi omorât în închisoare, după alte decenii de tăcere "principială", în 1987 îi apare o antologie, Generaţia de sacrificiu şi memorialistica, o antologie: Cu glasul timpului, reeditată de Valeriu Râpeanu în 1996; în 1994, acelaşi V.R. îi editase principalele piese: Trei crime celebre.
I-am pus o placă memorială în str. Caloteşti nr. 1, colţ cu str. Culmea Veche. Între timp, prin strădaniile fiicei sale şi ale ginerelui, nimeni altul decât regizorul Stere Gulea, plăcii memoriale i s-a ataşat un frumos basorelief, cu iscălitura maestrului; iar imobilul respectiv a devenit Casă momorială.





Poezia zilei: Liviu Pendefunda, n. 10 martie 1952

 

Mila infinită

Sunt patru fluvii în Eden.
Nepătruns şi imuabil e doar Dumnezeu.
Tot ce se sfârşeşte începe.
Tot ce dispare apare
şi toate câte se împart au umbră.
Lumină în lumină e doar El.  

Pe treizeci şi trei de cîi de'nţelepciune
gânduri şi milă în viaţă se revarsă
dar viaţa nu e spirit ci trup
iar sufletul doar adevăr.
Copacul plutitor sub podul curcubeu
învăluit în norii romboizi
strecoară razele de stea pe un trunchi eteric,
ordine şi vis, splendoare infinită
căci spiritul e calea
şi calea nu e una ci câte'n necuprins suntem. 

 

Pieta infinita


Nell'Eden ci sono quatro fiumi.
Imperscrutabile e immutabile e solo Dio.
Tutto cio che finisce comincia.
Tutto cio che scompare appare
e tutto cia che si divide fa ombra.
Luce nella luce e solamente Egli.

Lungo trentatre vie saggezza
pensieri e pieta nella vita traboccano
pero la vita non e spirito bensi corpo
mentre l'anima solo verita.
L'albero galleggiante sotto il ponte arcobaleno
avvalto dalle nuvole rombiodi
filtra i raggi astrali su un triangolo eterico,
ordine e sagno, splendore infinito
perche la via e lo spitiro
e la via non e una bensi wuanti nell'infinito siamo.

(din volumul Crucea întrandafirată / Croce della rosa rossa
Traducere în italiană de Geo Vasile 


Alţi scriitori:
Al. Hodoş, m. 1967


Desene pe gardul Gropii Văcărești, III - Actori, cântăreți, vedete...












vineri, 15 decembrie 2017



Scriitorul zilei, 15 decembrieA. de Herz, n. 15 dec. 1887 - d. 9 martie 1936
  
Bucureştean, fiu al unui funcţionar superior de bancă, austriac de familie nobiliară şi al unei Maria Ghica, a beneficiat de o copilărie privilegiată, la Curtea regală. Liceul Gh. Lazăr, după care urmează Literele şi Filosofia, unde este remarcat de profesori precum Maiorescu, Dragomirescu, Pompiliu Eliade. Încă din liceu piese scrise de el se jucau pe scenele bucureştene. Un succes rapid îi aduce textul romanţei De Ziua nunţii tale-ţi scriu...  Intră de timpuriu în lumea literară, va fi dintre membrii fondatori ai SSR; a fost secretar literar la Teatrul Naţional, a fost redactor la mari reviste, a înfiinţat câteva, singur sau cu I. Al. Brătescu-Voineşti, cu care a semnat şi piese. Colaborator la Convorbiri literare, la Convorbiri critice, la Viaţa românească, la Adevărul, la Dimineaţa.... Şef serviciu în Ministerul Industriei şi Comerţului. La un moment dat, director al Naţionalului din Craiova, unde este victima unui sabotaj, se iscă un scandal imens care duce la desfiinţarea teatrului respectiv.
Încă în perioada premergătoare Primului război, dar şi în anii 1917-1918, se arată favorabil germanilor, În 1919 va fi arestat şi judecat pentru colaboraţionism, împreună cu Slavici şi Arghezi.  În rest, a scris mulţime de articole în presă, mereu echilibrat, cu bun-simţ, dovedindu-se unul dintre marii cunoscători ai mişcării teatrale din ţară şi din Europa, familiarizat cu viziunea modernistă de punere în scenă. A scris la început drame, apoi comedii şi în final farse, mai potrivite temperamentului său. Piesa Păianjenul este cea mai jucată, în Interbelic, cu sute de reprezentaţii, lucru neegalat de alţi autori ai timpului. Alt mare succes, Mărgeluş, 1921, apoi Omul de zăpadă, 1927. Şi fapt este că autorul se ocupa de punerile în scenă, juca el însuşi în piesele sale, a ajuns şi la spectacolele de la Operetă: A scris zeci de texte pentru spectacolele de revistă, a contribuit la dezvoltarea Radioului, iniţiind emisiuni precum Ora veselă. Câteva proze scurte se dovedesc nesemnificative. A tradus nenumărate piese de teatru din Aristofan, Shakespeare, Moliere, Racine, dar şi din Dostoievski, Maeterlinck, Labiche, Sardou, Guitry etc. G. Călinescu îl tratează de sus, în Istoria sa, cum altfel? un industriaş într-ale dramaturgiei... consideră textele sale lipside de calităţi, reţinând doar limbajul cu valenţe comice, jocurile de cuvinte,  comediile de situaţie.  Pentru N. Manolescu autorul dramatic nici nu a existat. Şi adevărul este că a murit prematur, la doar 49 de ani...

Opera literară  Domniţa Ruxandra, Bucureşti, 1907;• Floare de nalbă, Bucureşti, 1908;• Noaptea învierii, Bucureşti, 1909;• Când ochii plâng. A fost odată, Craiova, 1911;• Păianjenul, Bucureşti, 1913;• Bunicul, Bucureşti, 1913;• Cuceritorul, Bucureşti, 1914;• Sorana (în colaborare cu I. Al. Brătescu-Voineşti), Bucureşti, 1916;• Caricatura sub ocupaţie, Bucureşti, 1918;• Vălul de pe ochi, Bucureşti, 1918;• Mărgeluş, Bucureşti, 1921;• Şeful gării, Bucureşti, 1924;• Seară pierdută, Bucureşti, 1925;• Aripi frânte, Bucureşti, 1925;• Omul de zăpadă, Bucureşti, 1927;• Noapte bună..., Bucureşti, 1928; Încurcă-lume, Bucureşti, 1929;• Om discret şi alte povestiri vesele, Bucureşti, 1931. Traduceri:• Romain Rolland, Viaţa lui Beethoven, Bucureşti, 1918;• H.S. Chamberlain, Viaţa lui Richard Wagner, Bucureşti, 1924.

Citeşte mai mult: http://www.crispedia.ro/Adolf_de_Herz
http://ro.wikisource.org/wiki/Autor:Adolf_de_Herz
http://www.aman.ro/files/digitale/personalitati_doljene/personalitati/H/herz%20adolf.pdf
Poezia zilei:  Petru Solonaru
Ci, regăsind Cuvântul...

Zăpor gândirii mele stă numele şi-nfruntă
În Punct sepulcrul ultim perpetuat ca nuntă.
Cumplită coerenţă - umanul chip - moment e
la reversiunea-i vană sub patru elemente.

O punte de la unul la celălalt, ca boltă,
ce' n sferă abisală nou, neted cerc dezvoltă
cu sfântă-nvălurire spre vârful lumii - rază -
El, Soarele fiinţei, pustia-şi luminează.

Nuimii dar săgeată, ce pare drum să mintă,
(un fir legat, drept centru, amintitor de ţintă),
dă arcului orbirea în ochi să se adune.

Ci, regăsind Cuvântul, opus acalmei strune,
interferent doar noimei, deschisă cale-împarte:
înviatul ce-i să moară spre-a învia nemoarte.

(din volumul Zamolxion, ed. Contact internaţional, 2012)
lansat vineri 14 dec. 2012, orele 16:00, la sala Oglinzilor...)


Alţi scriitori:
Cella Delavrancea, n. 15 dec. 1887 – d. 9 august 1991
Sanda Movilă, n. 1900                                      
Vintilă Horia, n. 18 decembrie 1916 - d. 4 aprilie 1992.
Lecca Morariu, m. 1963
Ion Maxim, m. 1980
Aurel Martin, m. 1993 
  


Ion Lazu - DESENE PE TOT GARDUL GROPII VĂCĂREȘTI, II - Primari-edili